Țara pământului de vânzare

În campania electorală s-a făcut mare tapaj privind protejarea terenului şi restricţionarea vânzării către străini. S-a vorbit, la un moment dat, despre o propunere legislativă pe care ulterior declaraţiilor unui ministru al Agriculturii nu a mai văzut-o nimeni. Acum, niciun personaj politic nu mai spune nimic. Iar PSD nici măcar nu a inclus subiectul în programul de guvernare. Dar înstrăinarea terenurilor continuă în acelaşi ritm accelerat şi în aceleaşi condiţii.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform „obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană“, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere fără număr şi restricţii terenuri agricole. La fel ca în toate domeniile, politicienii români au preferat fie să nu facă nimic, fie să se ascundă cu tupeu în spatele sintagmei „aşa ne obligă Uniunea Europeană“.

Ce poate face România, ca să nu-și mai vândă terenurile agricole?

Valoarea terenurilor este în relaţie directă cu valoarea lor de întrebuinţare. Interesul proprietarilor de terenuri din România a fost şi este să reuşească a le înscrie în circuitul pieţei la o valoare cât mai mare. Dacă guvernele României ar fi susţinut politici agricole, de dezvoltare rurală, politici de resurse, de dezvoltare regională, infrastructuri etc. cât mai eficiente şi orientate spre interesul României, în mod sigur proprietarii de terenuri (din extravilan) ar fi decis să-şi păstreze şi să-şi dezvolte ei înşişi, eventual prin intermediul unor grupuri/structuri de piaţă, respectivele proprietăţi.

Altfel, anumiţi şi destul de mulţi proprietari de terenuri au optat să se dispenseze de proprietate, dacă nu le aducea plusvaloare, iar cumpărătorii au fost deseori interesaţi de tranzacţii speculative, de multe ori într-un circuit care nu se întâlnea cu vreo politică de resurse, politică locală agricolă ori de dezvoltare rurală. Iar cei care s-au pretat la astfel de jocuri speculative cu terenurile au fost atât aşa-zişi investitori români, cât şi străini, într-un cadru legislativ voit menţinut la starea de neclaritate.

Care ar fi putut să fie şi nu a fost argumentaţia României pentru UE?

Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România a obţinut o perioadă maximă de tranziţie pentru libera circulaţie a terenurilor din extravilan, adică şapte ani, la fel precum cele mai multe state candidate care au aderat între 2004 şi 2007 (inclusiv Polonia, Ungaria). Iar pentru terenurile din intravilan, am avut o perioadă de tranziţie de cinci ani, tot la fel ca şi celelalte state care au aderat la Uniune, în perioada menţionată. Tot Tratatul de Aderare dădea posibilitatea României ca în cazul unor perturbări, distorsiuni de piaţă, în primii trei ani după aderare, să solicite prelungirea cu încă trei ani a perioadei de tranziţie (decizia de prelungire aparţine Consiliului, la propunerea Comisiei, ca urmare a solicitării şi argumentării statului membru), sau să propună alte măsuri de protejare.

Art. 36 (1) din Tratat spune: „În cazul în care, până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, survin dificultăţi semnificative şi susceptibile să persiste în orice sector al economiei sau care ar putea provoca deteriorarea serioasă a situaţiei economice într-un anumit domeniu, România poate solicita să fie autorizată să adopte măsuri de protecţie în vederea remedierii situaţiei şi a adaptării sectorului la economia Pieţei Interne“. Dar reglementarea de bază trebuia să se realizeze în ţară, de către autorităţile statului, ceea ce au făcut toate statele membre, mai puţin România. Deci deşi statul român putea notifica UE pentru a pune condiţii străinilor la vânzarea de terenuri agricole, nu a făcut-o. Prevederea de mai sus, din Tratat, se regăseşte şi în Legea nr. 157/2005, prin care România a ratificat Tratatul de aderare la UE. Anexa VII, Capitolul 3, punctul 2 stipulează măsuri tranzitorii de care ţara noastră nu a dorit să beneficieze.

Promisiuni niciodată respectate

La sfârşitul anului trecut s-a tot vorbit despre un proiect de modificare a legii, prin care să fie impuse restricţii la achiziţionarea de teren agricol. Persoanele fizice de altă cetăţenie să poată cumpăra până în 150 de hectare, iar firmele străine, în limita a 1.500 de hectare, alături de alte condiţii legate de domiciliu, păstrarea destinaţiei terenului timp de 10 ani, 75% din veniturile companiei să provină din agricultură. „Avem pe masă o variantă a legii vânzării terenurilor agricole, care nu a fost discutată deocamdată cu fermierii. O să o afişăm pe site, ca să primim observaţii, şi pe urmă o vom introduce în circuitul de avizare. E greu să estimez când vor fi aprobate aceste modificări, dar sper din tot sufletul să treacă repede prin Guvern şi să ajungă la Parlament până la începutul lunii noiembrie“, spunea anul trecut Achim Irimescu, fostul ministru al Agriculturii.

