Subocupații – șomerii mascați

Subocuparea, ca și șomajul, provoacă niveluri mai ridicate ale sărăciei, deoarece, neavând venituri constante adecvate, familiile au un consum mult mai restrâns. În economie, aceasta declanșează un întreg lanț de reacții, pentru că reduce cererea consumatorilor, încetinind astfel creșterea afacerilor. Din asta rezultă că Produsul Intern Brut este mai mic, la fel ca și rata de creștere a locurilor de muncă.

Toate aceste consecințe declanșează o spirală vicioasă și descendentă. O stare prelungită a muncii în regim de subocupare afectează lucrătorii, care lucrători își pierd astfel capacitatea de a-și crește abilitățile, iar cu timpul le va fi tot mai greu să se întoarcă la jobul inițial, corespunzător calificării, ceea ce duce la formarea șomajului structural.

212.000 de persoane care lucrau în 2016 în regim part time erau disponibile și voiau să lucreze mai multe ore, relevă un studiu publicat de către Institutul Național de Statistică. Analizând situația și schimbările de pe piața muncii, Institutul a introdus trei noi indicatori: persoane subocupate, persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul, și persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul.

Studiul a fost efectuat pe un total de 15.143.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani. Dintre acestea, 8.979.000 reprezintă populația activă, iar 6.164.000 – populația inactivă. Numărul șomerilor era, în 2016, de 530.000 de persoane.

Populația activă cuprinde atât persoanele care muncesc, indiferent de numărul de ore, cât și șomerii. În accepțiunea studiului, populația ocupată este formată din toate persoanele de peste 15 ani care au muncit cel puțin o oră, cu scopul de a obține venituri sub formă de salarii, plată în natură ori alte beneficii.
Programul de lucru cu normă întreagă este considerat cel prevăzut în contractul colectiv de muncă, respectiv 8 ore/zi, iar cel parțial este programul stipulat în contractul individual de muncă al fiecărui angajat, cu un număr de ore mai mic decât cel „complet“.

Sunt considerate persoane inactive acelea care nu au lucrat nici măcar o oră și care nu erau nici șomeri în perioada în care a fost efectuată ancheta și făceau parte dintr-una din următoarele categorii: elevi ori studenți; pensionari; casnice; persoane întreținute de alți membrii ai familiei ori de stat, sau care trăiau din alte venituri, respectiv chirii, rente, dobânzi.

Deprimarea și inactivitatea

Printre românii „inactivi“, cea mai afectată categorie este a celor „descurajați“. Segmentul acestora atinge 2,2% din totalul populației inactive. Conform normelor INS „descurajații“ sunt persoane inactive disponibile să lucreze în următoarele două săptămâni, care au declarat că în ultimele patru săptămâni au căutat un loc de muncă în mod pasiv sau, mai rău, că nu caută de muncă. Motivele invocate de acești români sunt că nu se simt pregătiți profesional sau cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei, nu știu unde să caute ori au plecat cu ideea că nu există locuri disponibile de muncă sau că pur și simplu au căutat altă dată și nu au găsit și au renunțat. Categoria „descurajaților“ scade atunci când crește economia și crește în perioadele de criză. Cel mai rău este că, potrivit analizei celor de la INS, unul din trei tineri inactivi nu e interesat sa muncească.

Forța de muncă, în scădere

349.000 de persoane inactive doreau să muncească în 2016, însă fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă munca. Aceste două categorii alcătuiesc „forța de muncă potențială adițională“ și era în scădere, în 2016, cu 12.000 de persoane, cu 3,3%, față de 2015. Dintre acestea, 345.000 puteau să înceapă lucrul, însă nu își căutau un loc de muncă. Femeile – 185.000 – sunt mai multe decât bărbații – 160.000. Și aici persoanele din mediul rural – 207.000 – sunt mai multe decât cele din mediul urban – 138.000. Totuși, doar 4.000 de persoane, un număr nesemnificativ din totalul de 349.000, deși își căutau un loc de muncă, nu erau disponibile să înceapă lucrul.

