„Succesorii”

Motto: „Feriţi-vă de burghezia proletară!” (Vladimir Ilici Lenin)

România ultimilor 20 de ani are ca sistem de guveranre „succesiunea”. Succesiunea la puterea politică şi economică a „fostelor” structuri de partid şi de stat sub un ambalaj democratic. De aceea s-a preferat privatizarea proprietăţilor, şi nu retrocedarea lor celor în drept. Privatizarea a însemnat trecerea proprietăţilor de stat la cei care 45 de ani au fost însuşi statul. „Succesorii” au hotărât după 20 de ani ca cei în drept să fie pe deplin deposedaţi de avutul lor, tocmai aceia care în condiţie de libertate le-a creat cu propria inteligenţă şi cu propria muncă. În această ecuaţie, principala vinovăţie o reprezintă indiferenţa în problema adevărului şi pasivitatea în viaţa publică. Un exemplu de caz este privatizarea industriei petroliere. Dinu Patriciu nu a creat Rompetrol prin inteligenţa şi munca lui, ci a primit industria petrolieră gratis de la stat pentru a privatiza ceva ce aparţinea poporului român, fiecăruia dintre noi. Ăştia sunt „capitaliştii” aflaţi în succesiunea vechiului sistem.

Aici este distrusă baza economică a sistemului democratic, România alunecând către un insesizabil regim totalitar-economic sub falsa înfăţişare a pluripartidismului şi a mecanismului democratic. Democraţia reprezintă sistemul în care omul este stăpân pe propriile convingeri şi stăpân pe propriile decizii întrucât prin proprietate este stăpân pe propria bază materială şi pe propriul comportament în societate. Eliminarea din cauză a demografiei care a ridicat România şi deposedarea ei de dreptul la proprietate deţinută până la 1948-1949, proprietate care trece prin privatizare şi vânzări succesive în mâinile succesorilor, frizează etatismul; concentrarea bunurilor ţării şi a forţei economice în interiorul succesorilor vechiului partid. Iar bătălia pentru prevenirea totalitarismului este tocmai bătălia pentru liberalizarea instrumentelor de producţie. Or, liberalizarea este înlocuită cu privatizarea, preluarea cu atent control a puterii economice în interiorul succesiunii. Aşa cum a profeţit I.D. Sîrbu în anii ’80: vor suprvavieţui aceia care mai au acces la câte un mic secret de stat: ce se mai dă, ce se mai vinde; restul vor trăi aidoma muştelor!

Prin succesiune şi solidaritatea de interese a succesorilor, comunismul s-a autotransformat în capitalism. Proletariatul s-a autotransformat în burghezie. URSS s-a autotransformat în Rusia, iar PCR s-a autotransformat în FSN – PSD – PSDR – PD – PDL, iar PNŢ şi PNL nu au fost altceva decât două etichete antebelice luate în exploatare şi bine manipulate de autentici comunişti camuflaţi în abili democraţi.

Foştii nomenclaturişti sau urmaşii lor au strâns averi profitând de ceea ce interziceau pe vremuri: afacerile.

Condamnat ca „regim ilegal” de Comisia „Tismăneanu”, (culmea ironiei, Tismăneanu, el însuşi fiul unui cominternist care a pus umărul la crearea RPR!), comunismul a consacrat egalitatea în sărăcie, însă nu şi pentru nomenclaturişti. Din cenuşa regimului s-au regrupat câteva mari familii comuniste pentru care prăbuşirea PCR a devenit o oportunitate de a face avere. Alţi câţiva foşti demnitari sau portavoci ale regimului o duc, după cum o mărturisesc chiar ei, mai bine decât înainte de 1989.

Ei au profitat tocmai de ceea ce interziceau pe vremuri: iniţiativa privată.
Puterea lor a constat, ca şi înainte, în relaţii şi în informaţii.
Unii şi-au sporit influenţa prin asocieri de afaceri cu oameni ai momentului, politicieni sau miniştri.
O poveste fără sfârşit.

Și cât de transpartinic este sistemul o dovedeşte cazul lui Bogdan Olteanu, repartizat de sistem să privatizeze CEC. Este nepotul nomenclaturistei Gizela Vass, dar şi finul liberalului Tăriceanu. Cumetria liberal-comunistă este mai puternică decât orice doctrină. De fapt, doctrina cumetriei este singura valabilă în marele partid transpartinic.

