„Reorganizarea spitalelor este unul dintre cele mai importante obiective de anul acesta", a declarat într-o conferinţă ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, fără a lua în consideraţie consecinţele acestui proiect pentru comunitatea care va rămâne, în mai puţin de două luni, fără spital. Târgu Frumos va fi probabil la fel de primitor, cochet şi verde. Cu o singură diferenţă: pe holurile actualului spital se vor plimba bătrâni cu nostalgii.

La început a fost spitalul „După aceea Târgu Frumos s-a dezvoltat, au apărut fabricile şi alimentarele astea. Fără el, acesta nu mai este oraş", îmi spune un bărbat cu trăsături ascuţite din rezerva numărul trei a Spitalului Orăşenesc Târgu Frumos. În salon cinci bărbaţi îmbrăcaţi în pijamale şi cu picioarele înfundate în şlapi moi de cameră îşi aşteaptă prânzul. Patru paturi cu plăpumile aranjate minuţios se lipesc de peretele din faţa mea. Între ele sunt înghesuite noptierele albe. Pe acesta vor fi aşezate mai târziu farfuriile cu ciorbă. Mai sunt două geamuri mari, astfel încât razele soarelui primăvăratic se odihnesc pe chipurile bolnavilor.

Trei dintre pacienţi stau întinşi pe cearşafuri, unul e aşezat lângă un scaun cu rotile, iar al cincilea îşi numără în palmă, cu mare atenţie, pastilele. Nu-l interesează ce discutăm noi aici. Va ieşi din salon, apoi va intra ca să iasă din nou, într-un du-te-vino de neînţeles. Trebuie să treacă jumătate de oră ca să păşească cu paşi hotărâţi, să se aşeze pe un pat, să mă fixeze cu privirea şi să îmi spună pe nerăsuflate „Eu în '57 mi-am făcut prima operaţie în acest spital, la doctorul Tudorache. Eu când m-am născut, aici era spital. Cum să rămână oraşul ăsta fără el?".

Este întrerupt de un alt bărbat, fost mulgător de vaci şi pădurar, aşezat vizavi, care vorbeşte apăsat: „Dar eu în '90-'91 am stat în spital 21 de zile cu hepatită. Era doctorul Enea pe atunci, acum e ieşit la pensie. Într-adevăr, am cunoscut ceva, m-o făcut sănătos. Lucram la fermă sus, la vaci acolo, la Zootehnie, şi am avut concediu medical trei luni de zile. Nu-i suficient că au desfiinţat chirurgia? Acum vor să scoată şi spitalul. Nu-i posibil aşa ceva!" a adjudecat.

Nu-i posibil pentru că toţi cei cinci bărbaţi nu s-au tratat vreodată în altă parte decât în Spitalul Târgu Frumos. Aici au venit la prima consultaţie şi tot aici şi-au adus şi copiii. „Iar medicii sunt buni, oameni tare buni", susţin. „Eu de când mă ştiu, spitalul ăsta aici era. Cum să mai trec eu prin zonă şi să nu mai fie?", se întreabă acelaşi pacient cu trăsături ascuţite, fost zidar. „Atâtea sate, atâtea comune, aici vin, la Târgu Frumos. Boureni, Războieni, Brăieşti, se deplasează cu căruţa, pentru că nu este un autobuz. Dacă se desfiinţează spitalul acesta, ce facem noi până la Iaşi?". „Murim", pufneşte unul.

Din avionul Ministerului Sănătăţii

 E adevărat, reorganizarea spitalului şi transformarea lui într-un azil de bătrâni ar priva aproximativ 55.000 de oameni de servicii medicale, locuitori din Târgu Frumos şi din alte zece comune din jur. Managerul Dumitru Stoleru îmi explică de ce proiectul Ministerului Sănătăţii, care urmează a fi implementat până pe 30 martie, contravine tuturor normelor legale şi sociale: „În luna iulie 2010, spitalul a fost transferat în administrarea autorităţii locale. Prin urmare, Primăria şi Consiliul Local pot face asemenea demersuri, iar iniţiativa Ministerului de a-l reorganiza în cămin de bătrâni este una abuzivă".

Evaluarea care este menţionată în comunicatul Ministerului că ar fi fost realizată împreună cu direcţiile de sănătate publică este, conform directorului, una ireală. „Totul s-a făcut pe baza unor evaluări din avion. Cineva dintr-un avion s-a uitat pe teritoriul României şi a decis să elimine Spitalul Târgu Frumos."

