Ştiai cum a apărut puzzle-ul? O poveste incredibilă

Jocul de puzzle este unul dintre cele mai indicate exerciţii pentru creier şi asta datorită unui englez, care în jurul anului 1760 a făcut o hartă pe hârtie şi apoi a decupat fiecare ţară în parte. Scopul său a fost să-i înveţe geografia mai uşor pe copii.

Jocul puzzle este unul dintre cele mai populare din lume. Iubit în egală măsură de copii şi adulţi, el este în esenţă un excelent stimulator pentru creier. Asamblarea de piese te ajută săţi dezvolţi capacitatea de concentrare, latura analitică, de orientare, imaginaţia, capacitatea de a pune lucrurile cap la cap. Este motivul pentru care este foarte recomandat pentru copii, deoarece îi ajută la dezvoltarea capacităţilor intelectuale. Pentru utilitatea jocului de puzzle trebuie să-i mulţumim unui englez, care l-a inventat chiar ca un joc educativ.

John Spilsbury a fost un gravor şi cartograf care a trăit în secolul XVIII. În încercarea de a-i face pe copii să înţeleagă mai uşor geografia, a luat o bucată de hârtie pe care a desenat o hartă. Apoi a decupat fiecare ţară în parte şi i-a provocat pe cei mici să pună fiecare ţară acolo unde îi era locul. Se întâmpla în jurul anului 1766, după cronicile britanice. A fost primul joc de puzzle atestat documentar. Ideea lui a prins atât de bine încât a fost folosită în Marea Britanie până în anul 1820 ca modalitate de predare a geografiei la clasele primare.

Ulterior, jocul de puzzle s-a transformat într-o pictură sau un desen pe o placă de lemn, care apoi era decupată în bucăţi mici. Dar s-a trecut apoi la variante mai puţin costisitoare, imprimeuri pe hârtie, lucru care le-a făcut accesibile şi le-a impus ca metodă de exerciţiu în toate clasele sociale. De altfel, în Marea Britanie, la începutul secolului XX, revistele şi ziarele aduceu între pagini şi jocuri de puzzle, pentru a-şi creste vânzările. În prezent, există chiar şi un Campionat Mondial de Puzzle, la care participă reprezentantele celor 33 de federaţii naţionale înregistrate la forul internaţional de puzzle. Până acum, cele mai multe titluri pe echipe le au Statele Unite, şase la număr. La nivel individual, neamţul Ulrich Voigt a câştigat cele mai multe medalii internaţionale, 10 la număr, începând cu anul 2000.

Dacă vreţi ca cel mic săşi exerseze abilităţile intelectuale, la Noriel găsiţi o mulţime de modele de puzzle, de la cele mai simple la cele mai complexe. Descoperă-le!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.