În monumentalul Palat Trocadéro, metamorfozat de Carlu pentru Expoziţia Universală din 1937, se află Cetatea Arhitecturii şi Patrimoniului din Paris, care prezintă până în 21 septembrie expoziţia Chagall, Soulages, Benzaken… Vitraliul contemporan.
Între materie şi transparenţă, arhitectură şi arte decorative, vitraliul este o artă monumentală foarte căutată şi apreciată.
Sunt etalate 130 de opere reprezentând 44 de edificii, printre care, emblematicile catedrale din Metz (cu vitralii de Chagall, Bissière şi Villon), Reims (Chagall), Tours (Collin-Thiébaut), Nevers (Alberola, Rouan, Honegger, Ubac, Viallat), dar şi biserici ca Villenauxe-la-Grande, în care artistul britanic Tremlett a intervenit în 2005, Varennes-Jarcy (Benzaken) sau biserica abaţială din Conques (Soulages).
Georges Rouault, Sfânta Veronica
Expoziţia oferă ocazia de a descoperi evoluţia istorică şi fertilitatea creatoare a 30 de artişti de primă mărime din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi de la începutul acestui veac, într-un adevărat joc de culori şi lumini.
“O bună parte a istoriei artei s-ar putea rezuma la grija de a capta lumina şi de a-i sesiza misterul, spiritualitatea şi simbolismul. De la clarobscurul lui Caravaggio la luminile difuze ale video-urile lui Bill Viola, această grijă iese în evidenţă. Dar vitraliul este arta prin excelenţă de a acapara lumina, iar expoziţiile pe această temă sunt din păcate foarte rare”, scrie Thierry Hay. Ultima dintre ele a fost deschisă în 1969.
Problema vitraliului contemporan este pasionantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând este vorba despre reînnoirea unei arte pluricentenare, cu o tradiţie pregnantă. Apoi, se pune problema înscrierii unor forme contemporane într-un spaţiu sacru şi uneori vechi. În sfârşit, expoziţia explorează ceva foarte puţin cunoscut de marele public, dar foarte important pe piaţa de artă a secolului XX: alianţa între ştiinţa meşteşugărească a artizanului şi creativitatea artiştilor inovatori, din care apar, “la patru mâini”, forme şi tehnici noi.
Marc Chagall, Vitraliu din Catedrala din Metz
Totul a început între 1937 şi 1946 la biserica de pe platoul Assy, semnată de arhitectul Maurice Novarina (1907-2002). Biserica a inaugurat atunci o politică voluntaristă în favoarea modernităţii. Marie-Alain Couturier şi Pie-Raymond Régamey, cei doi directori dominicani ai revistei L’Art sacré, vorbeau despre dezvoltarea unei arte “religioase” adecvate timpului lor, afirmând că “preferă genii fără credinţă unor credincioşi fără talent”. Ei au apelat la cei mai mari artişti ai epocii: Rouault, Chagall, Léger, Braque, Manessier, Matisse sau Richier.
Expoziţia actuală acoperă perioada dintre 1945 şi zilele noastre.
Alberola, Adam şi Eva catedrala din Nevers
Pentru a expune vitraliile originale, ar fi trebuit, evident, ca ele să fie scoase din lăcaşurile de cult, ceea ce era imposibil. Oraganizatorii au recurs la replici, realizate adesea de meşterii sticlari care au creat originalele, alături de care au fost etalate cartoanele şi desenele pregătitoare originale. Pentru prima dată, cu prilejul acestei expoziţii, vizitatorii au rara ocazie de a descoperi vitraliile etalate la nivelul ochilor lor.
La începutul expunerii, în marea sală boltită, cu pietre aparente, se află o operă circulară a lui Marc Chagall din 1964. Ea îl reprezintă pe Moise primind Tablele legii, dar şi pe Ieremia şi Exodul poporului evreu. În vitraliile sale, Chagall îşi dovedeşte încă o dată talentul de colorist. Albastruri extraordinare, scoase în evidenţă de câteva tuşe de verde şi oranj. Rozasa originală se află la Catedrala Saint Etienne din Metz, prima care a comandat vitralii de avangardă pentru un monument istoric, cu opere de Villon (1957), Bissière şi Chagall (1964).
Carole Benzaken şi Atelierele Duchemin, Vitraliu pentru biserica Saint Sulpice din Varennes-Jarcy
În mod straniu, vitraliul este o artă monumentală puţin cunoscută. În secolul al XIX-lea, această artă era oarecum sclerozată şi caricaturală. După cel de al Doilea Război Mondial, multe dintre vitraliile bisericilor şi catedralelor erau distruse. Statul a apelat atunci la artişti contemporani, credincioşi sau nu. A fost o adevărată renaştere a acestei arte.
Alfred Manessier a fost primul care a îndrăznit să propună vitraliul nonfigurativ în biserica din Bréseux, realizând acolo, împreună cu Atelierul Lorin, în 1963, Peisajul albastru. La momentul acela, vitraliul a şocat şi a avut numeroşi detractori.
Francois Rouan, proiect pentru Catedrala din Nevers
Unul dintre marile şantiere de după război a fost cel al Catedralei din Nevers. Acolo se află cea mai vastă amplasare de vitralii contemporane: 1052 de metri pătraţi. Lucrările au durat 30 de ani. Din 1962 s-a apelat la Jean Bazaine şi Alfred Manessier, dar proiectul a fost abandonat. În 1973 a fost chemat Raoul Ubac pentru ferestrele Corului romanic. El a propus vitralii abstracte, ritmate, inspirate din peisajul înconjurător.