Cine nu vrea să muncească

Persoanele inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul, sunt cele care: în ultimele patru săptămâni dinaintea interviului au căutat activ un loc de muncă, dar nu puteau să-l înceapă în următoarele două săptămâni; au găsit un loc de muncă la care puteau începe activitatea în mai puțin de 3 luni, dar nu se puteau prezenta în următoarele două săptămâni; au găsit un loc de muncă la care urmau să înceapă activitatea peste mai mult de trei luni și cele care au căutat în mod pasiv un loc de muncă în ultima lună dinaintea anchetei și erau disponibile să înceapă lucrul.

Mai sunt considerate persoane inactive și cele disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, dar care nu au căutat un loc de muncă în luna de dinaintea interviului.

Persoanele subocupate reprezintă 2,4% din populația activă, 2,5% din populația ocupată și 29,3% din numărul total de persoane care au un program de lucru parțial. Numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 56.000 față de anul 2015. 36,3% din persoanele care muncesc part time sunt bărbați, respectiv 141.000, și 21,2%, adică 71.000, sunt femei. Cele mai multe persoane provin din mediul rural, 186.000, respectiv 4,6% din populația activă, spre deosebire de doar 26.000 de persoane din mediul urban, adică 0,5% din populația activă. Sunt considerate persoane subocupate cele care lucrează cu program parțial, însă doresc și sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, precizează raportul INS.

Calitatea muncii, dezastruoasă

Academia Română a lansat în ultimii un proiect de țară pentru următorii 20 de ani. Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) i-a revenit misiunea de a elabora capitolul dedicat calității vieții. Un important capitol este dedicat muncii și efectelor acesteia asupra vieții românilor. Concluziile studiului nu sunt deloc îmbucurătoare sau măcar optimiste. Analiza a fost coordonată de Cătălin Zamfir și realizată de Sorin Cace, Elena Zamfir, Alexandra Deliu, Elena Tudor și Ionuț Marian Anghel.

Calitatea ocupării sau calitatea umană a muncii reprezintă o dimensiune esențială a calității vieții. Ocuparea este o condiție de obținere a veniturilor pentru populația activă, dar şi un mod de viață. Studiile sociologice au demonstrat că neocuparea, mai ales cea forțată, șomajul, are efecte negative dezastruoase asupra vieţii, crescând dramatic vulnerabilitatea economică și socială.

Strategia tranziției a avut efecte profunde asupra ocupării. În primul rând, scăderea ocupării: în 2015, rata ocupării în România este de 66,0% față de media UE15 de 70,5% și UE8, 71,3%, fiind una dintre cele mai scăzute din Europa.

Efectul cel mai important al tranziției a fost însă asupra structurii ocupării. Locurile de muncă salariale, care oferă venituri relativ mai ridicate, relativ sigure și însoțite de asigurări sociale și de sănătate, s-au redus de la începutul tranziției la aproape jumătate: de la peste 8,1 milioane în 1990 la sub 5 milioane în anii următori, nivel care se pare că a fost ușor depășit doar în 2015.

Dispariția locurilor de muncă salariale a fost parțial compensată de ocuparea pe cont propriu (2014: România 30,5%, față de UE15 – 14,3%, UE8 – 17,6%, Bulgaria – 27,0%). Studii calitative au arătat că aceste persoane sunt de fapt lucrători fără contract, în agricultură sau servicii, cei mai mulți fiind lucrători familiali neremunerați, reprezentând un segment extrem de vulnerabil, neasigurat social și medical, care se zbate la limita supraviețuirii. Agricultura rudimentară a absorbit o mare parte a celor care și-au pierdut locul de muncă drept rezultat al reformei tranziției. În 2014, în România, 29,2% din persoanele ocupate erau în agricultură, față de UE15 – 2,9%, UE8 – 6,7%, Bulgaria – 19,4%. Peste 2,3 milioane de persoane din totalul populației rurale ocupate (ce atingea 4 milioane în 2014) activează în sectorul agricol, caracterizat de supraocupare, forță de muncă îmbătrânită, slab profesionalizată, cu munci ocazionale, informale și slab remunerate.

Începând cu anii 2030-2035, pe piaţa muncii din ţara noastră vor intra generaţiile tranziţiei, mai puţin numeroase, dar și cu un grad de pregătire profesională inferior celui al generațiilor precedente.