Răposatul Ion Dincă, fosta mână de fier a regimului Ceauşescu, a lucrat, în ultima parte a vieţii, la o firmă de IT. Era „consilier”, iar compania făcea parte din imperiul de afaceri creat de ginerii lui, Nicolae Badea şi Gabriel Popoviciu. La începutul anilor ’90, în timp ce Dincă făcea puşcărie, fiind condamnat în lotul CPEX, ginerii lui puneau bazele lanţului lor de companii care va ajunge să valoreze sute de milioane de dolari. Potrivit unor apropiaţi, Popoviciu de-abia scăpase de colegii lui de la service-ul auto unde lucra. În vâltoarea Revoluţiei, ei îl căutau pentru a-l pedepsi pentru păcatele socrului. Până a ajunge la service, Popoviciu, un personaj misterios, lucrase la un „shop” pe litoral, împreună cu un anume Radu Dimofte. Pe la mijlocul anilor ’80, Dimofte a fugit în Statele Unite, unde a lucrat ca portar de hotel, apoi şef de tură. S-a întors în ţară după Revoluţie.
Tandemul de la „shop” a intrat apoi împreună în afaceri şi, întâmplător sau nu, a adus în România branduri „imperialiste” precum Pizza Hut sau KFC.

Astăzi, ei doi, împreună cu Nicolae Badea, controlează investiţii majore în imobiliare, IT şi comerţ alimentar, multe dintre ele înregistrate pe firme off-shore din Cipru sau din Insulele Virgine, parte a unui întreg păienjeniş.
În multe cazuri, titularii afacerilor, aşa cum apar la Registrul Comerţului, sunt părinţii lor: Zerlin Dimofte, care are 82 de ani, şi Ligia Popoviciu, în vârstă de 77 de ani. Imperiul ginerilor lui Dincă s-a remarcat şi prin diverse afaceri profitabile cu statul, iar cei doi sunt acţionari în Clubul Vinului, alături de nume sonore, precum Călin Popescu Tăriceanu.

Tiberiu Bică Postelnicu ar avea o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari şi este asociat în nu mai puţin de 35 de companii din România. E nepotul ultimului ministru de Interne, fost şef al Securităţii, Tudor Postelnicu. Deţine opt la sută din Romanian International Bank, controlată de familia Roberts, proprietarul Merchant Bank of California.

A fost asociat şi cu magnatul Ioan Niculae, la ASIROM, dar şi-a vândut cota de zece la sută. Prieten cu Niculae, Postelnicu a deţinut, prin Total Distribution Group SRL, activitatea de distribuţie a ţigărilor produse de Societatea Naţională a Tutunului Românesc. Mai e şi distribuitor de băuturi alcoolice şi, de asemenea, acţionar în IATSA, firma desprinsă din Dacia Piteşti.
Nepotul „de aur” este şi partener al fostului primar PDL-ist al Capitalei Adriean Videanu. Cei doi au câte un sfert din Equity Invest SA, care se ocupă de intermedieri financiare. În schemă mai apare şi multimilionarul Raul Doicescu (24 la suta), a cărui firmă, Bog’art, dezvoltă controversatul proiect „Cathedral Plaza”.
În Victoriei, Tudor Postelnicu trăieşte departe de ochii lumii. Devenit celebru prin propria sa sentinţă – „Am fost un dobitoc” – rostită când era judecat în lotul CPEX, Postelnicu locuieşte într-un apartament din „buricul târgului”, într-un bloc din Piaţa Victoriei, unde se găsesc foarte multe sedii de firmă, iar o locuinţă se vinde cu peste 100.000 de euro.

Copiii şi nepoţii lor sunt în aceeaşi stare de iobăgie socială la peste 20 de ani de la căderea comunismului

„Comunistul naţional” Paul Niculescu-Mizil, aşa cum îi plăcea să i se spună, a fost şi el închis după Revoluţie. Îşi începuse ascensiunea în anii ’50, când era şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie. A fost apoi ministru, vicepremier, membru CPEX. Anul în care el a ieşit din închisoare, 1992, coincide cu cel în care familia lui s-a lansat în afaceri, înfiinţând grupul „Getteco”, apoi alte companii. O parte dintre ele s-au desfiinţat ulterior. Mondenii Oana Niculescu-Mizil (nepoata) şi Serghei Mizil (fiul) deţin o parte din ele, în domenii diferite, de la restaurante la prelucrarea lemnului. În firme apare şi soţul Oanei Mizil, libanezul Tohme Jamil. Cei doi au fost cununaţi de un membru al puternicei familii libaneze Hariri.

