Tăriceanu: Deplâng situația prin care Orban a fost obligat să iasă din cursa pentru PMB

Călin Popescu-Tăriceanu deplânge situația prin care Ludovic Orban „a fost obligat să iasă din cursa” pentru Primăria Capitalei.

„Într-un fel s-a eliberat (scena politică — n.r.), dar eu vă spun că personal nu salut această situație, din contră, deplâng această situație prin care Orban a fost obligat să iasă din cursă și să priveze bucureștenii de o alegere. Nu neapărat trebuie să înțelegeți că eu sunt un avocat al domnului Orban în cursa lui pentru primărie, dar situații de acest gen, care duc în final bucureștenii să aleagă dintr-o listă care este scurtată prin acțiunile Justiției, nu mi se pare normală. Eu cred că trebuie ca oamenii să cântărească și să decidă cine sunt preferații, cine sunt aleșii care să îi reprezinte”, a afirmat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

El a spus despre Nicușor Dan că este un adversar și că are obiceiul de a nu subestima competitorii.

„Nicușor Dan este un adversar, este un competitor. Am obiceiul să spun întotdeauna că nu trebuie subestimați competitorii. Dacă este să apreciez valoarea lui Nicușor Dan, pun o singură întrebare simplă de tot. Primăria presupune, din partea candidaților, întrunirea câtorva calități și una din calitățile esențiale este și competența și experiența. Nu știu ce competență și ce experiență are. Ca să conduci o Capitală ca Bucureștiul nu poți să vii din neant și fără niciun fel de experiență administrativă, fără niciun fel de experiență managerială să conduci orașul. Cred că ar fi o partidă extrem de riscantă pentru bucureșteni, care s-au mai fript în trecut și nu numai bucureștenii, românii în general s-au fript în ultima vreme cu alegerile pe care le-au făcut și acum începem să vedem care sunt consecințele”, a adăugat Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.