În România, calitatea condițiilor de muncă diferă substanțial de a celorlalte țări europene, cu o protecție a angajatului substanțial mai redusă, ca urmare a scăderii forței sindicatelor în reglementarea condițiilor de muncă. Indicele calității ocupării arată că România se află în treimea de jos în statisticile europene. Calitatea vieții la muncă a scăzut atât din cauza veniturilor oferite, cât și a nerespectării demnității muncii și a condițiilor proaste de muncă. Față de celelalte țări postcomuniste, România are o poziție similară, foarte apropiată de Bulgaria și la distanță semnificativă de Cehia (0,45) și Slovenia (0,55). Migrația pentru muncă este o alternativă la neocupare sau la salariile prea mici din România. Fie emigrează persoane cu o calificare înaltă (sănătate, IT), fie persoane necalificate sau cu o calificare redusă.

Salariați puțini, agricultori mulți

Caracterul rudimentar al agriculturii românești este probat și de cel mai mic procentaj al ocupării salariale în agricultură (5,2%); în Bulgaria, salariații reprezintă 46% din populația ocupată în agricultură, în timp ce în Slovacia acest procentaj depășește 80%. Polonia se apropie întrucâtva de modelul românesc, având totuși un procentaj dublu al salariaților în populația ocupată în agricultură.

Scăderea oportunităților ocupaționale și scăderea proporției ocupațiilor cu calificare ridicată au creat un fenomen de subocupare a capacităților existente. Multe dintre calificările din zona industrială au devenit inutile. Soluția a fost pentru mulți întoarcerea în mediul rural, implicarea în activități pentru care nu se cere o calificare specială sau emigrarea.

O strategie națională pentru forța de muncă

Deosebit de complexă și cu o extrem de mare miză pentru viitor, problema ocupării forței de muncă a fost deja abordată într-un document guvernamental. Intitulat „Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2014-2020“, acest document programatic face o analiză completă a acestui aspect al vieții sociale românești.

Efectele crizei economice

Încă de la început, „Strategia națională“ menționează faptul că, după criza economică, evoluează cu mult mai rapid decât deciziile luate de factorul politic. „În ultimii ani, la nivel european, milioane de persoane și-au pierdut locul de muncă și au fost afectate într-o măsură mai mare de sărăcie și excluziune socială, iar această stare de fapt a determinat Comisia Europeană și statele membre să adopte o serie de reforme și măsuri pentru a îmbunătăți situația. În acest context dificil, Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020 (SNOFM) își propune să impulsioneze eforturile de a atinge ținta de ocupare stabilită de România pentru anul 2020, și anume o rată de ocupare de 70% pentru populația în vârstă de 20- 64 de ani. Îndeplinirea acestei ținte va reprezenta contribuția României la realizarea dezideratului european în materie de ocupare stabilit prin Strategia Europa 2020, strategie care își propune că Europa să crească inteligent, durabil și favorabil incluziunii și să găsească mijloace pentru a crea noi locuri de muncă.“

Influența evoluțiilor demografice

Evoluţiile demografice, modificările structurale şi de volum ale resurselor de muncă din România din ultimii 10 ani au generat un context general mai puţin favorabil pentru implementarea cu succes a cadrului strategic anterior, care a avut ca principal obiectiv realizarea unei ocupări depline, de calitate și durabilă. În acest sens, conform analizelor realizate, atât la nivelul României, cât şi la nivelul Uniunii Europene în ansamblu, cele mai importante tendinţe demografice cu impact major asupra ocupării conturează următoarele aspecte:

– Scăderea continuă a populaţiei totale a României. În perioada 2000-2012 populaţia totală a României a scăzut cu peste un milion de persoane, ceea ce reprezintă o pierdere de 5 puncte procentuale. Ritmul anual de scădere al populaţiei s-a diminuat în a doua jumătate a perioadei analizate, dar tendinţa de scădere s-a menţinut. Această tendinţă este contrară cu cea a Uniunii Europene în ansamblu, care în perioada 2005-2012 a înregistrat o creştere absolută de populaţie de 12,8 milioane persoane. Ponderea populaţiei totale a României în populaţia totală UE27 era în anul 2012 de 4,2%, înregistrându-se o scădere a acesteia cu 0,2% faţă de anul 2005.

