Suedia vrea să expulzeze circa 80.000 migranţi, cărora le refuză cererile de azil

Suedia intenţionează să expulzeze până la 80.000 de migranţi sosiţi în 2015 ale căror cereri de azil au fost – sau vor fi – respinse, a declarat ministrul de Interne de la Stockholm, Anders Ygeman, citat de France Presse.

« Se vorbeşte de 60.000 de persoane, dar această cifră poate creşte la 80.000 », a declarat ministrul citat ziarului financiar « Dagens Industri » (DI) şi televiziunii publice SVT, precizând că guvernul din care face parte a cerut poliţiei şi Oficiului pentru Migraţii să organizeze aceaste plecări.

În vremuri normale, expulzările se fac prin intermediul unor zboruri comerciale, dar, ţinând seamă de numărul avut în vedere, « va trebui să folosim mai multe avioane închiriate special », operaţiunea urmând să dureze mai mulţi ani, a adăugat ministrul Ygeman.

În 2015, 163.000 de refugiaţi au depus cereri de azil în Suedia, echivalentul a 1,3 milioane de persoane pentru o ţară cu 80 milioane de locuitori precum Germania, care, în aceaşi perioadă a primit 1,1 milioane de refugiaţi. Dintre cele 58.800 de dosare triate anul trecut de Oficiul suedez pentru Migraţii au fost acceptate 55%, medie pe care o are în vedere ministrul de Interne Anders Ygeman când avansează numărul celor care urmează să fie expulzaţi.

Anunţul respectiv intervine în contextul în care, ca şi Danemarca, Suedia a impus noi obstacole sosirii migranţilor pe teritoriul său, ceea ce a atras criticile Germaniei, care a apreciat că spaţiul Schengen este « în pericol ».

Mai exact, la începutul lunii, pentru prima oară după semnarea, acum 50 de ani, a acordului ce garanta libera circulaţie a persoanelor în ţările nordice, Suedia a decis ca, la intrarea pe teritoriul ei, toţi cei ce sosesc din Danemarca să prezinte o carte de identitate. Danemarca a reacţionat imediat, instaurând controale la frontiera sa cu Germania.

În context, ministrul suedez al imigraţiei, Morgan Johansson a reamintit că ţara sa este cea care, din Uniunea Europeană, a primit cei mai mulţi migranţi în 2015 raportat la numărul locuitorilor. Suediei avea 9,593 milioane locuitori în 2013. Deciziile restrictive respective nu sunt singurele din UE, unde zece state membre au restabilit la diverse niveluri controale la frontierele lor, unele dintre ele (Ungaria, Slovenia) ridicând chiar ziduri speciale împotriva migranţilor. Chiar şi Germania a restabilit controale la frontiera cu Austria ( în septembrie). Suedia a reinstaurat, la 12 noiembrie 2015, controale aleatorii pe două « autostrăzi ale migraţiei », podul tunel de la Öresund ce leagă Danemarca de Suedia şi pe feriboturile ce provin din porturile daneze şi germane de la Marea Baltică. Efectul măsurilor a fost imediat, înregistrându-se o scădere spectaculoasă a cererior de azil raportate, desigur, la populaţia ţării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.