Surpriză: Ce înseamnă pentru Klaus Iohannis „premier politic”

Președintele Klaus Iohannis a tradus joi pentru presă afirmația sa recentă potrivit căreia după alegerile parlamentare nu va desemna decât un premier politic. Iohannis a precizat că nu-l interesează dacă „premierul politic” este membru de partid sau nu, ci dacă e asumat clar de un partid sau o coaliție.

„Un premier politic în accepțiunea mea este un premier asumat clar de un partid sau de o coaliție de partide. Pe mine nu mă interesează deloc dacă este membru cu carnet sau nu este membru cu carnet, asta este problema partidului și a relației între partid și persoana respectivă. Nu este rolul președintelui să intre să verifice dacă și-a plătit cotizația, nici nu mă interesează. Mă interesează asumarea politică. Dacă o persoană este asumată politic de un partid sau de o coaliție de partide, atunci după părerea mea este un premier politic”, a declarat Iohannis.

Declarația președintelui descrie perfect situația actuală în care se află Dacian Cioloș, care nu este membru de partid și nici nu intenționează să fie până la alegeri, dar care a recunoscut că n-ar spune „nu” unui nou mandat de prim-ministru, iar PNL și USR și l-au însușit deja pentru acest post.

De altfel, Iohannis a și menționat joi că Dacian Cioloș ar fi o variantă bună de premier în continuare.

Astfel, întrebat dacă Cioloș este o soluție bună de premier, președintele a declarat: „Sigur că este o variantă bună. Dacă un an a fost bun și eu l-am desemnat, cum să nu fie bun și în continuare. Dar această desemnare va depinde de partide. Dacă partidele își asumă această propunere — știți că sunt întâlniri pe care le face președintele cu partidele după alegeri și, dacă acolo vin partide și spun noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Cioloș — atunci consider că este o propunere politică și voi ține cont foarte serios de această propunere”.

Klaus Iohannis a mai povestit joi că își dorește formarea unui Guvern din prima.

„După alegeri este diferit față de înainte de alegeri. Acum suntem în fază de precampanie și campanie și după aceea vom avea o situație care reprezintă voința electoratului, situație care va trebui să ducă la formarea unui Guvern. Eu nu-mi doresc o situație în care, după alegeri, apar tot felul de sensibilități ca să nu reușim să formăm un Guvern, nu-mi doresc așa ceva. Eu îmi doresc formarea unui Guvern din prima și atunci vom negocia, vom discuta și vom vedea cine are o majoritate, cine pe cine propune, dar acestea sunt chestiuni care se discută după alegeri”, a spus președintele, întrebat cum vede o majoritate PNL — USR.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.