Între 1947, anul de botez al sintagmei, şi 1991, cel care marca, după analişti politici şi strategi militari, sfîrşitul său, ”Războiul Rece” a ţinut lumea, împărţită deja în două blocuri economice, militare şi ideologice diferite, într-o poziţie de ”şah etern” menită să asigure pacea şi relativa sa stabilitate. Relativă deoarece nici pe vremea echilibrului de forţe şi a diverselor acorduri de limitare a cursei înarmărilor, civilizaţia actuală n-a fost scutită de episoade punctuale ale războiului cald, ale conflictului armat deschis, consfinţit ca atare sub titulatura generică de război. De două ori în Vietnam şi o dată în Coreea, marile puteri militare rezultate de pe urma ultimei conflagraţii mondiale, SUA şi URSS, şi-au testat, pe teren străin şi influenţele ideologice, şi capacităţile militare la nivelul armelor convenţionale, pentru ca în 1962, odată cu intrarea în era atomică, lumea să cunoască episodul cel mai fierbinte al ameninţării nucleare de pînă acum, cunoscut drept ”Criza rachetelor” din Cuba. În contextul realităţilor şi poziţionărilor postbelice, cu destul ecou în realităţile zilelor noastre cu care se pot face destule similarităţi, poate n-ar fi de neglijat să amintim şi de planul paranoiei staliniste, premergător conflictelor menţionate, plan de cucerire a vestului Europei, zădărnicit doar de moartea intempestivă şi misterioasă a autorului său.
Într-un asemenea echilibru, precar, totuşi, şi cu acest istoric în spate s-a aflat lumea pînă în anul 1991, evoluînd (?) apoi şi făcîndu-ne martorii schimbărilor profunde de paradigmă, de strategii şi potenţial, de poziţionări şi repoziţionări dictate de fapte şi evenimente a căror efecte reverberează pînă în zilele noastre. Destrămarea URSS şi Reunificarea Germaniei, decomunizarea Estului, ieşirea statelor estice din Cortina de Fier şi de sub influenţa nefastă a Imperiului Roşu, aspiraţia de racordare a acestora la o Uniune devenită mult discutată şi discutabilă, ca orice demers aflat pe traseul de la proiect la utopie, terorismul şi reanimarea pînă la paroxism a fundamentalismului islamic, migraţia şi efectele ei, conflictele identitare rezolvate doar pe calea armelor, precum şi asimilarea în proporţii şi viziuni diferite a multipolarităţii lumii de azi, toate au reîncălzit fundamentele ”Războiului Rece” şi îl repun pe tapet. Cu atîtea dovezi şi argumente încît se înmulţesc vocile care spun că, de fapt, ne aflăm, deja, nu doar în plin ”Război Rece” reîncălzit, dar şi în faza de început a celui de-al treilea Război Mondial.
Dintre toate provocările şi ameninţările zonale, cel mai periculos şi imprevizibil impact se dovedeşte a-l avea implozia Imperiului Sovietic şi urmările ei, cu o Rusie care-şi trăieşte revanşard şi ameninţător nostalgia fostului centru de putere care a fost cîndva, pentru un vast teritoriu, o Rusie incapabilă structural de a se deroba de obsesia rolului său mesianic de mare putere militară, de unde şi tendinţa conservării sau extinderii sferelor de influenţă, sfidarea şi agresivitatea cu care o face, raptul teritorial întreprins cu seninătatea faptului împlinit, dincolo de convenţii, tratate şi acorduri.
Summitul NATO de la Varşovia, cu simbolistica sa greu de eludat, ca loc de naştere al fostului Tratat de la Varşovia, reprezintă tocmai răspunsul de ultimă oră al Alianţei Nordatlantice la surzenia şi aroganţa Rusiei în faţa apelurilor la moderaţie, la renunţarea la politica de agresiune şi respectarea dreptului internaţional. Aşteptările nu pot fi mai mari de reafirmarea coeziunii şi solidarităţii şi nici mai consistente decît angajamentele, americane, mai ales, de descurajare a oricărei agresiuni de inspiraţie rusească prin reafirmarea valabilităţii articolului 5 din tratat, dar şi prin sporirea efectivelor, a tehnicii militare şi a nivelului calitativ al acesteia.
