SUA, „deschise” dialogului cu o altă dictatură

Statele Unite ale Americii sunt deschise dialogului cu Republica Belarus, iar în ultimii ani cele două țări au reușit să facă mici pași una în întâmpinarea celeilalte, a declarat subsecretarul de stat american Victoria Nuland, informează joi agenția de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.

„Am avut în septembrie, în cadrul sesiunii Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu premierul belarus. I-am spus că au făcut mult pentru țara lor, transformând Minskul într-un simbol al negocierilor de pace. Suntem în continuare deschiși îmbunătățirii și încălzirii relațiilor noastre cu Belarus”, a dat asigurări Nuland.

Subsecretarul de stat american a amintit că SUA și Belarus au „reușit să facă niște mici pași comuni”, printre care și acela că Washingtonul „eliberează din nou vize în Belarus pe bază de reciprocitate”.

În același timp, Nuland a subliniat că SUA așteaptă ca puterea din Belarus să-și continue eforturile în vederea unei mai mari democratizări și apărări a drepturilor omului.

SUA au introdus în 2006 sancțiuni ce presupuneau blocarea proprietăților și activelor a zeci de lideri belaruși, inclusiv ale președintelui Aleksandr Lukașenko. De atunci, această decizie se înnoiește anual. Astfel, în 2007 au fost introduse sancțiuni la adresa concernului Belneftehim, iar în 2010 — la adresa a două bănci iraniene care funcționează în Belarus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.