Susținătorii lui Grindeanu

Susținere internațională

Premierul Sorin Grindeanu a avut joi mai multe întâlniri oficiale la Palatul Victoria. El a discutat cu Wolfgang Buchele, președintele Comitetului Economiei Germane pentru Europa de Est, Michael Fallon, ministrul britanic al Apărării, și cu Stanislaw Tillich, iar unii și-au manifestat susținerea pentru premier. Primul oficial străin care a exprimat o opinie privitoare la situație tensionată din Guvernul României a fost Stanislaw Tillich, prim-ministrul landului Saxonia. Menționând faptul că România are nevoie de „stabilitate în actualul context european“, liderul german i-a transmis lui Sorin Grindeanu „felicitări pentru decizia de aseară“ (aceea de a nu demisiona).

Vineri, prim-ministrul landului Saxonia a declarat la Sibiu că imaginea României ar fi avut de pierdut dacă premierul Sorin Grindeanu ar fi demisionat.

„Dacă premierul României s-ar fi retras ieri, atunci România ar fi pierdut în imagine, la nivel internaţional. Aveţi o Constituţie, aveţi legi care precizează modul în care este ales sau demis un prim-ministru, iar acestea nu prevăd ca un şef de partid să poată să ia această decizie”, a spus Stanislaw Tillich. El a adăugat că este ”important” că premierul Grindeanu a ”ţinut cont de lege”.

”Prim-ministrul a ţinut cont de lege în acest caz şi important este pentru imaginea României că legea guvernează în ţară”, a mai spus Stanislaw Tillich.

Adversarii lui Grindeanu îl acuză pe acesta că ar beneficia și de sprijinul ambasadelor. Unii dintre susținătorii lui Dragnea au afirmat chiar că prim-ministrul s-ar fi întâlnit cu ambasadorul SUA, căruia i-ar fi solicitat sprijinul în lupta politică. Grindeanu a negat însă aceste afirmații în conferința de presă în care a anunțat că nu va demisiona.

Foști premieri

Victor Ponta și-a exprimat public susținerea pentru cel care le-a succedat în funcția de la Palatul Victoria. De altfel, Ponta a fost anunțat, pe surse, ca noul șef al Secretariatul General al Guvernului. La scurt timp după ce Liviu Dragnea l-a executat pe Sorin Grindeanu, Victor Ponta, aflat de multă vreme într-un „război rece“ cu Liviu Dragnea, a reacționat deosebit de dur: „Eu consider că toate argumentele expuse de premierul Grindeanu sunt corecte, constituționale, în interesul adevărat al României și al PSD! Motiv pentru care îl susțin în totalitate și aștept ca deciziile greșite luate de CEx la presiunea lui Liviu Dragnea să fie oprite, iar în PSD să aibă loc o discuție reală despre viitorul nostru! Eu consider amenințările lui Liviu Dragnea cu excluderea din partid a tuturor celor care îl susțin pe Grindeanu ca fiind inacceptabile și aștept ca regulile democratice și dialogul să revină în partid!“.

La rândul său, Dacian Cioloș, fost premier „tehnocrat“, critică și el, deosebit de dur, actuala situație cu care se confruntă Guvernul României: „Coaliția PSD – ALDE își devorează propriul Guvern, mistuit în eterna patimă a luptei pentru putere. Din păcate, un spectacol iresponsabil, trist și dureros pentru România. Domnul Dragnea a promis liniște și prosperitate. A amăgit oamenii cu un program de guvernare «sclipitor», însă profund nerealist. Ce se întâmplă acum nu este o simplă o criză politică. Nu este o criză a PSD, ci o criză care afectează credibilitatea României. Liderii coaliției de guvernământ riscă stabilitatea țării pentru calcule personale, mici și imorale“.

Din tabăra foștilor tehnocrați, o reacție surpriză a venit și din partea fostului ministru al Justiției Raluca Prună. „Sorin Grindeanu e o surpriză neașteptată. Bun, e din PSD și a acceptat să fie proxi-ul lui Dragnea. Dar cine se gândea când 300 000 de oameni adunați la Victoria îi cereau să plece că Grindeanu are vreo fibră morală? Sau că mai poate reveni pe scena vreodată ca o persoana autonomă?
Condiția demisionez dacă demisionează și Dragnea mi se pare o poziție morală”, a scris Prună pe pagina sa de Facebook.

Susținători „din teritoriu“

În discursul său de miercuri seară, Sorin Grindeanu a afirmat că se bazează pe sprijinul mai multor lideri PSD din teritoriu, care îi sunt favorabili. Afirmația acestuia este confirmată prin declarațiile date de câțiva dintre liderii locali.

