Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti verifică rezultatele autopsiilor efectuate anterior în cazul a cinci morţi suspecte la Spitalul Pantelimon, potrivit unor surse judiciare.
Conform acestor surse, nu vor fi efectuate exhumări, ci vor fi analizate documentele privind autopsiile efectuate înainte de începerea anchetei, în cazul unor persoane decedate la Spitalul Pantelimon şi pentru care s-au făcut la momentul respectiv dosare de moarte suspectă.
În prezent, şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, este audiată la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, în dosarul în care două doctoriţe au fost arestate preventiv pentru că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.
In filmul Predators din 2010 e o scena memorabila in care Adrien Brody se uita la ceilati si incepe sa observe un tipar – Sptetzantz, IDF, Los Zetas Cartel, RUF – death squads din Sierra Leone, Inagawa Kai Yakuza, no.1 FBI Most Wanted si cand ajunge la doctorul Edwin zice „si el”. „They’re all heavy-hitters, he doesn’t belong!” Sunt toti de categoria grea greu dar el nu intra ea. EXACT, EXAAAAACT dar ABSOLUT EXACT doctorul Edwin. Chiar ca ca VIATA BATE FILMUL!
Cat de curand o sa fie o noua categorie de killeri – Pantelimon Hospital!
Nu-i adevarat, @Cotidianul, ca doctoritele respective ar fi provocat moartea pacientului: tipul era o colectie de boli, de transformat în muzeu. Nu-i mai dati apa la moara otravita Parchetului Bucuresti, mai ales ca-i lipsesc elementele calificate. Anghel Alexandru & comp. se-ncapatâneaza, si-asta nu-i decât dovada narcisismului respectivilor, nu si-a vinovatiei doctoritelor de la Spitalul Pantelimon. Nu mai întretineti mahalaua, gangsterismul asa-zisilor „comentatori”, scandalul, fiindca, daca scandal, e-al halului justitiei române si dotarii materiale a spitalelor, nu al pregatirii medicilor.
Romania e singura tara din lume unde n-a fost prins nici un asasin medical. Peste tot in lume ,acestia /acestea sunt depistati/ depistate…la noi, deloc.
ileana rollanson sa sfarsesti la ATI pe mana doctoritelor alora fara colectie de boli doar asa cu un mic puseu de tensiune sa vedem daca supravietuiesti!
e treaba Parchetului;
ne este clar ca in cazul „Clotilde”,
ups!
Eu cred ca parchetul trebuie să propună iar instanța de judecată, în marea ei înțelepciune, să hotărască definitiv că, prin natura lor, oamenii sunt nemuritori! Așa că tagma medicilor va trebui să se conformeze, cu efect imediat, sentinței definitive și executorii! Cine nu se conformează, totuși, va fi condamnat la pușcărie pe viață, acuzația de omor cu premeditare fiind dovedită prin însuși faptul morții pacientului!
Ileana, tine-te tare! Si eu de tine si doctoritele de mine.
Nimeni nu ar fi scos persoana decedata la viata. Nu cred in miracole ci in stiinta.