Supravegherea practicată de NSA, limitată

Președintele american Barack Obama a promulgat, marți, legea care limitează mijloacele de supraveghere de care dispune Agenția de Securitate Națională a SUA (NSA),

Legea pune capăt capacităţii NSA de a colecta şi stoca metadate – numere de telefon, data şi ora convorbirii – a milioane de americani care nu au legătură cu terorismul.

Actul normativ mută responsabilitatea stocării datelor la campaniile de telefonie, permiţând autorităţilor să acceseze aceste informaţii numai în baza unui mandat emis de către tribunalul antiterorist secret.

Astfel, noua lege le cere companiilor telefonice să păstreze date precum momentul și durata apelului telefonic și numărul apelat, în condițiile în care până acum acest lucru era făcut de guvern. NSA va putea avea acces la aceste metadate numai dacă va deține un mandat emis de un tribunal antiterorist secret și cu condiția identificării precise a unei persoane sau a unui grup de persoane suspectate de a avea legături cu terorismul.

Legea protejează mai bine libertățile civile și viața privată, garantând în același timp „securitatea noastră națională”, a declarat Barack Obama după semnarea legii.

Proiectul de lege a fost adoptat marţi de către Senatul Statelor Unite, după ce a trecut de Camera Reprezentanţilor în urmă cu câteva zile.

Agenția de Securitate Națională a SUA și-a suspendat total colectarea acestor metadate luni.

Colectarea metadatelor telefonice de către NSA fusese cea mai criticată măsură de supraveghere pusă în practică în cadrul Patriot Act, legea votată la scurt timp după atentatele din SUA de la 11 septembrie 2001.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.