SUA se pregătesc pentru un nou Gerald Ford?

În luna mai, vicepreședintele Mike Pence a pus bazele unui comitet de acțiune politică ce îi va permite să strângă fonduri pentru sprijinirea campaniei candidaților republicani care vor participa la alegerile pentru Congres din 2018, potrivit Comisiei Electorale Federale.

Cum vicepreședintele Pence s-a ținut departe de scandalurile în care a fost implicat președintele Donald Trump și a fost unul dintre înalții oficiali care au transmis mesaje de susținere pentru aliați în fața amenințărilor Rusiei, nu puține voci din presa americană iau în calcul o posibilă strategie a lui Pence pentru preluarea președinției SUA. Doi vicepreședinți americani, Joe Biden și Dick Cheney, nu au înființat organizații pentru strângerea de fonduri, însă George H.W. Bush a început să adune donații înainte de încheierea mandatului de vicepreședinte, a candidat în 1988 și a fost ales.

Însă nu acesta este scenariul cel mai îndrăgit de rivalii președintelui Trump, care speră mai degrabă la destituirea lui și la ascensiunea directă a lui Pence la Casa Albă, pe modelul Richard Nixon – Gerald Ford. „Mike Pence se pregătește de o inaugurare. Priebus și Spicer vor asigura tranziția“, a scris pe Twitter reprezentanta democrată Maxine Waters, cu referire la Reince Priebus și Sean Spicer, șeful de cabinet, respectiv purtătorul de cuvânt ai lui Trump, demiși recent de președinte.

În eventualitatea în care scandalul Russiagate va duce la destituirea lui Donald Trump, doi redactori ai revistei Lawfare îi oferă lui Mike Pence câteva sfaturi. În primul rând, Pence ar trebui să profite de faptul că ocupă o poziție „neobișnuită“ – este singurul membru al administrației care este ales de electorat și asta îl face să fie „singurul în care Trump nu poate să tragă“. „Trebuie să conștientizați distincția dintre dumneavoastră și lacheii care joacă în favoarea președintelui. Aveți o relație independentă cu poporul american, iar căderea lui Trump va fi ascensiunea dumneavoastră.“

„Optați pentru marginalizare. Este o protecție. Lucrați pentru asta. Nu ieșiți din umbră, intrați în umbră și stați acolo“, acesta este sfatul celor doi jurnaliști. „Turneele externe sunt o idee bună, faceți mai multe. Mergeți la înmormântări. Țineți discursuri pe teme unificatoare.“ Iar cel mai important sfat este ca Pence să urmeze exemplul vicepreședintelui lui Richard Nixon în timpul scandalului Watergate: Gerald Ford a avut întotdeauna un martor credibil la discuțiile purtate cu Nixon și șeful său de cabinet. Într-una dintre aceste discuții, mâna dreaptă a lui Nixon, generalul Alexander Haig, i-a propus lui Ford o cale ușoară de a deveni președinte, cu condiția de a opri urmărirea penală a fostului președinte. Gerald Ford s-a concentrat ulterior pe strategia de contracarare a informațiilor despre această discuție. Iar după preluarea mandatului s-a adresat americanilor astfel: „Ieșim dintr-un lung coșmar național. Constituția noastră funcționează, republica noastră este guvernată de legi, nu de oameni“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.