SUA vând avioane F-15 unui „finanțator al terorismului”

„Din păcate, Qatarul a fost un finanțator al terorismului la un nivel foarte înalt. Cerem Qatarului și altor națiuni din regiune să facă mai mult și mai rapid în această privință“. „În timpul recentei mele vizite în Orientul Mijlociu, am spus că ideologia radicală nu mai poate fi finanțată. Liderii au arătat cu degetul spre Qatar“. Acestea sunt cuvintele prin care președintele SUA a descris discuțiile purtate în Arabia Saudită, cu ocazia primului său turneu internațional.

Se pare, însă, că finanțarea terorismului de către Qatar nu este o problemă pentru administrația americană, atât timp cât Qatarul se angajează să finanțeze complexul militaro-industrial american. Asta pentru că, la nici două săptămâni după ce Donald Trump s-a poziționat de partea Arabiei Saudite în disputa cu Qatarul, ce a dus la ruperea legăturilor diplomatice între acest emirat și monarhiile din Golf, surse guvernamentale americane citate de Bloomberg arată că ministrul qatariot al Apărării și omologul său american, James Mattis, au semnat un acord în valoare de 12 miliarde de dolari pentru livrarea a 36 de avioane F-15 către micul emirat. Este vorba de concretizarea unei tranzacții de 21 de miliarde de dolari (72 de avioane F-15), aprobată în 2016 de Congresul SUA.

Faptul că președintele SUA a acuzat, între timp, Qatarul că finanțează terorismul pare să fi contat mai puțin. Ministrul qatariot a ținut să menționeze că tranzacția cu pricina va ajuta la crearea a 60.000 de locuri de muncă în 42 de state americane, sugerând că emiratul va contribui la împlinirea promisiunilor de campanie ale președintelui SUA, care l-a acuzat de susținerea terorismului. Emiratul „va primi tehnologie de ultimă oră pentru a spori cooperarea și interoperabilitatea între SUA și Qatar“, se arată într-un comunicat al Pentagonului, din care nu transpare deloc îngrijorarea față de un posibil conflict între Arabia Saudită și Qatar. Până la urmă, guvernul SUA nu are motive de teamă, câtă vreme, pe lângă noile avioane, armata emiratului nu are decât 16 tancuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.