Ţăranii vând în pieţe cartofi din Egipt şi dovlecei din Spania

Ţăranii-grădinari care vindeau odată în pieţe legume şi fructe 100% româneşti au renunţat la solarele amenajate în grădini sau pe câmp şi vând acum produse din toate colţurile lumii.

Vrei să mănânci sănătos, ţinând cont de faptul că a venit sezonul legumelor şi fructelor. Te duci să faci piaţa, gândindu-te că acolo merg ţăranii care aduc produse sută la sută naturale, fără să pună azotatul care grăbeşte creşterea unei legume. Te înhami cu răbdare şi ajungi la piaţă.

Îţi sar în ochi cireşele care arată de parcă ar fi din ceară. Vezi preţul: 30 de lei kilogramul. Nu arată ca cireşele de mai, de care îţi aduci aminte încă din copilărie.

Domnul de la tarabă abia aşteaptă să te apropii şi îşi începe speech-ul negustoresc: „Ia spune, coniţă, cu ce te servesc? Îţi pune tataia nişte cireşe? Gustă, sunt nemaipomenite”. Te uiţi la el, te uiţi la cireşe şi vrei să te asiguri că ai văzut bine preţul scrijelit cu carioca pe o bucată de carton.

„Da, domniţă. 30 de lei kilu. Păi sunt din Grecia. O bunătate. La noi nu prea se mai face… ba sunt pline de viermi, ba vine furtuna şi ţi le dă pe toate pe jos înainte să se coacă. Ale ăstora sunt nenorocire de bune”, spune mândru tataia.

Te uiţi la celelalte legume de pe tarabă şi vezi şi cartofii noi, cu câte un kilogram fiecare bucată.

„Dar de ce sunt aşa mari cartofii? Le-aţi pus îngrăşăminte?”, întreb curioasă şi fără a mă pricepe atât de bine în ale grădinăritului.

Cu un zâmbet ascuns pe sub mustaţă, vânzătorul îmi răspunde cu o sinceritate frapantă.

„Să-i ia dracu’, păi ştiu eu cu ce naiba i-au crescut ăia? Sunt frumoşi, dar sunt tocmai din Egipt, de-acolo de la piramide.”

Îi mulţumesc negustorului dezamăgit că a dialogat cu mine fără a avea vreun câştig şi mă duc mai departe.

Mă întreb dacă nisipul din Egipt este mai fertil decât pământul românesc. Mă întreb dacă soarele din Egipt stă mai mult pe cer decât stă soarele din România. Întrebări naive, dar pentru care nu găsesc un răspuns logic şi fără a fi comercial.

Oare serele de la marginea Bucureştiului şi nu numai, care au ajuns în paragină după ce terenurile pe care se erau construite au fost vândute pe o nimica toată, nu aveau pământul îndeajuns de fertil pentru a putea produce roşii, castraveţi sau alte legume? Oare economia noastră are nevoie de mai multe importuri decât consumul propriilor produse româneşti? Întrebări naive.

„Aş putea să vând eu otrăvuri d-alea?”

Fac un tur al tarabelor şi din curiozitate mă uit pe cartoanele cu preţuri, pe multe dintre ele fiind trecută şi provenienţa produsului.

Struguri din Chile, pepeni din Iordania, ardei şi morcovi – Olanda, dovlecei – Spania, salată verde – Italia, căpşune – Grecia sau Spania, cartofi – Egipt, usturoi – China. Usturoiul care ne leagă de atât de multe tradiţii româneşti nu se mai cultivă la noi. Se aduce cu vaporul tocmai din China.

Văd o băbuţă cu câteva legături de verdeaţă, nişte bujori într-o găleată şi grămăjoară de cartofi noi, mai mici decât pumnul.

O întreb dacă sunt româneşti cartofii.

Se uită la mine cu o faţă blândă, înfăşurată într-o basma care-i ascundea părul alb, ia un cartof în mâna aspră şi bătătorită şi-mi spune încet:

„Maică, eu nu am îmbătrânit degeaba. Am 72 de ani şi muncesc zilnic pentru amărâţii aştia de cartofi. Dar dacă ştiu că lu fii-mea nu-i plac ăia azotaţi, şi îi vrea natural, păi aş putea eu să vin la piaţă cu otrăvuri d-alea?! Sunt mai mici, că sunt crescuţi natural şi sunt româneşti. Lumea se îngrămădeşte la ăia mari care sunt de prin nu-ştiu-ce ţări străine. Dar nu au gustul ăstora româneşti, naturali”.

În capătul pieţei o negustoreasă ţipă cât o ţin plămânii: „Hai la legume româneşti, ieftine şi bune!”.

În cutiile puse pe tarabă văd aceiaşi cartofi gigant, acelaşi usturoi în plasă, dovlecei şi morcovi, toţi aliniaţi şi cu aspect ca la armată: aceeaşi culoare, aceeaşi dimensiune, fără urmă de pământ.

„Ia, fata mea, legume de la noi din Giurgiu”, nici nu a apucat să-şi mai continue reclama produselor ei, căci „vecina” de vizavi a simţiţ nevoia să o corecteze.

„Nu mai păcăli fata. De unde ai tu cartofii ăia din Giurgiu? Domnişoară, toţi sunt luaţi de la acelaşi en-gros-ist. Asta bate câmpii şi vă păcăleşte cu minciunile ei de hoaţă”, reclamă „vecina”.

Brusc m-am văzut într-un război verbal.

„Ia, taci, fă, tu din gură. De unde ştii tu de unde am eu cartofii? Ce, a venit bărbată-tu la mine în grădină să sape şi a văzut ce am şi ce nu? Vezi-ţi de leuşteanu’ tău, de invidioasa dracului ce eşti”, nu a trecut mult timp şi cele două negustorese au început să se ameninţe şi se „ocărască” de mama focului, şi asta spre deliciul celorlalţi tarabagii.

Pleci spre casă cu sacoşa mai mult goală. Doar cu câţiva cartofi, mai mici decât pumnul, şi cu bujori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.