Stresul care ne îmbolnăvește

Europenii se află printre cei mai stresați locuitori de pe pământ, iar acest factor îi îmbolnăvește. Printre consecințele cel mai des întâlnite se numără depresia, obezitatea și bolile cardiovasculare. Stresul profesional afectează unul din trei europeni, iar medicii sunt cele mai ușoare ținte. Un studiu realizat recent arată că 64% din ei sunt suprasolicitaţi, iar 41% se simt la capătul puterilor.

„Sunt foarte multe de făcut când vine vorba de diagnostic și de cum să rezolvi cât mai repede și cât mai bine fiecare boală în parte. Apoi intervin pacienți care din păcate mor sau probleme legate de comunicarea cu persoanele pe care le avem în grijă, cu rudele lor, cu șefii… și toate astea îți dau mult stres, căruia trebuie să-i faci față zilnic“, explică Doina Chiriac, medic pediatru. Pentru ea, meseria de medic este stresantă mai ales atunci când vine vorba de copii, pentru că implicațiile emoționale sunt și mai mari.

Pentru toți cei afectați de stres apar manifestări cardiovasculare, dar și de tip psihic. „Apar depresii, insomnii sau stări de anxietate. Se reduce activitatea fizică, alimentația este una nesănătoasă, pentru că mănâncă tocmai pentru că sunt stresați, crește consumul de alcool și de tutun. Deficienţele de comunicare, lipsa de respect, violenţa, sarcinile prea mari, care nu corespund cu aptitudinea angajatului, sunt, la un loc, surse de stres“, spune Mircea Coșeanu, medic de medicina Muncii. „Costurile stresului în statele Uniunii Europene ajung la 20 de miliarde de euro pe an. Deci stresul este foarte scump“, spune Claudia Mariana Handra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.