Ultima săptămână a celei de a 69-a ediţii a Festivalului de la Avignon. Un bilanţ va fi în curând anunţat. Oricum, festivalul nu s-a dezminţit în privinţa diversităţii de formule teatrale, de inspiraţie, de orizonturi.
Criticii sunt mai toţi de acord că până acum magistrala abordare de către polonezul Krystian Lupa şi de către trupa sa a scrierii lui Thomas Bernhard, Des arbres à abattre, va fi foarte greu de depăşit. Pare sigur că, în cele câteva zile rămase până în 26 iulie, nici o altă producţie nu va reuşi s-o egaleze pe aceasta.
Potrivit părerii criticului Armelle Heliot, “Fantoma lui Camus bântuie Festivalul de la Avignon”, mai ales cu Meursaults, dramatizare a lui Philippe Berling după romanul de mare succes al scriitorului algerian Kamel Daoud, Meursault, contre-enquête, inspirat de Străinul şi distins cu Premiul Goncourt anul acesta. Un spectacol în care marele actor algerian Ahmed Benaïssa îl interpretează pe Haroun, care, timp de peste o oră, povesteşte despre fratele lui, Moussa.
Ahmed Benaissa în Meursaults
Cartea reia celebrul roman al lui Camus, cel distins cu Premiul Nobel, pentru a cerceta cazul unui algerian asasinat. Un roman caustic atât la adresa ţării sale, cât şi a Franţei. De altfel, un imam a lansat asupra lui o fatwa cerând guvernului condamnarea la moarte a acestui scriitor şi jurnalist care nu apără decât laicitatea.
Actorul algerian a ţinut spectacolul de la un capăt la altul cu o energie incredibilă, precis şi emoţionant atât în durere, cât şi în furie.
Secţiunea OFF a propus spectacole scrise şi jucate de autori şi actori francezi proveniţi din Maroc sau din Algeria.
Maratonul a început cu Le Contraire de l’amour, după Jurnalul lui Mouloud Feraoun (1955-1962), scriitor asasinat la puţină vreme după cucerirea independenţei. Samuel Churin, actor foarte mobil, a adus povestea lui Feraoun, plasată în perioada în care “Picioarele negre” au părăsit Algeria, însoţit de un muzician, Marc Lauras.
Un alt spectacol remarcabil din această serie a fost Finir en beauté după textul scriitorului Mohamed El Khatib. Între lectură, joc, film şi sunet, acesta povesteşte pe scenă moartea mamei sale, venită din Maroc.
Audrey Vernon în Chagrin d’amour
Prezenţe tulburătoare au fost, nu o dată, actorii care au oferit recitaluri. Actriţa şi regizoarea Fanny Ardant a prezentat Cassandra, pe muzica lui Michael Jarrell, autor al anilor ’90, al perioadei nefaste a Războiului din Golf şi a celui din Bosnia. Muzicianul, ale cărui compoziţii au fost interpretate în principal de Marthe Keller, s-a gândit la Fanny Ardant pentru această punere în scenă. Este vorba despre ultima oră a Cassandrei, înaintea morţii. Amintirile vin în valuri. Îi spune lui Enea că nu îl poate iubi în calitate de erou: “Iubesc învinşii. Eşecul este somptuos şi emoţionant”.
Tot singur în scenă a fost şi Emmanuel Noblet, prezentând adaptarea cărţii Réparer les vivants de Maylis de Kerangal, realizată chiar de actor.
Scriitoarea a împrumutat formula lui Platonov de Cehov: “Să înmormântezi morţii, să-i vindeci pe cei vii”. Cu un fizic de june prim, în vârstă de 40 de ani, excelând în registre foarte diferite, Emmanuel Noblet a dat dovadă de fineţe, la Avignon, atât ca autor al adaptării, cât şi ca regizor şi actor. Nu este vorba chiar de un monolog în sensul clasic al termenului. Voci din off, proiecţii, muzica dau amploare şi întrerup firul recitării acestei poveşti a unei curse contracronometru care este un transplant de inimă, după moartea accidentală, într-o dimineaţă, a unui tânăr de 19 ani, a cărui inimă va salva viaţa unei femei de 50 de ani.
Emmanuel Noblet în Reparer les vivants
Yacine Belhousse şi Dédo au format, de mai mult timp, un duet fantastic. Ei au obiceiul de a lucra împreună pentru a-i face să râdă pe internauţi, fie prin Istoria povestită de şosete, fie prin alte realizări umoristice.
