Sub semnul întrebării: căinţa lui Turcescu

Cine a învăţat să mintă şi să manipuleze o va face până în pânzele albe. Iar lamentaţia domnului Turcescu seamănă cu aceea a domnişoarei care se jură la altar că asta e ultima oară când se duce pe centură şi cum iese din sfântul lăcaş aleargă să mai prindă autostrada pe lumină, convinsă că l-a trombonit pe Dumnezeu.

Eu nu pot să-l cred pe dl. Turcescu. Şi am să mă explic.

Un ofiţer acoperit lucrează îndeobşte în informaţii externe sub unul, două sau trei nume. Deconspirarea lui este aproape imposibilă deoarece nu există ordine de serviciu, angajamente etc. În fişa lui de cadre se află trecute numele real şi numele de serviciu. Cei din exterior nu-i ştiu identitatea, nici măcar contabilul şef care execută plăţile nu cunoaşte cine este.

Când lucra la rezidenţa din Frankfurt, generalul Mihai Pacepa lucra sub numele de Mihai Podeanu; toate documentele le semna cu acest nume!

Când a început defectarea marilor spioni, Ceauşescu a ordonat ca toţi ofiţerii din DIE să-şi schimbe numele. Numele noi au devenit nume oficiale pe toate documentele. De la carnet auto la paşaport.

Ce ne-a prezentat ca documente dl. Turcescu sunt bazaconii. Codul 213 este codul furierului militar, nici o legătură cu misiile sale.

Că a lucrat pentru serviciile secrete este o probabilitate, dacă te gândeşti la foamea de bani, la rapacitatea individului şi mai ales la înregimentarea lui în tabăra politică a lui Băsescu. Mie mi se pare că dl. preşedinte şi-a construit o veritabilă agentură de securitate, aşa cum a fost învăţat la Anvers, în care au intrat de-a valma jurnalişti nevertebraţi, intelectuali eşuaţi, oameni politici paraşutaţi din cer, paranormali.

Domnul Turcescu a ieşit acum cu deconspirarea pentru a crea un precedent. Prezidenţiabilul pe care-l vizează dl. Băsescu va trebui să-i urmeze imediat exemplul. Să părăsească candidatura şi să fie deferit justiţiei. Acesta ar fi visul domnului preşedinte…

Mă gândesc: câte milioane de euro poate plăti anturajul lui Băsescu unui om ca să-şi facă harakiri? Şi să fie catapultat pe o plajă din Miami?

E o ipoteză, doar. Dar, în disperarea ei, tabăra Băsescu e capabilă de orice. Chiar de schilodirea unui om. Pentru că imaginea dlui. Turcescu jalnică, implorând pronia divină şi cruţarea oamenilor mi-aminteşte de acel personaj nu lipsit de merite, dar care pentru nemernicia lui a fost scuipat de cetăţeni, la revoluţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.