Studenţii de la arte, alături de DJ, pe străzile din Baia Mare

Începând de astăzi până pe duminică, băimărenii întind cortul pentru Street Delivery, manifestarea urbană care scoate creativii români în stradă de mai bine de un deceniu.

”În cei 11 ani de când punem la cale Street Delivery, evenimentul-manifest care redă oraşul oamenilor de sub roţile automobilelor, s-au întâmplat multe lucruri faine. La Timişoara, am reuşit pietonalizarea străzii Florimund Mercy, care funcţiona doar ca parcare. În Bucureşti am creat o piaţetă publică nouă în jurul Bisericii Anglicane, am deschis şi reactivat o grădină abandonată (Universitarilor), am influenţat construirea pistelor de bicicletă pe Calea Victoriei şi închiderea ei în anumite weekenduri, am salvat de la demolare câteva clădiri din aria protejată Icoanei, am creat coeziunea socială necesară pentru ca oamenii să ia strada ca bun public”, spune Cristian Neagoe, iniţiatorul proiectului Street Delivery, un program de responsabilitate şi artă urbană care adună, an de an, tot mai multe oraşe. Proiectul, iniţiat în 2006 Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia Cărtureşti, se organiza iniţial în Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Anul trecut s-a adăugat şi Baia Mare, care, alături de Bacău, închide ediţia Street Delivery de anul acesta. În 2017, 6 oraşe din România sunt incluse în proiectul Street Delivery: Bucureşti (ediţia 12), Timişoara (ediţia 11), Iaşi (ediţia 5), Cluj (ediţia 3), Baia Mare (ediţia 2), Bacău (prima ediţie), iar în toamnă proiectul trece graniţa, realizând prima ediţie dintr-o capitală vecină, la Chişinău. Echipe din multe alte oraşe şi-au anunţat anul acesta intenţia de a organiza şi găzdui Street Delivery. Printre acestea: Alba-Iulia, Galaţi, Arad, Craiova, Constanţa, Sinaia, Alexandria şi Ruse (Bulgaria). Tema de anul acesta este una ecologică, grădini posibile, prin urmare, pentru un oraş ca Baia Mare, considerat cândva unul dintre cele mai poluate oraşe, misiunea de a afirma interesul pentru un oraş verde este una importantă. Evenimentul de la Baia Mare are încă şi mai mare importanţă, fiind organizat de Asociaţia City Makers, născută din dorinţa de a continua proiectele realizate în perioada de candidatură a municipiului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Se opresc maşinile

“Street Delivery este un eveniment de suflet, o dată pentru că mi-am dorit mereu să avem în Baia Mare manifestări de stradă de amploare şi notorietate şi în al doilea rând pentru că prima ediţie la Baia Mare s-a organizat în contextul candidaturii municipiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii iar eu am făcut parte din echipa fundaţiei care se ocupa de acest demers, ca Project Manager. Ambiţia mea este să continuăm evenimente culturale care au dat viaţă oraşului în 2016 şi să organizăm din ce în ce mai multe astfel de acţiuni. Baia Mare are nevoie de alternative când vine vorba de evenimente şi petrecerea timpului liber şi, de asemenea, de contexte şi experienţe care să aducă oamenii împreună”, spune Izabella Kiskasza, directorul Asociaţiei City Makers, organizatorul Street Delivery Baia Mare. “La Cluj am reactivat malurile Someşului cu pontoane deschise publicului tot anul. La Iaşi am reuşit coagularea cetăţenilor în jurul Muzeului Literaturii Române, am sprijinit mişcarea de replantare a teilor tăiaţi de autorităţi, am fost liantul social care a contribuit la fondarea Hubrica (un maker space fantastic într-o fabrică pustie) şi, în general, am hrănit un optimism civic fără de care o societate democratică nu poate funcţiona. Abia aştept să văd ce vor face băimărenii pe Săsar şi pe străzile lor superbe!”, spune Cristian Neagoe, fondatorul proiectului Street Delivery. Baia Mare îşi propune, la această ediţie Street Delivery, să recupereze şi să redea circuitului pietonal spaţiile folosite în prezent de maşini din centrul istoric al municipiului.

Laboratorul de pe “pod”

După ce, la mijlocul lui iunie, Bucureştiul a închis străzile pentru a lăsa loc unor grădini posibile, Baia Mare cheamă oamenii la acest sfârşit de săptămână pentru cea din urmă oprire din 2017 a caravanei Street Delivery. Reunind cele mai noi generaţii de makeri din industriile creative şi cei mai inspiraţi artişti, DJ-i, comercianţi, manufacturieri sau chibiţi, Street Delivery Baia Mare va fi găzduit anul acesta, în perioada 30 iunie – 2 iulie, de pietonala Podul Viilor, care devine un laborator creativ, amestecând proiecte de artă urbană cu cele din industriile creative, ateliere, expoziţii, proiecte verzi şi muzică, toate însufleţite de iluzia citadină a unor grădini posibile.

