Supravieţuirea unui oraş

Un volum tocmai publicat de Editura Compania, „Bucureştiul în locuinţe şi locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989)” de Bogdan Suditu, trece dincolo de impresiile exotice şi de complexele asociate de obicei cu istoria Capitalei.

Cartea lui Bogdan Suditu, Bucureştiul în locuinţe şi locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), a fost, de altfel, o mare surpriză şi pentru editor. Avea marca unui om de şcoală nouă dar nu-i lipsea cămara vechii şcoli. Arăta că se poate face analiză şi relatare obiectivă, informată şi antrenată în concepte moderne, fără a descărna însă tabelele şi procentele lor, ba chiar dimpotrivă, urmărind efectele judecăţilor din comitete corporatiste sau de partid, municipale şi fiscale pâna în sufrageria sau ograda familiei, care avea să le aplaude ca pe o incitare la investiţie imobiliară sau să le încaseze ca pe un knock-out dezastruos. Aducea fotografii, schiţe şi hărţi în care eram invitaţi să observăm ceva mai mult decât aburii romantici ai trecutului, şi anume urmele unor politici urbane şi corolarul lor, mobilităţile rezidenţiale, cu detalii de migraţii şi explozii ale cutumelor sociale care dau sens stării culturale şi morale a unui loc”, arată editoarea Adina Kereneş.

La jumătatea acestui an, Bogdan Suditu amintea că „în 1936 Gh. Vîrtosu, analizând particularităţile locuirii din zonele periferice şi mecanismelor planificării urbane, aprecia că Bucureştiul este o victimă a politicii. Astfel, concluziile sale privind noile cartiere periferice rezultate din iniţiative private de extindere a oraşului prin parcelări, lipsite frecvent de utilităţile necesare, evidenţiau că: primăriile, în special cele din comunele suburbane, aplicau cu multă fantezie regulamentele; conducerea primăriilor fiind de ordin politic, face din nevoia captării de simpatie a cetăţenilor tot felul de derogări, păsuiri şi îngăduinţi; jandarmii nu sunt nici energici, nici incoruptibili, iar personalul de control este insuficient ca număr”.

Bucureştenii şi casele lor

Capitala pe care locuitorii o resimt pe pielea lor este doar o parte din logica Bucureştiului. Editorii volumului ştiu că „orice oraş mare se povesteşte mereu. Povestea, făcută pentru unii din fotografii sau filme, iar pentru alţii din documente, anecdote şi destine strânse în volume, rămâne fatal parţială şi cere completări, explicaţii, note de subsol. Capitala ca spaţiu al locuirii (nu scenă a evenimentelor, nu colecţie de edificii, nu Târg al Moşilor…) e însă o cale sigură de a agrega informaţii despre oameni şi locuri energii şi interese vitale care au construit deopotrivă ziduri şi moduri de a fi.

Înţelegem totul aflând cine şi cum s-a instalat în Bucureşti, de ce s-a mutat, unde şi când a plecat de acolo. O astfel de poveste interdisciplinară ne poate spune doar cineva care ştie geografie umană şi administraţie publică, înţelege urbanism, economie şi finanţe, pune cap la cap istorie şi recensăminte, legi şi reglementări, statistici şi registre, răsfoieşte reviste, citeste memorialistică şi urmăreşte actele de guvernare propriu-zise dincolo de discursul oficial. Marele oraş, Bucureştiul, apare astfel ca un campion al schimbării – plin de farmece şi traume, cu eroi şi hoţi, cu visători, şmecheri şi multe milioane de supravieţuitori”.

Locuirea ca instrument de modelare socială şi individuală

Bogdan Suditu

Cele 388 pagini ale cărţii includ 143 de imagini (fotografii, hărţi, documente), dar principala calitate a volumului constă în coordonarea unei documentări minuţioase cu rezultatele concrete ale diferitelor acte şi ideologii oficiale. „Pasionaţii cărţilor despre Bucureşti ştiu, de pildă, că toţi călătorii străini se arătau surprinşi pâna târziu, în memoriile lor, descoperind aici o capitală cotropită de verdeaţă (şi praf), având ca puncte de reper sute de clopotniţe. Dar abia parcurgând câteva zeci de pagini din cartea de faţă vor descifra motivele prezervării prin seculi a verdeţii şi înşurubarea casei (mică sau mare) cu grădină în modelul mental al locuirii în oraş (altul decât cel vestic, deja clădit din multă piatră şi fier), precum şi puntea naturală a acestei locuiri spre cea rurală, îndelung conservata şi ea în zonele rezidenţiale periferice.

Cei care au fost o clipă dispuşi să creadă că interbelicul românesc e supralicitat, închizându-le naivilor ochii la sărăcie, analfabetism şi derive extremiste, vor găsi un tablou impresionant al creşterii raţionale, al dezvoltării impetuoase a capitalului naţional, al constructiilor rezultate din măsuri înţelepte şi prestaţii profesioniste, din obligaţiile impuse companiilor de a-şi caza omeneşte angajaţii, din mecenat, ca şi din jocul logic al creditării. La fel de concretă e şi întâlnirea cu acţiunile de speculă, cu reuşita îmbogăţiţilor de război şi cu malformările impuse chiriaşilor şi proprietarilor de legile rasiale în anii ’40.

Tot o surpriză este tratamentul nediferenţiat de care are parte în acest volum cataclismul comunist dezlănţuit asupra oraşului. Căci, de regulă, aceiaşi împătimiţi de Bucureşti preferă să se oprească pudic la monumentele urbei de dinainte de 1945, la faptele locale nobile şi la secvenţe de pitoresc balcanic, întorcând spatele unei stalinizări forţate, rămase şi acum de nedigerat chiar pentru cei care trăiesc zi de zi în grila ei. (E drept că abia la începutul anilor 2010, când s-a pus problema restructurării cartierelor de blocuri din anii socialismului în oraşele fostei Germanii de Est, în Berlin inclusiv, primarii şi urbaniştii lor au constatat cu stupoare că localnicii se opun oricaror transformări pozitive: aşa a fost şi trebuie să rămână oraşul nostru – spun ei –, asta e copilăria şi tinereţea noastră, nu vrem să ne fie demolate!) Dar blocuirea nu a fost o operaţiune otova şi nici rezultatul ei nu e o apă şi un pământ. Bogdan Suditu desface felie cu felie noua filosofie rezidenţială, fiecare etapă având propria ideologie dăltuită în documente, scopuri anume, buget drămuit, forme diferite de arhitectură şi constrângeri de buletin care fac din locuire un instrument de modelare socială şi individuală.

Nici demolarile nu au fost toate la fel (e un drum lung de la asanările utilitare din anii ’50 la absurdităţile discreţionare de după 1984), ci, în lumina comandamentelor politice (atomizare, uniformizare, izolare), le vedem mutând la început o strada întreagă într-un bloc, pentru a sfârşi risipind o altă strada prin scări de blocuri din trei sectoare…

Cât de importantă e casa pentru locuitorii unui oraş ? Cine nu s-a gândit niciodată la asta va găsi răspunsuri uimitoare în Bucureştiul în locuinţe şi locuitori”, scrie Adina Kenereş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.