Susținere înaltă pentru o persoană compromisă la conducerea DSP

Al doilea mandat de prefect de Satu Mare al lui Radu Bud s-a încheiat după un an de la învestire. Nu-l prea regretă nimeni, pentru că se știe că a fost numit prefect, de fiecare dată, în baza unor relații de amiciție la nivel înalt, nu în baza unor calități sau merite deosebite.

În 2005 a fost numit de primministrul Călin Popescu Tăriceanu, cu care se afla în relații de amiciție din vremea în care a condus sucursala Citroen din Satu Mare, firmă reprezentantă în România de fostul premier liberal. În 2016 a fost numit de premierul tehnocrat Dacian Cioloș, cu care a ajuns în relații de amiciție în perioada în care acesta a deținut portofoliul de ministru al Agriculturii în guvernul Tăriceanu II. Radu Bud s-a zbătut să rămână în funcția de prefect cu sprijinul ALDE, partid de guvernământ, și al vechiului său amic Tăriceanu, al doilea om în stat, în calitate de președinte al Senatului, dar acesta nu i-a iertat trădările politice din ultimii ani.

Amicii au prioritate în fruntea instituțiilor deconcentrate

Conform unor surse judiciare, fostul prefect Radu Bud ar fi intrat în vizorul DNA pentru folosirea influenței și a autorității în vederea numirii unor persoane apropiate în funcții de conducere din instituții deconcentrate. Astfel, în vara anului trecut a reușit să-l impună în funcția de director adjunct al APIA Satu Mare pe bunul său amic și coleg din PNL Nicolae Lazin, fost vicepreședinte al Consiliului Județean și secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Tot în vara anului trecut, ex-prefectul Radu Bud a făcut demersuri insistente pe lângă directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru numirea în funcția de director al Direcției Silvice Satu Mare a inginerului Adrian Trela, un alt apropiat al său. A fost refuzat în mod ferm de directorul general al Romsilva și de ministrul de resort, cu motivarea că direcțiile silvice județene nu sunt instituții deconcentrate în subordinea prefecților. În această situație, a încercat să obțină sprijinul premierului Cioloș, dar nu a avut succes.

Cu câteva zile înainte de eliberarea sa din funcție, Radu Bud a reușit să impună o persoană apropiată în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare. Este vorba de Macrina Mihai, care ocupa o funcție de inspector superior în cadrul DSP și era soția patronului firmei Automotive, Mihăiță Mihai, cu care Bud a avut relații de afaceri. Mihăiță Mihai a fost protagonistul mai multor scandaluri generate de acuzele unor sătmăreni că i-ar fi escrocat cu ocazia vânzării unor autoturisme. Ulterior a ajuns în vizorul DNA, care l-a trimis în judecată în două dosare penale, aflate actualmente pe rolul Tribunalului Satu Mare. Într-un dosar a fost trimis în judecată pentru că a fraudat două bănci (CEC Bank și BRD) cu suma de 6 milioane de euro, iar în celălalt, pentru fals și uz de fals în detrimentul Administrației Județene a Finanțelor Publice.

Suspectată de fapte penale, susținută la cel mai înalt nivel

Potrivit acelorași surse, Macrina Mihai ar fi fost susținută și de ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, care s-ar afla în relații apropiate cu soții Mihai, frecventând aceeași biserică penticostală din Satu Mare. Macrina Mihai este medic fără nicio specializare și nu s-a remarcat prin nimic deosebit în activitatea derulată la DSP.
În ultimii ani a fost protejată de foștii directori Dorina Dragoș și Dan Cojoc. Macrina Mihai a fost desemnată avertizor de integritate pe DSP, dar a fost implicată în 2015 într-un caz grav de natură penală. Concret, aceasta l-a ajutat la acea vreme pe directorul interimar Dan Cojoc, fost consilier al prefectului Radu Bud în primul mandat, să ocupe o funcție de execuție de inspector superior în cadrul DSP, fără ca acesta să aibă vechimea necesară.

Iată cum s-a derulat aranjamentul pentru Cojoc. În calitate de director interimar, în data de 7 septembrie 2015, acesta a scos la concurs un post vacant de inspector superior în compartimentul Control Unități și Servicii de Sănătate, iar în data de 25 septembrie a emis o dispoziție prin care a numit o comisie de concurs, la care a desemnat-o președinte pe Macrina Mihai. Pentru concursul organizat în data de 15 octombrie s-a înscris un singur candidat, directorul interimar Cojoc. Cu nouă zile înainte de concurs, acesta a mai emis o dispoziție prin care i-a delegat subalternei Macrina Mihai, în calitate de „înlocuitor de drept“, dreptul de semnătură pentru actele juridice care intrau în atribuțiile sale de director al DSP. În mod normal și legal, ar fi trebuit să-și delege atribuțiile directorului adjunct al DSP.

Cum era de așteptat, fiind unicul candidat înscris, cu o comisie aranjată și cu „un înlocuitor de drept“ devotat, Dan Cojoc a fost declarat admis după concursul organizat pe 15 octombrie. Șirul de ilegalități a continuat pe 20 octombrie, când, în aceeași calitate de „înlocuitor de drept“, Macrina Mihai a semnat, în urma cererilor adresate în acest sens de Dan Cojoc, o dispoziție privind încetarea raporturilor de muncă în calitate de director interimar și o dispoziție privind numirea acestuia în funcția de inspector superior în cadrul DSP, deși nu îndeplinea condiția obligatorie a unei vechimi de minimum nouă ani.

În perioada 5-7 aprilie 2017, Macrina Mihai participă, optimistă, la concursul organizat de Ministerul Sănătății pentru ocuparea definitivă a postului de director al DSP Satu Mare. Vor reuși protectorii săi să aranjeze și acest concurs?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Valer Marian 277 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.