Organizatorii evenimentului anunţă că Baia Mare renunţă pentru trei zile la gaze de eşapament şi stres, pentru a reda caldarâmul stăpânilor lui de mai demult, visătorii, negustorii, artiştii şi vizionarii. Din zona de lounge cu canapele, cu saltele moi, limonadă şi poveşti – spun organizatorii, treci printre simeze verzi către zona în care sunt expuse insolitele tablouri din muşchi şi licheni ale celor de la Frena Design sau prin posibilele grădini ale materialelor imposibile, într-o utopie urbană cu baloane uriaşe sau cu himerele imaginate în plen air în grădina lui Ștefan, picturi realizate de studenţii de la Arte Plastice din Baia Mare. Cu DJ-i şi trupe, cu antreprenori, asociaţii şi ONG-uri, Baia Mare întregeşte remarcabilul bilanţ general al acestui an: apelul deschis de proiecte Street Delivery cu tema „Grădini Posibile” a primit peste 500 de înscrieri din toată ţara, iar dintre ele, au fost găzduite şi produse peste 200 de idei pentru un oraş mai bun. Cele şase oraşe care au găzduit anul acesta evenimentul au reunit concertele a peste 30 de trupe, zeci de ateliere interactive, au adunat sute de grădinari pe principii de permacultură, mii de pasionaţi de plante exotice, meşteşugari, makeri şi peste 100.000 de pietoni, care au venit să se plimbe şi să se bucure de oraşele lor pe străzile eliberate de maşini.

Program Street Delivery Baia Mare

Vineri 30 iunie, h 13.00- h 20.00
– zonă de lounge cu canapele, saltele, limonadă şi poveşti, by Aramis Group
– smart gardens by Verdi Online
– pereţi verzi by ASSOC
– în sufrageria verde by Asociaţia City Makers
– expoziţie de tablouri din muşchi şi licheni by Frena Design @ Hotel Diafan
– grădini posibile din materiale inposibile (grădini din obiecte reciclate) by Muntzomani
– ateliere verzi pentru copii şi adulţi by comunitatea Work at Home Moms Baia Mare
– creative gardening şi animaţie stradală by Fundaţia de Voluntari Somasky
– grădini din poveşti – activităţi pentru copii by Cartema
– baloane gigant by The INK
– atelier verde by Asociaţia Cercetaşii Munţilor
– Cum se face- atelier de realizat mobilier de grădină by Asociaţia Artiştilor Platici Amatori
– grădini posibile- ghivece buclucaşe by Faimar Baia Mare
– agricultură eco by Grădina din Deal
– Social Reporter @ Street Delivery by Social FM şi Repka Electronics
– In a Relationship @ Street Delivery- expoziţie itinerantă by Fundaţia Friends For Friends
– Street dance by Feel the Groove @ h 18.00
– proiecţii de film @ Podul Viilor: Short Film Factory @ h 20.30
– Muzica din grădină: DJ Johnny Reggae (h 18.00-19.00), Dj Silent Disciple (h 19.00-20.00), DJ Just D’Light (h 20.00- 22.00)
After party @ Bar 13 By Just D’Light

Sâmbătă 1 iulie, h 11.00- h 20.00
– TRX, Yoga, Cross Fit by Fit Expert – h 10.30 – 12.00
– zonă de lounge cu canapele, saltele, limonadă şi poveşti, by Aramis Group
– smart gardens by Verdi Online
– pereţi verzi by ASSOC
– în sufrageria verde by Asociaţia City Makers
– expoziţie de tablouri din muşchi şi licheni by Frena Design @ Hotel Diafan
– grădini posibile din materiale inposibile (grădini din obiecte reciclate) by Muntzomani
– ateliere verzi pentru copii şi adulţi by comunitatea Work at Home Moms Baia Mare
– creative gardening şi animaţie stradală by Fundaţia de Voluntari Somasky
– grădini din poveşti – activităţi pentru copii by Cartema
– baloane gigant by The INK
– atelier verde by Asociaţia Cercetaşii Munţilor
– Cum se face- atelier de realizat mobilier de grădină by Asociaţia Artiştilor Platici Amatori
– grădini posibile- ghivece buclucaşe by Faimar Baia Mare
– agricultură eco by Grădina din Deal
– Social Reporter @ Street Delivery by Social FM şi Repka Electronics
– In a Relationship @ Street Delivery- expoziţie itinerantă by Fundaţia Friends For Friends
– proiecţii de film @ Podul Viilor: Baza Ulmu- Agroecologie @ h 20.30
– Muzica din grădină: DJ Johnny Reggae (h 18.00-20.00), Dj Silent Disciple (h 20.00-22.00),
After party @ Bar 13 By Silent Disciple

Duminică 2 iulie, h 11.00- h 20.00
– TRX, Yoga, Cross Fit by Fit Expert – h 10.30 – 12.00
– zonă de lounge cu canapele, saltele, limonadă şi poveşti, by Aramis Group
– smart gardens by Verdi Online
– pereţi verzi by ASSOC
– în sufrageria verde by Asociaţia City Makers
– expoziţie de tablouri din muşchi şi licheni by Frena Design @ Hotel Diafan
– grădini posibile din materiale inposibile (grădini din obiecte reciclate) by Muntzomani
– ateliere verzi pentru copii şi adulţi by comunitatea Work at Home Moms Baia Mare
– creative gardening şi animaţie stradală by Fundaţia de Voluntari Somasky
– grădini din poveşti – activităţi pentru copii by Cartema
– baloane gigant by The INK
– atelier verde by Asociaţia Cercetaşii Munţilor
– Cum se face- atelier de realizat mobilier de grădină by Asociaţia Artiştilor Platici Amatori
– grădini posibile- ghivece buclucaşe by Faimar Baia Mare
– agricultură eco by Grădina din Deal
– Social Reporter @ Street Delivery by Social FM şi Repka Electronics
– In a Relationship @ Street Delivery- expoziţie itinerantă by Fundaţia Friends For Friends
– Muzica din grădină: DJ Johnny Reggae (h 18.00-20.00), Dj Silent Disciple (h 20.00-22.00),
– Dans în grădină: Tango, Kizomba, Zouk (h 18.00-20.00)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.