„Mi se pare că o decizie atât de importantă nu se ia într-o singură şedinţă. Mă aşteptam ca şi noi, ceilalţi membri simpli, care nu avem funcţii de conducere la nivel naţional, să fim întrebaţi dacă suntem de acord şi dacă este bine. Ne-am pripit şi ne-am făcut de râs şi cred că oamenii vor taxa acest lucru la viitoarele alegeri. Eu sper ca în al 12-lea ceas să întâlnească calea discuţiilor, să găsească măsurile cele mai bune de funcţionare“, a afirmat Alin Văcaru, președintele PSD Gorj.

Fostul lider al PSD Iaşi Mihai Chirica, și el o „oaie neagră“ a PSD, a declarat că raportul de evaluare a Guvernului ar fi „o făcătură ieftină pentru a acoperi o decapitare politică a unui premier pus de acelaşi partid“. Conform opiniei lui Chirica, „domnul Grindeanu are acum doar două soluţii: poate să moară cu demnitate sau poate să moară fără demnitate“.

Daniel Constantin, Partidul Pro România, a transmis pe pagina sa de Facebook, că susţine Guvernul condus de Sorin Grindeanu, pe motiv că acesta este „un om onest, care iubeşte România mai mult decât propria funcţie“: „Ce am spus în ultimele luni se confirmă, din păcate, pentru stabilitatea României! Astăzi este clar pentru toată lumea că deciziile coaliției, toate deciziile care au influențat activitatea guvernamentală, au fost luate de două persoane în mod discreționar – de Liviu Dragnea și de complicele acestuia, Călin Popescu-Tăriceanu“.

Cătălin Ivan: „Ați reușit să lăsați fără cuvinte o Europă întreagă“

Europarlamentarul Cătălin Ivan, apropiat al grupării Ponta din PSD, afirmă că, prin momentul Ordonanței 13 și prin decizia de a crea o criză politică și guvernamentală majoră în România, Liviu Dragnea a promovat în sens negativ imaginea țării în Europa. „Domnule Liviu Dragnea, ați reușit să lăsați fără cuvinte o Europă întreagă. Toți colegii din Parlamentul European cu care am vorbit sunt siderați. De prisos să spun că nu s-a întâmplat niciodată nimic asemănător în istoria UE“, a scris Cătălin Ivan pe Facebook. El susține că programul de guvernare a fost compromis la momentul Ordonanței 13, iar „toate meritele“ îi revin lui Dragnea.

Totodată, Ivan susține vineri că premierul Sorin Grindeanu, exclus din PSD, este de fapt membru al formațiunii în continuare, lansând un nou atac la adresa lui Liviu Dragnea.

Hop și SRI

Provenit din SRI, fostul general Gabriel Stănescu a devenit, în martie 2017, consilier pe probleme de IT și securitate informatică al Premierului României. În imensul scandal politic care zguduie acum Palatul Victoria, consilierul Stănescu a ales să rămână alături de Sorin Grindeanu. Fapt care ar putea confirma zvonurile conform cărora Guvernul Grindeanu ar fi un produs al „laboratoarelor“ SRI. La numirea în funcție a lui Gabriel Stănescu, Sorin Grindeanu a declarat: „Nu este consilierul de stat pe siguranţă naţională, apărare sau securitate naţională. Eu cred că în perioada imediat următoare una din provocările pe care le vom avea e cea legată de sistemul IT şi arhitectura guvernamentală în acest domeniu. Avem foarte multe lucruri de făcut. De prea multe ori acest domeniu s-a dezvoltat insular, fiecare instituţie în parte şi-a dezvoltat propriul concept în acest domeniu, astfel încât interoperabilitatea dintre instituţii să nu fie cea dorită. E nevoie de un om care să aibă această viziune pe domeniu IT, pe cybersecurity, pentru că este o provocare care zi de zi este tot mai mare pentru noi şi de aceea am ales un specialist care are viziune în acest domeniu – consilier de stat pe IT, cybersecurity“. Pentru Grindeanu, colaborarea cu Stănescu nu a fost o premieră: cei doi au mai lucrat împreună și în timpul în care primul a deținut funcția de ministru al Comunicațiilor. De menționat că, pe 8 martie 2017, generalul SRI Gabriel Stătescu a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis, la propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig. El a condus Direcția pentru comunicații și tehnologia informației UM 0296 a SRI.

