STS a cerut parlamentarilor să-i mărească bugetul. Fără nici o șansă

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, joi, bugetele pentru anul 2012 ale SPP, SIE, SRI şi STS.

Directorul economic al SPP Ioan Costea le-a solicitat parlamentarilor alocări suplimentare pentru construcţia sediului instituţiei, însă amendamentul a fost respins.

Bugetul STS pentru anul 2012 este de peste 250 de milioane de lei.

Directorul STS a justificat necesitatea suplimentării bugetului instituţiei pentru finalizarea unui nou sediu al Serviciului, precizând faptul că finalizarea investiţiei ar permite găzduirea logistică a altor 200 de sisteme informatice care se cer găzduite, amintind printre acestea serviciile de poliţie nou create.

În plus, el a precizat că din bugetul alocat STS 156 de milioane de lei reprezintă cheltuieli de personal, 54 de milioane cheltuieli materiale, 46% pentru susţinerea sistemului Schengen, 37 de milioane capital, două milioane pentru asistenţa socială, parte din aceste sume fiind destinate plăţii concediilor post şi prenatale a personalului feminin. Opriş a arătat că jumătate din întregul personal angajat la STS sunt femei, iar din acestea „80% sunt personal feminin fertil”.

Bugetul SPP de 132.338.000 de lei a fost aprobat cu 23 de voturi favorabile şi 14 împotrivă.

Comisiile de buget au aprobat şi bugetul pentru anul 2012 al SIE de 193.946.000 de lei, fără amendamente, cu 23 de voturi pentru şi 16 împotrivă.

Reprezentanţii SIE au arătat că instituţia va încerca să-şi facă datoria cu acest buget, precizând că vor solicita suplimentări la rectificarea bugetară pentru activităţile operative.

Şi bugetele SRI şi STS au fost aprobate fără amendamente, cu 22 pentru şi 18 împotrivă, respectiv 23 pentru, 20 împotrivă şi o abţinere.

Bugetul SRI este de 989.383.000 de lei, în creştere cu 1,85 % faţă de 2011, bani destinaţi, potrivit reprezentanţilor instituţiei, contribuţiilor la pensii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.