Strângerea mâinii persistă de mii de ani

Aşa cum noi ne aşteptăm, este neobişnuit pentru candidaţii prezidenţiali să-şi arate răceala unul faţă de altul. Noi credem că liderii trebuie să-şi arate unul altuia respect, inclusiv în situaţia în care sunt rivali. Dar, mai întâi, de ce ne dăm mâna?

Originile gestului strângerii mâinii

Rămăşiţe descoperite de arheologi ne înfăţişează practica strângerii de mână, mult înaintea lui Hristos, mai exact în secolul 5 î.e.n., în Grecia antică.

Istoricii au găsit imagini, ca de exemplu pe vase antice, care arătau cum oamenii îşi dădeau mâna în semn de acord, într-o afacere.

Salutul tradiţional aşa cum îl vedem azi vine de la oamenii care foloseau săbiile pentru a se bate.

Oamenii le transportau într-un înveliş, o teacă, purtată pe partea stângă. Acest lucru însemna că puteau să scoată sabia cu mâna dreaptă, dacă nevoia îi împingea la duel. Când dădeai mâna, te serveai tradiţional de mâna dreaptă, lucrurile indicau că ai venit cu intenţii prieteneşti, deoarece asta era dovada că ai gânduri paşnice, că nu purtai la tine o armă.

Era un semn de credinţă, care presupunea că celălalt nu are o armă asupra sa, cu care să te atace, să te taie.

Expertul în maniere William Hanson explică: ”Strânsul mâinii reprezenta intenţia ta de a nu-i face un rău celui cu care dădeai mâna. Azi acest gest este important, el reprezintă un semn de încredere, de prietenie”.

Când se foloseşte strângerea mâinii?

Nu doar în politică se dă mâna unul cu altul, în semn de respect. Înainte de meciurile sportive, participanţii dau mâna, ei dau mâna şi cu arbitrii.

Oamenii de afaceri dau mâna unii cu alţii înainte şi după meetinguri, sau pentru a-şi arăta acordul într-o afacere. Nici Hillary Clinton şi Donald Trump nu au dat mâna unul cu altul, mai puţin cu o singură ocazie.

La fel au procedat şi alte celebrităţi, cum ar fi starurile sportive. Lucrul acesta e criticat, pentru că nu e considerat un comportament sportiv.

Există alternative la strângerea mâinii?

În ciuda faptului că strângerea mâinii este extrem de răspândită, nu orice ţară din lume are încetăţenit acest gest, ca procedură tradiţională de salutare.

Cum zice Hanson: ”Aproape toate ţările dau ca gest de salutare datul mâinii, mai puţin Japonia, unde oamenii se înclină unii în faţa altora, dar şi în Thailanda, unde se uzitează salutul Namaste” (plecăciune cu palmele alipite în faţă şi puţin ridicate). Acest ultim gest este când o persoană spune ”Namaste” şi se înclină, având palmele alipite. În unele ţări din Orientul Mijlociu, oamenii dau mâna, dar nu este făcut aşa de ferm precum se dă mâna în Marea Britanie. În China, politicos este să dai mâna mai uşor, iar gestul durează cam 10 secunde.

În alte ţări, ca Franţa spre exemplu, gestul e urmat de un sărut pe obraz, în sens de ”bună ziua”, sau ”la revedere”.

Cazuri în care se salută, sau nu, cu ”dat mâna”

În 2013, o persoană a fost acuzată de încălcarea protocolului Casei Regale a Angliei, când a ghidat-o pe Regină printr-o piaţă de peşte. Întâmplarea a fost înregistrată în Newhaven, Sussex.

Din unele unghiuri se părea că ar fi atins-o pe Regină pe haina de culoare roz deschis. Cum ar trebui să te porţi dacă o întâlneşti pe Regina Angliei. Am întrebat personalul de la Buckingham Palace. În mod tradiţional, regina ar trebui să interacţioneze cu cineva doar printr-o strângere politicoasă de mână.

Anul trecut, Regina Elisabeta a II-a a surprins pe toată lumea, când a înconjurat-o cu mâna pe Michelle Obama, în dreptul taliei.

Evenimentul a avut loc la Buckingham Palace. Michelle Obama a reacţionat prin punerea mâinii ei pe umărul reginei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.