Cornel Burtică, fostul nomenclaturist marginalizat de Ceauşescu în 1982, face parte dintre cei care au dezvoltat afaceri de succes. După cum a relatat EVZ, Burtică s-a asociat cu companii din Italia, cărora le-a intermediat vânzările. Fostul ministru al Comerţului Exterior este cel care a iluminat zona Piaţa Unirii din Capitală, dar şi metroul bucureştean. Cu o cifră de afaceri care se apropie de milionul de euro pe an, Burtică a recunoscut că trăieşte mai bine în capitalism. El vinde acum grupuri electrogene produse în Italia. E un critic constant al foştilor ofiţeri de securitate care fac afaceri pe picior mare.

Constantin Boştină, fostul secretar al lui Ceauşescu, acum este şef la Bursă.
Constantin Boştină este preşedintele Consiliului de Administraţie de la Bursa Română de Mărfuri. S-a convertit în om de afaceri după ce-şi trecuse în palmares funcţii precum cea de secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu sau adjunct la Ministerul Economiei şi la Ministerul Industriei Uşoare.

Şeful Bursei de Mărfuri azi pe vremea când era secretar UTC pe ASE spunea: „(…) folosind cadrul pe care directivele CC al PCR şi noua lege l-au creat pentru învăţământul superior (…) organizaţia UTC şi Asociaţiile studenţeşti trebuie să-şi îmbunătăţească permanent stilul de muncă (…)” (C-tin Boştină, „Viaţa Studenţească”, nr. 13, 26 martie 1969, p. 2).

Sau un alt text al domniei sale din anii de propagandă comunistă: „(…) PCR este consecvent liniei sale, aceea de a se călăuzi în întreaga sa activitate, după principiile luminoase ale marxismului. (…) Tezele şi directivele CC sunt o dovadă în plus a înţelepciunii şi priceperii de care dă dovadă PCR în conducerea României socialsite pe drumul socialismului spre comunism” (C-tin Boştină, „Pregătirea viitorului economist la ordinea zilei”, „Viaţa Studenţească”, nr. 25, 18 iunie 1969, pp. 1-3).

Pentru servicile sale de propagandă şi viziunea personală despre „viitorul economist” aflat pe „drumul socialismului spre comunism”, dl. C-tin Boştină este răsplătit de Partid cu funcţie şi protecţie.

La jumătatea anilor ’90, afacerile lui Boştină, doctor în ştiinţe economice, au fost scurtcircuitate de o anchetă privind cazul de contrabandă cu combustibili „Jimbolia”, când a recunoscut că firma sa, „Sibco”, a transportat produse petroliere în Iugoslavia în timpul embargoului. A colaborat cu anchetatorii, cărora le-a povestit cum a decurs operaţiunea. Firma lui, în care mai era asociat şi fostul ofiţer de Securitate Ilie Stanciu, primise un credit de şapte milioane de dolari de la Bancorex. Stanciu a şi fost în arest preventiv. Boştină ar avea o avere de peste 30 de milioane de dolari, făcută din industrie şi consultanţă.

Fost prim-secretar al PCR Galaţi, fost membru al CC al PCR, fost membru supleant al CPEX: aceasta este biografia scurtă de dinainte de 1989 a lui Carol Dina. Au urmat câteva luni de arest la Galaţi după Revoluţie, după care… afaceri şi politică. El este senator al PRM din 2000. De profesie ajutor mecanic, Dina are 80 la sută din firma Grup DIC din Galaţi, la care mai sunt asociaţi membri ai familiei sale. Compania a fost implicată, potrivit unui raport al Coaliţiei pentru un Parlament Curat, în tranzacţii păguboase pentru stat la Sidex, înainte de privatizarea combinatului.

Fostul şef al lui Stolojan, Ion Păţan, altfel pensionar asociat în firme, a fost înainte de 1989 vicepremier, ministru al Comerţului Intern, ministru al Comerţului Exterior, ministru al Industriei Uşoare. În aprilie 1989 era numit ministru al Finanţelor. „Nu mai era membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central, ceea ce probabil l-a salvat de la puşcărie”, spune un fost apropiat al său.
Consilierul lui Păţan se numea Theodor Stolojan. „După Revoluţie l-am făcut prim-adjunct al meu”, spune Păţan, care fusese păstrat în funcţie. În şase luni, Stolojan devenea ministru plin. „Sunt pensionar şi nu mă mai ocup de afaceri”, spune Păţan. Cu toate acestea, la vârsta de 80 de ani, el apare ca asociat în mai multe companii, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Are aproape doi la sută din Romimob SRL, o firmă de construcţii controlată de Romanoexport şi de Petru Crişan, fost ministru al Comerţului după 1989.