Între timp, ministrul s-a schimbat, proiectul de lege n-a apărut. În 2017 nu s-a mai spus nimic, iar terenurile agricole din România sunt în continuare la liber. Acum există numai dreptul de preemţiune la cumpărarea terenului, însă acesta singur nu este suficient pentru a împiedica străinii să controleze suprafeţe mari de pământ agricol.

Când legea i-a sosit la promulgare, la începutul anului 2014, fostul preşedinte Băsescu a făcut-o şi mai permisivă şi fără posibilitate de control. Ca urmare a intervenţiei sale, din lege a dispărut Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, o instituţie care urma să verifice tranzacţiile cu terenuri, să le avizeze şi să publice ofertele de vânzare.

La indicaţia directă a lui Băsescu, s-a creat deci o mare ameţeală. Atribuţiile au fost împărţite între două instituţii: Agenţia Domeniilor Statului, cu rolul de a cumpăra terenuri (dar nu şi de a vinde, ca până atunci), şi o Direcţie în Ministerul Agriculturii, care urma să se ocupe cu eliberarea avizelor. Însă astăzi nici Direcţia şi nici ditamai Ministerul Agriculturii nu au habar care este situaţia proprietăţii pământului românesc.
Duplicitatea politicienilor referitoare la acest subiect nu cunoaște limite. Pe când era comisar european, Dacian Cioloș a insistat pe ideea că românii sunt obligați să accepte directiva UE și să permită tuturor cetățenilor UE să achiziționeze pământ fără să pună nicio piedică legislativă sau să adopte măsuri împotriva practicilor speculative. Cât a fost premier, s-a declarat în favoarea unor modificări legislative și părea că acestea se vor produce, numai că nu s-a întâmplat nimic. Ba chiar, în calitate de candidat la ultimele prezidențiale, a abandonat tema. Cât despre promisiunile ministrului său, amnezie totală.

„De importanţă extraordinar de mare pentru România, cine e proprietarul pământului din România? Cel puţin, în momentul de faţă, aflu că proprietarii a 30% din terenul agricol din România sunt alţii decât românii. E, pe mine, personal, această proporţie mă îngrijorează“, spunea în 2016 preşedintele Klaus Iohannis. De atâta îngrijorare, nici nu a mai adus subiectul în discuție.

Băsescu, Cioloş sau Iohannis, politicieni care au pozat în mari îngrijoraţi, dar nu au făcut nimic să împiedice dezastrul

Habar n-avem cât teren e al străinilor

Ministerul Agriculturii nu a prezentat niciun raport cu privire la situația terenurilor arabile aflate în proprietatea cetățenilor străini. Ziarul Cotidianul a făcut recent o adresă în acest sens la MADR, rămasă fără răspuns. Că nu sunt date disponibile confirmă și studiul din 2015 al Institutului Transnațional pentru Comisia de Agricultură a Comisiei Europene, care specifica faptul că autoritățile române nu au publicat date în acest sens și preciza că informațiile din raport sunt din alte surse.

Ancheta trăgea un semnal de alarmă asupra situației terenurilor agricole aflate într-un procentaj mare, de aproximativ 40%, în posesia cetățenilor străini.

„Acapararea terenurilor agricole din Europa de Est este alarmantă, întrucât în tratatele de aderare la UE ale statelor din Europa de Est sunt stipulate perioade de tranziție pentru liberalizarea pieței de fond funciar“, se arată în document.

Ne vindem pe nimic

Motivele principale pentru care străinii sunt interesați de agricultura românească se regăsesc în prețul mai mic pe hectar decât în celelalte țări europene, terenul bun pentru culturi agricole și subvențiile de care beneficiază cumpărătorii din țările UE de la guvernele lor, comparativ cu cele acordate fermierilor români.
„Amplificarea volumului tranzacţiilor de pe piaţa funciară românească are loc în contextul în care preţurile practicate în ţara noastră sunt mult mai reduse decât preţurile europene, făcând astfel foarte atractive terenurile agricole pentru capitalul străin, reprezentat atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice, inclusiv fonduri de investiţii“, se arată într-un studiu al Academiei Române.

Și se jură că nu știe

Prețurile terenurilor arabile varia între 2.000 și 18.000 euro/ha în 2016, față de țări ale UE, unde sumele ajung și la 30.000 euro/ha. Cele mai căutate zone sunt Arad, Timiș, Vaslui.