După alegerea sa din 1981, François Mitterrand a reluat ideea lui Malraux şi i-a cerut lui Jack Lang să creeze o Comisie a vitraliului. Epopeea reînnoirii vitraliilor de la Nevers a continuat până în 1987, când Markus Lupertz şi-a prezentat proiectul pentru deambulatoriu, dar acesta a fost considerat prea trist de către cler.
Chagall, Pacea sau Arborele vieţii Sarrebourg
Pentru acest şantier gigantic s-au confruntat şi au încercat să modernizeze complexa tehnică a vitraliului Raoul Ubac, Jean Michel Alberola, Claude Viallat, François Rouan şi Gottfried Honegger. Acesta din urmă a prezentat o lucrare care reia curbele arhitecturale şi le impune ca un semn care traversează timpul şi, de asemenea, ca un punct de întâlnire între uman şi spiritul. Un program vast, vizibil în macheta pentru ferestrele înalte ale navei catedralei.
Remarcabil este şi cartonul la scară reală al lui Viallat, pentru ferestrele înalte ale Corului, caracterizat prin componenta veselă şi prin spaţialitatea din partea de sus a vitraliului.
Jean-Michel Alberola, Leopardul din Catedrala din Nevers
François Rouan a propus pentru fereastra din partea de jos a laturii sudice a navei, într-o tehnică specială, un vitraliu care dă impresia că te afli în faţa unui caleidoscop. Este un ou mare, plin de viaţă, în care formele din sticlă răspund formelor arhitecturale.
Singurul artist figurativ din proiectul Nevers este Jean Michel Alberola. În vitraliul intitulat Crearea lumii, realizat cu Atelierele Duchemin, el imprimă o gravură înconjurată de forme albe, într-o compoziţie surprinzătoare, în care se impune ochiului din primul moment o felină, un ghepard, înconjurată de forme albe neaşteptate. Este un vitraliu care aliază modernitatea şi respectul faţă de tradiţie. Jocul curbelor, în partea din spate, sugerează un peisaj în care sunt adunate toate anotimpurile, în timp ce panoul galben din partea stângă străluceşte ca soarele.
Serge Poliakoff, Compoziţie albastră
Pentru biserica Saint Foy a Abaţiei din Conques, Soulages a lucrat timp de 6 ani. Dorinţa lui a fost să obţină o sticlă la fel de transparentă ca alabastrul şi a creat un joc de diagonale pentru a sesiza toate nuanţele luminii.
O prezenţă specială este lucrarea lui Serge Poliakoff, Compoziţie albastră, creată împreună cu atelierul Simon Marq în albastruri incredibile. Este o reunire a cerului şi a oceanului, un rezumat al lumii şi al forţei spirituale.
Manessier, Peisaj albastru
Pentru biserica Saint Sulpice din Varennes-Jarcy, Carole Benzaken, laureată a Premiului Marcel Duchamp în 2004, alege elemente figurative voit banale. Din anii ’90, ea a devenit celebră pentru o serie de Lalele. Aceste flori simbolizează o formă modernă de Vanitate, reluând astfel o temă tradiţională a istoriei artei. O reflecţie asupra fragilităţii vieţii care îşi găseşte locul firesc înr-un lăcaş de cult. Ea şi-a impus lalelele, simbolizând frumuseţea, puritatea naturii şi vulnerabilitatea şi într-o biserică din Essone.
Artistul armean Sarkis prezintă o lucrare dedicată memoriei şi urmelor. El a cerut echipei sale de sticlari să-şi lase amprentele pe sticlă, după ce au înmuiat degetele în galben de argint, într-o modalitate amintind de grotele preistoice.
Sarkis, Vitraliu pentru abaţia Silvacane din Roque-d’Anthene
În schimb, Aurélie Nemours, într-un panou de probă pentru Prioria Salagon din Mane, a căutat o sticlă de un roşu extrem, cel al focurilor roşii de la SNCF. Pe aceasta a adăugat, împreună cu meşterul sticlar, câteva linii de plumb, obţinând un vitraliu de mare simplitate şi frumuseţe.
Pascal Convert, autorul unui monument dedicat celor împuşcaţi la muntele Valérien, aflat în biserica abaţială Saint Gildas, a aliat lemnul cu vitralii stranii, inspirate de fotografii ale copiilor alienaţi din secolul al XIX-lea. O lucrare care impune tăcerea şi provoacă nelinişte. Pentru a obţine acest rezultat, meşterii sticlari Jean-Dominique Fleury şi Olivier Jumeau au topit resturi de cristal. Acest vitraliu, ca de altfel şi celelalte, demonstrează în ce măsură această artă este o muncă de echipă. Fapt care îi derutează pe unii artişti şi îi seduce pe mulţi alţii. Fără tehnica specială, copiii lui Convert n-ar fi avut atâta forţă.
Vedere din expoziţie. În fundal, cartonul lui Claude Viallat pentru catedrala din Nevers
Creatorul german Georg Etlle a început prin abstracţionism pentru a reveni apoi la figurativ. Pentru biserica Saint-Bernard din Romans-sur-Isère, el a relizat un vitraliu straniu care a şocat mulţi privitori. Este vorba despre tema Apocalipsei, dar elementul central este Dumnezeu, cu tocuri înalte, împărţind apă şi fructe din Arborele vieţii. Umorul în centrul unui vitraliu nu este chiar un lucru obişnuit.
Scenografia expoziţiei este clasică. Un mare dreptunghi alb, în centru, pe care sunt acroşate operele, restul fiind fixate pe pereţi. Organizatorii au instalat mici ecrane pe care vizitatorii pot admira operele in situ.
Expoziţa este interesantă şi pentru că demonstrează că vitraliul nu este rezervat numai edificiilor religioase, ci îşi găseşte locul şi în construcţiile civile. Exemplele sunt însă rare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.