Stilul lui Dédo, plin de umor negru şi de sarcasm, contrastează cu optimismul şi alunecările absurde ale lui Yacine Belhousse. La Avignon au jucat o parte din noul lor spectacol cu mesaje sociale şi politice tratate cu maliţiozitate.
Audrey Vernon este o tânără actriţă care a prezentat un monolog, intitulat Chagrin d’amour, un fel de Fedra re-imaginată, de fapt întreruptă frecvent de tribulaţiile unei actriţe care trece printr-o dramă amoroasă. “Un spectacol amuzant şi documentat, intimist şi emoţionanat, fin şi profund”, cum l-au caracterizat cronicarii.
Audrey Vernon a venit la Avignon cu două spectacole. Celălalt, Marx şi Jenny, este o povestire “în galop” a vieţii lui Karl Marx şi a prietenului său Engels, dar şi a soţiei primului, Jenny, şi a bonei Lenchen, a copiilor care se nasc şi mor, a sărăciei din Londra.
Mohamed El Khatib în spectacolul Finir en beaute
Din mulţimea propunerilor secţiunii OFF ar trebui poate menţionat spectacolul Amok al lui Alexis Moncorgé, actorul nominalizat la Premiile Molières din acest an pentru rolul din Le bonheur des dames, de Zola. Spectacolul de la Avignon este o adaptare a scrierii Amok de Stefan Zweig, pusă în scenă de Caroline Darnay. Povestea medicului din scrierea lui Zweig, plecat în Malaezia, unde contractează o boală incurabilă, Amok, din întâlnirea cu o femeie misterioasă, cu ochi cenuşii şi voce poruncitoare, a reuşit să captiveze publicul. Alexis Moncorgé s-a impus prin dicţie, intonaţii, mişcări, privire, dovedind o măiestrie tehnică şi o sensibilitate excepţionale.
Dacă în articolul trecut aminteam despre triumful spectacolului de dans The Barbarians al israelianului Hofesh Shechter, de data aceasta ne von opri la o coregrafie considerată de critici “un fiasco”. Este vorba despre Retour à Berratham, de Angelin Preljocaj, de fapt o producţie care amestecă dansul cu teatrul, pe un text original de Laurent Mauvignier. Programat în Curtea de Onoare a Palatului Papilor, “acest loc mitic, făcut pentru triumfuri şi dezastre”, spectacolul nu a convins deloc publicul şi nici critica.
Samuel Chuvin şi Marc Lauras în Le contraire de l’amour
După eşecul lui Olivier Py în deschiderea festivalului, şi reprezentaţia lui Preljocaj a cunoscut reprize de fluierături, combinate cu aplauze pentru dansatori, pe care nimeni nu i-a considerat vinovaţi. De fapt, nemulţumirile au fost provocate de text, de referirile la tragedia antică, prin introducerea unui Cor care povesteşte acţiunea.
“Angelin Preljocaj a reuşit o primă colaborare cu Laurent Mauvigner şi desigur Curtea de Onoare a Palatului Papilor le-a trezit dorinţa de grandoare. Dar să te consideri Sofocle şi Marguerite Duras la un loc, asta, Curtea nu iartă”, scria sardonic un critic.
Angelin Preljocaj, Întoarcerea la Berratham
Scenografia a constat în cuşti de metal, camuflaje miltare, carcase de maşini, sugerând că Berratham al lui Laurent Mauvignier ar putea fi plasat în fosta Iugoslavie, imediat după războiul civil. Pe hârtie a fost un casting de vis, dar cei 14 dansatori şi actori, pe care Preljocaj n-a vrut să-i încorseteze în discipina lui, nu au încântat şi pe scenă. Astfel, uneori, o mişcare se termina cu frază, iar unele tirade erau acompaniate de gesturi coregrafice.
“Curtea te poate duce foarte sus, dar ea te poate şi doborî”, a mărturisit Preljocaj, explicând că acolo spectatorii au aşteptări foarte mari, că fiecare vrea să iasă după un spectacol care să-i permită să se mândrească cu fraza “şi eu am fost acolo, ca şi aceia care l-au ascultat pe Vilar, i-au privit pe Pina Bausch sau pe Maurice Béjart”. Curtea de Onoare, conchidea un cronicar, este “loc de graţie sau de dizgraţie”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.