Din 2007, prețurile terenurilor agricole au tot crescut, ajungând chiar să se tripleze, cu un ritm aproximativ de creștere de 10-15% pe an.

Ajungerea terenurilor agricole în proprietatea unor companii străine are efecte negative asupra economiei prin creșterea șomajului și, ca efect, migrația populației locale spre alte țări.

După cum se arată în raport, „acest fel de a face agricultură se bazează pe monoculturi, pe folosirea intensivă a chimicalelor și a medicamentelor de uz veterinar, cu scop preventiv. Efectele se văd asupra mediului înconjurător, a animalelor, dar și a creșterii ratei șomajului în mediul rural.

Cauza este faptul că acest sistem necesită puțini oameni. Noul val de investitori străini, coroborat cu fuziunile dintre marile corporaţii, nu face altceva decât să crească viteza cu care oamenii din mediul rural pleacă peste graniţe pentru a-şi găsi un loc de muncă“. În raport sunt date ca exemplu două fonduri de investiții: Generali și Rabo Farm Europe Fund din Olanda.

„Când am auzit am rămas pur și simplu șocat, aproape 70% din vânzările de teren către firme străine sunt fonduri de investiții, care nu fac altceva decât speculații financiare cu terenul, fie dându-l în arendă, fie comercializându-l de câte ori este cazul. Nu au ce căuta fondurile de investiții în comercializarea de terenuri. Ele trebuie să se ocupe de ceea ce se ocupă fondurile de investiții, imobiliare de altă factură, nu terenuri“, spunea anul trecut Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în MADR.

De ce acest con de umbră peste un atât de important subiect? Ce putea face România, ca să împiedice vânzarea masivă a terenurilor agricole către străini? Care ar fi putut să fie argumentaţia juridică a României pentru Comisia Europeană? O suprafaţă extinsă a ajuns la companii multinaţionale. Chiar şi în acest context, ce s-ar putea face pentru protejarea producţiei româneşti? Este suficientă modificarea Legii 17/2014, sau este nevoie de un întreg pachet legislativ pentru împiedicarea continuării dezastrului? Care ar fi şansele de izbândă? De ce a ajuns România singura ţară europeană care nu a impus restricţii la vânzarea terenurilor pentru străini? Cine îşi va asumă răspunderea pentru deciziile luate sau… neluate?

Condiții puse de alte țări la vânzarea terenurilor agricole

„Legea nu face nicio discriminare între români şi străini. Toţi cetăţenii europeni care îndeplinesc condiţiile pe care le îndeplinesc şi românii pot cumpăra terenuri agricole în România“, spunea fostul ministru Achim Irimescu. Spre deosebire de România, alte țări din Europa au impus tot felul de restricții pentru străini la cumpărarea terenurilor agricole.

Ungaria, Polonia şi Lituania au limitat suprafața de teren pe care o poate achiziționa o persoană fizică străină. În Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania sunt criterii specifice pe care o persoană de altă naționalitate trebuie să le îndeplinească pentru a putea cumpăra teren: să fie căsătorită cu un cetățean al țării respective ori să fi deținut timp de 3 ani teren în arendă. În Bulgaria pot fi proprietari doar producătorii agricoli independenți care au domiciliul în țară.

„În niciun caz nu vom interzice cumpărarea de pământ de către investitori străini, ci vom face aceasta cel puțin mai complicată. Există țări în Uniunea Europeană care pot interzice cumpărarea de pământ, precum Ungaria, de exemplu. Ungaria a definit pământul agricol drept moștenire națională încă din timpul procesului de aderare la Uniunea Europeană, care îi permite să aplice diferite mecanisme pentru protecția sa“, declara în 2014 ministrul slovac al Agriculturii, Lubomir Jahnatek.

Sistemul birocratic italian face ca un cumpărător străin să aștepte mulți ani până ajunge în posesia unui teren. Germania are condiții legate de cultivarea plantelor și creșterea animalelor de către un agricultor profesionist. În Franța autoritățile pot supraveghea noul proprietar cetățean străin și 15 ani pentru a vedea dacă acesta îl folosește pentru agricultură. Deși Olanda are legea cea mai permisivă, neimpunând condiții la achiziționarea unui teren agricol, prețurile, care ating și 48.000 de euro/ha, îi țin departe pe investitori.
Circa 20-30% din terenul arabil al statului român aparține astăzi cetățenilor străini proveniți din UE și 10% aparține cetățenilor din alte state. Prin urmare, 5,3 milioane de ha, din totalul de 13,3 milioane de ha, adică 40%, sunt în proprietatea unor cetățeni străini. În județul Timiș, 150.000 de ha de teren agricol, respectiv 1/3, sunt valorificate de companii italiene, se arată în studiul Institutului Transnațional pentru Comisia de Agricultură a CE.