Ca niciodată pînă acum, cu o transparenţă meritorie, se cunosc marile direcţii de acţiune şi subiectele politico-militare care vor ţine capul de afiş al reuniunii. Printre ele, cu impact imediat, se regăsesc dezvoltarea planului de contingenţă, înfiinţarea unei brigăzi multinaţionale în România, ca măsură de asigurare a flancului de sud-est, armonizarea viziunilor privind forma sub care se va asigura securitate în Marea Neagră, precum şi securizarea flancului nord-estic al NATO, odată cu instalarea a patru batalioane în Ţările Baltice şi Polonia. Se va vorbi despre controlul politic al Scutului antirachetă de la Deveselu şi despre instituţionalizarea sa, despre războiul hibrid şi informaţional cu componenta sa propagandistică, tot mai evidentă, tot mai agresiv-manipulatorie a Rusiei.
Este de presupus că va fi o reuniune tehnică, ”rece”, cu hărţile pe masă, cu aliniamentele şi mobilitatea acestora etalate la scară redusă, o reuniune care va pune în umbră diplomaţia, care va trece pe planul doi ori chiar va eluda sentimentul, paradoxal, de insecuritate şi îngrijorare a opiniei publice, decurgînd din faptul că linia de demarcaţie a democraţiilor liberale, odată mutată cu mai bine de o mie de kilometri spre est, a crescut exponenţial şi pericolul ca teritoriul ţărilor aflate sub umbrela NATO să devină teatre de conflict. Recrudescenţa îngrijorării este pe cît de reală şi motivată pe cît este şi folosită de propaganda rusească pentru erodarea încrederii şi solidarităţii alianţei. Încît nu este exclus să aflăm, ”pe surse”, de eventuale dezertări, din cele, deja, sugerate, de jocuri la două capete, de ieşiri din front, crîcneli ori trădări pe care doar timpul le va devoala, confirma sau nu.
Ceea ce nu va putea influenţa NATO, în general şi Summitul de la Varşovia, în particular, este felul periculos în care se trăieşte pe planeta Pămînt. Pentru că potenţialul de nesiguranţă şi de conflict este mult mai amplu şi excede spaţiul alianţei nord atlantice, precum şi ”tematica” Summitului de la Varşovia. Presupunînd că raţiunea şi instinctul de conservare al speciei omeneşti, ori ce a mai rămas din ele, vor funcţiona în parametrii normali şi vor face, sub auspiciile conservatoare ale ”Războiului Rece” reîncălzit, inutilizabile arsenalele nucleare, e aproape sigur că armele convenţionale vor continua să se ameninţe şi să se ”latre” de o parte şi de alta a jocurilor hegemonice de putere şi-a intereselor, odată cu reînvierea fantomelor trecutului, a frustrărilor istorice, oricînd capabile să iasă din latenţă şi din înfăţişarea, încă, de hologramă.
Fără a ignora componenta şi valoarea psihologică a Summitului de la Varşovia, ar fi de observat că sîntem, totuşi, nu doar în Europa, pe picior de război, că ne încordăm şi ne arătăm muşchii umflaţi de steroizii geopoliticii, că ne aruncăm, unii altora, pisica, în vreme ce nivelul de trai, starea naţiunilor la nivel global tind şi ele să tragă mîţa de coadă.
Reuniunea de la Varşovia ar putea fi şi prilejul de a reaminti decidenţilor politici şi strategilor militari că în tot acest timp, al ameninţărilor, al înarmării, al reacţiilor şi contrareacţiilor, al calculelor şi al meschinăriilor politico-militare, cîţiva vulcani cu potenţial distructiv mai mare decît tot arsenalul atomic şi convenţional al statelor lumii stau gata, gata să explodeze şi să îngroape civilizaţia actuală, fenomene climatice extreme mătură continente şi ţări, asteroizi neştiuţi ameninţă să repete scenariul devastator al dispariţiei speciei umane.
Numai ochi de văzut, urechi de auzit şi minte de înţeles să fie!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.