Suferinţa ca prestigiu social

Motto: „Bombăneam că nu aveam pantofi apoi am întâlnit pe cineva care nu avea picioare” (proverb persan)

Simbolul ca prestigiu social a rezistat în istorie şi în varianta vulgarizantă, mai ales în perioade de tranziţie, de confuzie culturală şi spirituală, când ierarhiile sociale dispar, amalgamându-se în clientelism, lichelism, oportunism, după cum bat curenţii împrejurărilor istorice.

Omul „neterminat” încearcă să finalizeze dezgustul divin al creaţiei prin forţele proprii. Acolo unde Dumnezeu a lăsat liberului arbitru să decidă intervine maimuţa sau spiritul. Unii dintre noi – puţini la număr – îşi dau seama că ultimele cărămizi ale creaţiei aparţin spiritului, şi nu simbolului ca prestigiu social.

Istoria recentă a acestui fenomen este detaliată şi de clasicul N.T. Orăşanu, undeva între 1850 şi 1858, pe când România lui Cuza nu exista. Iar pasajele descrise de el sunt uimitor de apropiate timpurilor contemporane. Aceasta pentru că trăim în interiorul unor modificări climatice turbulente, care se manifestă mai mult sau mai puţin conştient în resorturile socialului.

Într-o poveste de la 1857 a cărei scenă era o cafenea din Bucureşti aflăm de „masa faliţilor” plini de bani:

Patru, cinci faliţi de frunte însemnaţi în felul lor,/ Iau cafele şi îngheţate, stau picior peste picior,/ Iar nevestele galante numai brukselu şi’n dantele/ Şi în stofe preţioase, şi în pene şi răţele,/ Scânteind de diamante, şi luxoase ca reţine/ Cu carâte şi livrele la Şosea măreţe vine,/ Să-mi desfăşoare mândria ca contese sau prinţese,/ Iar nu au le ştie lumea get-beget negustorese,/ Şi apoi ce negustorese! Jupânese de bancruţi,/ Aflaţi de hoţi în lume, şi în piaţă cunoscuţi…/ Svârlă’n dreapta, svârlă-n stânga, după sfântu dau şi tămâie/ Şi faliţii potriveşte şi om să le rămâie./ Pe urmă-i vezi ieşind în lume cu nevestele luxoase,/ Nici usturoiu n’au mâncat, nici gura nu le miroase;/ Dar ia zi-le ceva frate, zi-le, dacă ai putere/ că te tragu în judecată, satisfacţie îşi cere, Pentru că te atingi de onoarea şi obrazul dumnealor”.

Epatarea este un gest fără acoperire; infatuarea afişată este mai degrabă o suferinţă socială. Acela care se încarcă cu simboluri şi le poartă greutatea lipsită de conţinut se foloseşte de singura manieră de a pătrunde în câmpul vizual al celorlalţi. Ruperea în muşchi, tatuaţi sau coloraţi, feţe cu bărbuţe chinuite şi frunţi ciuntite de nervuri forţate reprezintă o morbiditate psihică, ce mai poate fi tratată, însă dincolo de 25 de ani este iremediabilă. Suferindul este matriţat în gustul de viaţă specific antropoidelor.

Această suferinţă nu poate fi eradicată din istorie. Ea reprezintă un barometru sensibil al potenţialului de salvare pe care o civilizaţie o încearcă în istorie. Dacă balanţa dezechilibrată se prăvăleşte către vulgaritate şi forme sociale lipsite de conţinut cultural, atunci problemele sunt cu adevărat grave. Astfel, forma de relaţionare redusă la gest şi răget guvernează şi la vârful piramidei sociale. Roma antică a încetat să existe din momentul în care societatea culturalizată a cedat locul vulgului. O realitate descrisă în vremuri mai recente de scriitorului Julien Green, care a scris cu dezgust acum o sută de ani: „am văzut nişte sclavi chinuindu-se să se distreze!”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.