– În țara noastră, sporul natural anual înregistrat a fost negativ pentru perioada 2000-2012. Uşoara tendinţă de redresare a nivelului sporului natural din perioada 2005-2009 (de la -1,9‰ la – 1,6‰) a fost întreruptă în anul 2010, valoarea înregistrată fiind de -2,2‰ ceea ce reprezintă o cădere abruptă cu 0,6 puncte procentuale. În 2011, sporul natural a fost de -2.6‰. În UE27 sporul natural anual a înregistrat permanent o tendinţă pozitivă, iar începând cu anul 2006, acesta s-a menţinut stabil, în jurul nivelului de 1‰. În ultima decadă s-a înregistrat o tendinţă continuă de creştere a vârstei medii a populaţiei României, de la 34,4 ani în 2000 la 36,4 ani în 2005, ajungând la 38,3 ani în 2010 şi 38,9 la 1 ianuarie 2012. Ponderea populaţiei în vârstă de muncă în total populaţie a înregistrat o tendinţă evidentă de creştere, pe fondul scăderii populaţiei tinere. Astfel, ponderea populaţiei în vârstă de muncă (15-64 de ani) în total populaţie a crescut pentru România, de la 68,2% în anul 2000 la 70% în anul 2012, iar pentru media UE27 a scăzut de la 67,2% în anul 2000 la 66,9% în anul 2011. Cea mai mare scădere este înregistrată pentru grupa de vârstă 0-19 ani, de 3,5%, de la 23,9% în anul 2005 la 20,4% în anul 2012, ceea ce va avea consecinţe viitoare atât pentru creşterea ocupării, cât şi pentru politicile de asigurări şi asistenţă socială.

Formarea profesională lipseşte cu desăvârşire de pe piaţa muncii din România

27 de ani de dezastru

Bazat mai mult pe consum intern, şi nu pe ocuparea forței de muncă, modelul de dezvoltare economică a României din perioada 2000-2010 a fost unul nesustenabil, criza punând în evidenţă vulnerabilităţile acestuia. Chiar dacă în perioada 2000-2008 s-au înregistrat ritmuri de creştere economică mari, ocuparea forţei de muncă nu a fost influențată semnificativ de acest context favorabil. În perioada 2000-2012 România a pierdut 5,7 puncte procentuale din rata totală de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă 20-64 de ani, 8,7 puncte procentuale din rata de ocupare a forţei de muncă vârstnice 55-64 de ani şi 6,9 puncte procentuale din rata de ocupare feminină de 20-64 ani. În 2012, rata de ocupare a populaţiei de 20-64 ani a fost de 63,8% și în creștere cu un punct procentual faţă de anul anterior, dar se afla sub media înregistrată la nivel european de 68,5% (UE 27). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 23,9%, cu doar 0,1 mai mare decât valoarea înregistrată în 2011, dar cu mult sub media europeană de 32,9%. În ceea ce privește rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55-64 ani), aceasta a fost de 41,4%, în creștere cu 1,4 pp, comparativ cu anul anterior, dar sub media europeană de 48,9%.

Îmbunătățirea calității „capitalului“ uman

Cu toate că sună a comunism, de pe vremea când ni se spunea că oamenii sunt principala avuție a patriei socialiste, în actualele condiții de evoluție socio-economică, chiar se pune bază pe evoluția individuală. Iar asta, pentru că, în ciuda dinamicii reduse a pieței muncii, se vede deja clar că nevoile de competențe se schimbă pe măsură ce România se îndreaptă către o economie modernă. Crearea de locuri de muncă în domenii cu mare valoare adăugată este dificilă, în cazul în care forța de muncă nu deține competențele adecvate pentru a ocupa astfel de locuri de muncă. Ținând cont că participarea la învățarea pe tot parcursul vieții în rândul adulților este foarte scăzută în România (1,4% în 2012, conform bazei de date Eurostat), principala preocupare vizează îmbunătățirea calității capitalului uman prin dezvoltarea de noi aptitudini și competențe și creșterea participării la LLL. În acest context, Strategia vizează formarea profesională pe tot parcursul vieţii, calificarea și recalificarea forței de muncă pentru a facilita adaptarea acestora la noile procese tehnologice şi ocuparea în sectoare cu potențial de creștere economică.

13 ore/săptămână = job part time

Conform celor de la INS, în 2015 numărul celor care, pe lângă un loc de muncă principal, au avut și o activitate secundară a fost de 136.000 de persoane. Mai puțin cu 18% faţă de anul anterior. Persoanele cu două locuri de muncă reprezintă doar 3,2% din total românilor cu loc de muncă. 13,1 ore pe săptămână este media lucrată în activitățile part time.

Giulia Anghel, Vasile Surcel

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.