Tăriceanu, apel către Iohannis după războiul lui Băsescu cu Kovesi și Coldea

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu îi cere vineri președintelui Klaus Iohannis să verifice dacă Traian Băsescu a spus adevărul când a afirmat, potrivit acestuia, că „România s-a transformat într-un stat mafiot în care DNA și SRI au acaparat și exercită puterea într-un mod nelegitim”.
În opinia lui Tăriceanu, în cazul în care Băsescu a spus adevărul, Iohannis va trebui să-și asume responsabilitatea demiterii șefilor DNA și SRI, „pentru a readuce România la normalitate, o Românie în care drepturile cetățenilor și libertățile lor nu sunt la discreția procurorului-șef al DNA, Laura Kovesi, și a adjunctului SRI, Florian Coldea”.
Declarația lui Tăriceanu, integral:
„Cu câteva zile în urmă, fostul Președinte Traian Băsescu a făcut o serie de afirmații care pun sub semnul întrebării tot ceea ce credeam că am reușit să construim în România pe baza valorilor democrației și a statului de drept. Ieri, fostul Președinte a reiterat și întărit aceleași idei.
De mai bine de un an de zile, sunt unul dintre cei mai critici politicieni în privința abuzurilor, care au transformat DNA și lupta anticorupție într-un instrument politic împotriva adversarilor incomozi, și în privința amestecului ilegal al SRI în Justiție și, mai nou, în activitatea ANAF. În perspectiva celor spuse pe 24 iulie de fostul Președinte al României, criticile mele apar ca o palidă reflectare a realității.
Afirmațiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot, au fost lipsite de orice echivoc, ele descriind o situație inacceptabilă, în care DNA si SRI sunt scăpate de sub orice control civil, au acaparat și exercită puterea într-un mod nelegitim în locul instituțiilor democratice alese de cetățeni.
Acest comunicat de presă s-ar fi putut intitula „Apel către președintele Iohannis”. În condițiile în care Comisia de supraveghere a activității SRI din Parlament este total ineficientă și nu dispunem de niciun alt instrument juridic, fac un apel public la Președintele României să-și folosească întreaga autoritate și toate pârghiile de care dispune, pentru a verifica la nivel instituțional veridicitatea gravelor afirmații făcute de fostul Președinte al României.
Am așteptat câteva zile, înainte să dau publicității acest comunicat, în speranța că președintele Iohannis va lua o poziție fermă, va iniția un demers fără vreun impuls din exteriorul Administrației Prezidențiale. Așa era normal să facă pentru ca oamenii să cunoască adevărul și pentru apărarea reputației Statului român și a instituțiilor sale în cazul în care fostul președinte al României a mistificat realitatea prin cele declarate. Din păcate, președintele Iohannis a rămas pasiv, așa cum s-a întâmplat și în alte situații, când ar fi trebuit să acționeze. Continuarea acestei pasivități ar confirma tacit realitatea înfățișată de Traian Băsescu și ar reprezenta o complicitate la perpetuarea condiției României de stat mafiot.
În cazul în care demersul pe care îl solicit va demonstra că Traian Băsescu a spus adevărul, președintele Romaniei va trebui să-și asume responsabilitatea demiterii șefilor celor două instituții, pentru a readuce România la normalitate, o Românie în care drepturile cetățenilor și libertățile lor nu sunt la discreția procurorului-șef al DNA, Laura Kovesi, și a adjunctului SRI, Florian Coldea”.
Ce a spus Băsescu

După ce și-a încheiat mandatul de președinte, Traian Băsescu i-a criticat în mod sistematic pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi și prim-adjunctul șefului SRI Florian Coldea. Criticile au început după prima arestare a Elenei Udrea, iar cele mai recente au vizat anchetarea Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT.
„Am vrut să construiesc un stat de drept, nu unul în care doi indivizi, Kovesi și Coldea, să spună cine să fie arestat că nu le-a cântat în strună. Nu mai pot rămâne neutru legat de câteva persoane (…) Nu voi răbda să se transforme în stat mafiot instituții în care am investit enorm. Când au crezut că sunt libere, au trecut la acțiuni mafiote niște indivizi depozitari de informații incredibil de importante. O să-i opresc eu, indiferent care sunt costurile”, spunea Băsescu într-una dintre declarațiile sale.
„Momentul în care doamna Alina Bica a venit la mine să își prezinte demisia prefigura statul mafiot. Un serviciu de informații printr-un prim adjunct și procurorul șef al DNA și-au pus ca țintă în șefa anti mafia fiindcă nu accepta ordinele de la Florian Coldea”, mai afirma fostul președinte.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.