SUA, o nouă reacție în cazul navelor Mistral

Departamentul de Stat american a apreciat marți că livrarea către Rusia a navelor franceze de război de tip Mistral este „total nepotrivită”, din cauza rolului jucat de Moscova în criza ucraineană.

„Apreciem că nimeni nu ar trebui să furnizeze arme Rusiei”, a subliniat pentru jurnalişti o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf.

„Este vorba de o chestiune de bun simţ”, a spus la rândul său Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, într-o conferinţă de presă.

Casa Albă a reamintit că „preşedintele (Barack Obama) s-a deplasat la Bruxelles în iunie pentru a-şi exprima îngrijorările legate de vânzarea acestor echipamente militare ruşilor”.

Oficialii americani şi-au exprimat în repetate rânduri opoziţia faţă de vânzarea de către Paris, către Moscova, a două nave de război de tip Mistral.

Referindu-se la prima navă, președintele francez Francois Hollande a declarat că aceasta „este aproape gata şi urmează să fie livrată în octombrie”.

În ce privește livrarea celei de-a doua nave de tip Mistral către Rusia „depinde de atitudinea” Moscovei în conflictul ucrainean, a precizat Hollande luni seară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.