Trump închide granițele pentru refugiați și cetățenii mai multor state

Update: Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat un ordin executiv care prevede suspendarea, timp de patru luni, a programului federal vizând refugiații. Trump a interzis de asemenea intrarea refugiaţilor sirieni în Statele Unite pe termen nelimitat. De asemenea, prin acest ordin, cetăţenii din șase state, majoritar musulmane, au interdicţie de a intra pe teritoriul american timp de trei luni.

Autorităţile americane nu vor mai emite vize pentru o perioadă de cel puţin 90 de zile pentru migranţii sau vizitatorii din țări precum Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen. Vizat este și Iranul, potrivit ultimelor informații.

Donald Trump a anunțat vineri că a emis un ordin executiv în materie de imigrație care prevede controale întărite la frontiere în scopul stopării eventualei intrări în SUA a unor „teroriști islamiști radicali”, relatează AFP.

„Inițiez noi măsuri de control pentru a menține în afara Statelor Unite teroriștii islamiști radicali. Nu îi vrem aici”, a spus președintele american, în cursul ceremoniei de învestitură a secretarului Apărării, James Mattis.

„Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în țara noastră aceleași amenințări pe care soldații noștri le combat peste hotare” (…) Nu vom uita niciodată lecțiile lui 11 septembrie” 2001, a mai spus Trump.

Decretul, intitulat „protecția națiunii contra intrării teroriștilor străini în Statele Unite”, era așteptat de miercuri seara, atunci când Washington Post a publicat o copie a documentului.

Pentru anul bugetar 2016 (din 1 octombrie 2015 la 30 septembrie 2016), Statele Unite, sub Administrația Barack Obama, au admis pe teritoriul lor 84.994 de refugiați, de toate naționalitățile, dintre care puțin peste 10.000 de sirieni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.