În zorii capitalismului românesc, Crişan a fost studiu de caz pentru conflictul de interese: era asociat şi administrator în câteva zeci de firme, dar, în acelaşi timp, şi ministru în guvernul Văcăroiu, acordând licenţe de import şi export pe domeniile în care funcţionau inclusiv companiile lui.

Păţan a fost şi administrator al firmei de asigurări Metropol, care a dat faliment. În structura companiei se întâlneau un investitor din Camerun, Noupadja Joseph (cu peste 51 la sută), dar şi Automobil Club Român şi Gelsorul lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu procente reduse. Păţan mai e administrator şi la Petking, o firmă thailandeză care fabrică în România granule materiale plastice.

Consilierul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ştefan Andrei, a fost ministru de Externe şi ministru al Comerţului Exterior în ultimii ani ai regimului Ceauşescu. Andrei nu a apărut în nici o firmă după 1989, dar a fost, în schimb, consilierul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Se întâmpla la sfârşitul anilor ’90, când Vîntu a ochit diverse oportunităţi în Balcani.

Ca atare, l-a angajat pe Andrei pentru a-i prezenta analize de geopolitică şi de economie. Ştefan Andrei nu a recunoscut că ar fi avut vreo relaţie de afaceri. În schimb, nepotul său, Andrei Dan, a administrat „Trawe”, o firmă a întreprinderii de comerţ exterior „Terra”, înfiinţată în Elveţia. Acum, Dan e implicat cu participaţii sau ca administrator în mai multe firme de publicitate.
Nepotul fostului ministru are şi 1 la sută din Agenţia de publicitate „Anunţ de la A la Z”, firma în care trustul britanic Daily Mail deţine jumătate din participaţii, prin divizia sa din Ungaria, Lapcom.

Cum se întâlnesc în afaceri ginerii lui Dincă, un apropiat al ginerelui lui Ion Ceauşescu şi omul lui Ion Ţiriac. Sediu social: fosta casă a lui Pacepa, spionul fugit în SUA.

Urmaşii nomenclaturii au pus ban pe ban în cel mai mare secret. Ei au dezvoltat parteneriate de afaceri între ei, dar şi cu personaje mai mult sau mai puţin cunoscute. Legăturile fine s-au cimentat în spatele uşilor închise, iar ceea ce i-a unit nu a mai fost victoria socialismului, ci profitul, scopul final în viziunea capitalistă.

Ion Ţiriac, primul miliardar român intrat în topul „Forbes”, nu a ascuns niciodată că a fost protejatul fostului demnitar comunist Ion-Gheorghe Maurer, un personaj care l-a iniţiat în tainele vânătorii pe fostul tenismen. Ulterior, Ţiriac, împreună cu Adrian Năstase, va duce acest sport sângeros pe prima pagină a ziarelor româneşti.

Şi câte ceva despre chestiunea uitată a fregatelor britanice. Firma britanică BAE Systems a livrat două fregate vechi Marinei române, la un preţ astronomic. Tranzacţia a făcut obiectul investigaţiilor în Marea Britanie şi România, oficialii români fiind suspectaţi de luare de mită. Marele tun a fost însoţit de un contract de „offset”(compensare). După cum a dezvăluit „Jurnalul Naţional”, BAE a adus în România contracte de fabricare a unei „pilule” pentru mărirea performanţelor motoarelor şi reducerea consumului de combustibil. Offsetul înseamnă că vânzătorul de arme se obliga să aducă în ţara care cumpăra arme comenzi pentru diverse produse.

Pilula e fabricată de australienii de la Firepower. Reprezentantul în România al Firepower se numea George Lucian Teleman. Teleman e asociat în Euro Trading 2000 cu soţia lui Marius Eduard-Ţârlea – fostul ginere al lui Ion Ceauşescu (fratele dictatorului) şi partener de afaceri al ex-directorului SRI Virgil Măgureanu.

„Succesorii” sunt oameni care refuză binele poporului român. Binele e ceva care întâi e în minte şi apoi e în faptă. Răul are cale inversă şi începe cu fapta.

(va urma)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.