Parlamentarii de Timiș vor vota împotriva moțiunii lui Dragnea

Parlamentarii care reprezintă județul Timiș vor vota, cu o singură necunoscută, împotriva moțiunii de cenzură inițiate de coaliția PSD – ALDE împotriva Guvernului Grindeanu. „Nu semnez textul moțiunii, iar la dezbaterea din Parlament voi vota împotriva aceleiași moțiuni“, spune Alfred Simonis, deputat. „Eu îl susțin pe Sorin Grindeanu indiferent de consecințe. Voi da un vot negativ moțiunii, chiar dacă CEx-ul l-a exclus pe Grindeanu din PSD“, a declarat deputatul Adrian Pau. „Nu votez moțiunea“, spune și senatorul Adrian Diaconu, în timp ce al doilea senator de Timiș, Eugen Dogaru, e mai explicit: „Cred că Sorin Grindeanu și-a făcut datoria ca premier și nu are de ce să plece. Nu susțin nicio altă acțiune împotriva lui“. Doar un singur parlamentar PSD de Timiș nu s-a pronunțat dacă va vota pro sau contra moțiunii. Deputata Bianca Gavriliță nu a dat curs nici apelurilor telefonice și nici mesajelor prin care i se cerea să răspundă la întrebarea: „Cu sau împotriva lui Grindeanu?“. Actualul premier, în calitate de președinte al PSD Timiș, este cel care a pus numele Biancăi Gavriliță pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din iarna anului trecut.

Moțiunea de cenzură, inițiată de coaliția PSD – ALDE împotriva Guvernului Grindeanu, va fi depusă luni în Parlament și va fi supusă votului deputaților și senatorilor, două zile mai târziu. (Sergiu Miat)

Grindeanu vrea consultare largă în partid

Premierul Sorin Grindeanu a cerut „o largă consultare în partid“, în condițiile în care „în acest moment îi transferăm practic președintelui Iohannis toată puterea în România“. „Există riscul iminent ca PSD să piardă guvernarea, iar în acest moment îi transferam practic președintelui Iohannis toată puterea în România. Nu putem accepta această situație! Vă propun o largă consultare în partid, cu toți cei care muncesc și cred în mod real în PSD!“, a scris Sorin Grindeanu, pe contul lui de Facebook.

Acesta a reafirmat că nu se „agaţă în niciun fel de funcția de prim-ministru“, ci dorește doar să se asigure că președintele „va nominaliza un premier tot din partea PSD“. „Atunci, sunt gata sa îmi prezint demisia“, a scris Grindeanu.

Prim-ministrul le-a cerut membrilor de partid să „cântărească bine“ ceea ce urmau să decidă în ședința de joi de la PSD, în condițiile în care „avem o datorie faţă de România“.

USR visează la alegeri anticipate

Uniunea Salvați România (USR) cere alegeri anticipate pentru rezolvarea crizei declanșate de retragerea sprijinului politic al coaliției PSD – ALDE pentru Guvern. „Liderii coaliției PSD – ALDE catapultează România într-o criză politică pentru a-și satisface interesele pur personale din sfera penală. Alegerile anticipate reprezintă singura soluție decentă în această situație“, se arată într-un comunicat USR.

„Constatăm ca, cel puțin aparent, nedezvoltarea suficientă a relațiilor cu Rusia a determinat CPExul PSD să îi spună konieț lui Grindeanu, dar acesta le-a răspuns cu niet. Ţine de consecvenţă politică faptul ca evaluarea activității unui guvern care și-a atras eticheta de #noapteacahotii să fie realizată de către Darius Vâlcov, un specialist în întâlniri nocturne cu iz penal și capitonarea pereților cu tablouri de proveniență ilicită“, se mai arata în comunicat. USR arată ca mizele reale ale evenimentelor recente sunt „încercările nereușite de a submina demersurile anticorupție care i-au dus la exasperare pe cei doi președinți cu probleme penale de la PSD și ALDE. Liviu Dragnea pedepsește guvernul Grindeanu pentru eșecul planului de subminare a Justiției“.

Manifestanți în faţa Palatului Victoria

Mai multe persoane au manifestat, în faţa Palatului Victoria, în sprijinul premierului Sorin Grindeanu. Manifestanţii au strigat lozinci împotriva PSD şi au afişat pancarte cu mesaje care aminteau de protestele antiguvernamentale din iarnă. Un grup de tineri au expus şi câteva manechine îmbrăcate în zeghe, înfăţişând mai mulţi politicieni, între care Călin Popescu-Tăriceanu, Liviu Dragnea şi Traian Băsescu.

Julieta Târnovan, Vasile Surcel, Paul Dumitrescu, Mihai Boeru

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.