Conform memoriului care a fost întocmit de către conducerea instituţiei medicale şi trimis atât la Ministerul Sănătăţii, cât şi la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, pe data de 7 februarie, indicatorii statistici care se referă la activitatea spitalului sunt „favorabili". Adresabilitatea pacienţilor care sunt internaţi în spital, pe an, este de aproximativ 5.000, iar pentru cei care solicită spitalizare de o zi, coeficientul e de circa 7.000 pe an. „Un alt indicator important: din pacienţii intrenaţi aici, doar 2,1% au fost trimişi la Iaşi după internare. Avem pacienţi de la Ruginoasa până la Podu' Ilioaiei". Chiar dacă au trecut aproape două săptămâni de la trimiterea memoriului, iar angajaţii spitalului, precum şi pacienţi sau locuitori ai oraşului au organizat o grevă ieri, la ora 16.00, în curtea instituţiei, conducerea spitalului nu a primit niciun răspuns.

„Voi folosi un cuvânt jignitor poate, dar autorităţile centrale sunt arogante faţă de pacient. Să excludem spitalul şi angajaţii, dar pacientul acesta, dacă îl plimbi 80 de km cât face el până la Iaşi dintr-o comună mai îndepărtată, pentru o spitalizare de o zi, ce va face?"

„La Iaşi ne vor înghesui ca pe nişte vite"

Spusele sale sunt confirmate de unul dintre cei cinci bărbaţi, aşezat lângă un scaun cu rotile, bolfos şi cu vocea înfundată. „Eu sunt de la Balş. Cu autobuzul fac jumate de oră. Sunt bolnav cu ficatul şi cu inima. Eu mi-aş da duhul până la un alt spital. Şi la Iaşi unde mai încăpem cu toţii? Murim ca oile acolo în ogradă, asta facem. Ca pe nişte vite ne vor înghesui pe toţi acolo." De pe patul său, fostul pădurar se ridică şi îşi aminteşte: „Iaca, săptămâna trecută am făcut o criză, am chemat o urgenţă, am venit aici, m-au ţinut 24 de ore, mi-au făcut o injecţie şi m-au pus pe picioare. Dar dacă s-ar desfiinţa şi m-aş duce până la Iaşi, ce se putea întâmpla pe traseu? Eu nu sunt de acord cu desfiinţarea spitalului!", se răsteşte şi se întinde la loc.

Un azil de bătrâni e frumos, „nu strică", dar sunt atâtea alte locuri care ar putea fi amenajate. Căminul pentru elevi al Liceului „Iona Neculce", de pildă, în care, din spusele fostului zidar, nu ar fi cazaţi destui elevi. „Ia uitaţi-vă, e aici, peste drum, nu-i nimeni acolo. Hai să zicem aşa, că se desfiinţează. Câte paturi sunt aici în spital? 125, da? Dar ei cred că sunt chiar atât de mulţi bătrâni care să îşi permită să stea la azil? Doar şi acolo trebuie să plăteşti."

Uşor-uşor, spiritele se aprind. Replicile cuminţi de la început se transformă în acuzaţii. „Fără spital, oraşul nostru ar fi ca un sat pustiu. Dom' Băsescu trebuie să se gândească ce face cu Guvernul lui. Ori să plece, ori să ne lase în pace! Trebuie să se gândească că România are un popor, nu sunt numai ei în ţara asta, Băsescu, Boc şi Elena Udrea. Noi i-am votat, noi i-am ales, dar am greşit tare. Să ne lase spitalul, că noi avem nevoie de el. Ce mă fac eu pînă la Hârlău? Nu mor cu inima? Mă sufoc." Zidarul este acompaniat de pădurar. „Da' dom' Băsescu când se îmbolnăveşte, de ce se duce în străinătate şi se tratează? Că are parale, nu? Dar noi să ne ducem cu 500 de lei pe lună? Şi mai ai şi familie. Să ne lase spitalul şi pe noi să trăim aici aşa cum putem."

Omul din umbra medicamentelor

Farmacistul-diriginte Crucianu Ştefania este unul dintre cei mai longevivi angajaţi ai spitalului. Are 25 de ani de când administrează farmacia şi şase rămaşi până la pensie. Practic, decizia Ministerului a prins-o la mijloc de cale. „Nu mai e o vârstă la care să te poţi angaja. Le spuneam şi colegilor, m-am dus pe site-uri şi am căutat joburi. Nu găseşti nimic pentru cei de după 50 de ani. Nici nu mă pot pensiona că nu am vârsta, e o traumă cumplită acum." S-a ataşat de acest loc, i se citeşte în ochii în care a ascuns cerul. Zâmbeşte nostalgic pentru că a cunoscut medici care au muncit o viaţă în spital şi s-au pensionat de aici. Apoi, e văduvă şi locuieşte singură. „Îmi pun întrebarea ce am să fac."