Voci pe care nu le ascultă nimeni

Claudiu Franc, președintele Alianței Agricultorilor din România, ROPAC: „Sunt peste tot străini, începând din Moldova, sudul României, Banat până-n Satu Mare. Oriunde mergem în România știm că există cetățeni străini care au cumpărat și cumpără în continuare terenuri“.

Laurențiu Baciu, președintele LAPAR: „Situația terenurilor agricole este o situație națională, nu comunitară. Fiecare țară are interesele ei, fiecare guvern își apără foarte bine interesul național. Nu are nimeni grija noastră. (…) La articolul din Tratatul de Aderare se spune clar că fiecare țară își protejează siguranța alimentară cum știe mai bine și își gestionează și protejează terenul cum știe mai bine. Mai există și partea de integritate teritorială a țării, cu trimitere la Constituție“.

Confederația Asociațiilor Țărănești din România a criticat dur legea vânzării terenurilor agricole, ca „un act de trădare naţională“: „Legea care reglementează tranzacţionarea terenurilor agricole româneşti trebuie să faciliteze accesul fermierilor români şi tinerilor fermieri români la resursa principală – pământul –, cu scopul de a asigura suveranitatea alimentară a României, ocuparea forței de muncă, distribuția judicioasă a resurselor naturale ale ţării către cetăţenii ei cu precădere, pentru a reduce decalajele între România şi celelalte ţări ale Uniunii Europene la nivel social, economic și ecologic. Aceste trei criterii stau la baza asigurării sustenabilităţii dezvoltării“. (E.P.)

Vasile Pușcaș: despre declamări politicianiste, demagogie și dezinformare

– Este suficientă modificarea Legii 17/2014 pentru îmbunătăţirea cadrului legal care permite înstrăinarea atât către producători, străini, cât şi către companii multinaţionale, sau este nevoie de un întreg pachet legislativ?

– Opinia mea este că avem nevoie de un pachet legislativ coerent şi dedicat pentru constituirea unei veritabile pieţe agricole locale, în corelare cu politici articulate de dezvoltare rurală, dar şi cu cele de dezvoltare regională, de mediu, sociale, educaţionale etc., folosind oportunităţile de piaţă şi financiare oferite de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene. Totodată, o politică fiscală realistă şi durabilă ar întregi cadrul favorizant pentru circulaţia liberă a terenurilor din România. Iar în ceea ce priveşte circulaţia terenurilor agricole, în circumstanţele unei pieţe libere, o legislaţie dedicată ar trebui să le înscrie în programele agricole propuse prin politica sectorială comună, să creeze noi oportunităţi atât proprietarilor, cât şi antreprenorilor din domeniul agriculturii. Eu vorbesc în calitate de cetăţean, iar nu de proprietar ori operator de piaţă, şi nu pot pretinde să vin cu amendări ale legislaţiei existente sau proiecte de legi, întrucât aici ar trebui să se exprime, în primul rând, structurile de piaţă din agricultura locală, care ar merita să aibă un rol mai important atât în ceea ce priveşte legislaţia domeniului, cât şi dezvoltarea infrastructurii de piaţă agricolă.

– Care ar fi şansele de izbândă?

– Şansele de izbândă ar fi foarte mari, deoarece România are un potenţial de producţie agricolă şi de piaţă extraordinar. Vă asigur că atuurile ne aparţin, doar să vrem cu adevărat să le valorizăm în folosul nostru şi al potenţialilor noştri parteneri de piaţă. Eu pun adesea întrebările: oare de ce numai în România valenţele pieţei agricole comune şi ale dezvoltării rurale nu se validează satisfăcător? Oare ce viziuni şi practici de piaţă aplică celelalte state membre, încât fermierii lor să devină tot mai mulţumiţi? Oare nu cumva noi suntem pe lângă ceea ce ar trebui să facem pentru proprietarii şi antreprenorii din agricultura autohtonă?

– De ce acest con de umbră peste acest important subiect?

– Pot doar să presupun că majoritatea discuțiilor despre acest subiect au fost mai degrabă declamări politicianiste, multă demagogie şi… dezinformare. Nu exclud exprimarea unor interese divergente între grupuri speculative, în primul rând autohtone, dar şi influenţe/presiuni asupra unor mici proprietari de terenuri din anumite zone geografice din ţară. La urma urmei, putem deduce că reluarea în valuri a subiectului ar corespunde intenţiilor de devieri ale pieţei terenurilor şi chiar ale celei agricole. (S. Popescu)

Articolul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.