Devine sceptică atunci când aduc vorba de cămin. „Din capului locului vă zic că eu nu cred că aici va fi vreun azil vreodată. Asta e gogoriţă pentru a închide spitalul, de fapt". Nici singurul cămin din Târgu Frumos, cel al părintelui Zugravu Nicolae de la Biserica „Cuvioasa Parascheva", nu este plin. „Dacă e să e facă azile de bătrâni, s-ar găsi multe alte clădiri disponibile. Este o discrimininare a populaţiei sărace, pentru că oamenii de aici sunt, în principiu, de etnie romă, fără venituri substanţiale. Comuna Lungani este una dintre cele mai sărace comune din zona Moldovei."

Apoi, femeia din faţa mea începe să îşi foileteze amintirile. În cei 25 de ani a surprins mai multe schimbări. „Spitalul a fost modernizat, nu arată precum arăta când am ajuns eu aici. În 2002 a mai fost creată, ţinând cont de specificul zonei, secţia de pneumoftiziologie, din cauza incidenţei mari e TBC-ului pe zona asta. Compartimentul Urgenţe a fost creat acum doi ani."

E optimistă şi obişnuită cu greutăţile, dar e sigură că nu va fi „redistribuită" la Iaşi. „Nu sunt locuri nici acolo."

Deşi programul Ministerului nu presupune, teoretic, disponibilizări de personal medical, pentru aproximativ 100 de angajaţi ai spitalului nu prea există speranţe. Aceştia sunt cei 30 de infirmieri, 13 îngrijitoare, 9 brancardieri, 4 paznici, 4 spălătorese, 4 bucătărese, 15 muncitori, 9 personal TESA.

Madame Bovary stă la azil

În curtea Bisericii „Cuvioasa Parascheva", o bătrână cu părul înfăşurat înr-o broboadă face paşi mici şi bombăneşte ceva. Trage de uşa bisericii şi rămâne dezamăgită când nu i se deschide. E Maria, aflu de la o altă femeie căreia i se spune „Madame Teodora". Maria strânge urmele de lumânări şi le pune în buzunare. Când e mustrată, scoate doar un „Ei, iaca!". Atât ea, cât şi madame Teodora stau în căsuţa de lângă locaşul de cult. E singura clădire din curtea ce găzduieşte şi casa preotului, care are uşa crăpată. Nu-l găsesc nici pe el, nici pe clopotarul Vasile, dar am noroc de cele două femei.

„Pe mine m-a adus părintele de la Boureni. Eu am avut casă, m-o dat bărbatul afară, el o murit, copiii m-au alungat. Părintele m-a luat într-o bună zi când eu stăteam pe o bancă afară, supărată pe viaţă", îmi spune dintr-o răsuflare bătrâna Teodora.

Este o femeie informată. În încăperea cu două paturi şi cu poze alb-negru lipite de pereţi, cele două bătrâne au şi un televizor. „Am auzit că şi la Iaşi, Doamne Fereşte! Păi moare lumea!" Deşi stă în unicul cămin pentru bătrâni din Târgu Frumos, nu crede că transformarea spitalului e o idee fericită: „Da' ce, toţi merg la azil? Eu am auzit că o să fie mai scump decât la spital. Ei, nu-i bun" şi scutură descumpănită din cap. Dar tot de la ea aflu că părintele Zugravu intenţionează să mărească capacitatea azilului. „Noi ce facem fără spital? Murim aici cu toţii." Nu se poate. „Mergem acolo şi ne punem pe capul lor, să nu îl desfiinţeze."

***

Pe unul dintre blocurile spitalului, o tăbliţă arată anul „naşterii" acestuia: 1905. Înainte de Primul Război Mondial, instituţia funcţiona ca secţie exterioară a Epitropiei „Sf. Spiridon" din Iaşi. Dacă până pe 15 martie, atunci vor primi avizul, programul Ministerului Sănătăţii nu va fi modificat, pe tăbliţa respectivă va fi inscripţionat şi anul „decesului": 2011.