Tăriceanu: Grațierea funcționează din vremuri străvechi; nu a inventat-o Guvernul actual

„Această instituție a grațierii să știți că nu a inventat-o Guvernul actual sau actualul ministru de Justiției. Grațierea funcționează din vremuri străvechi. Și în antichitate funcționa grațierea și, ca să nu fac acum o lungă istorie, pot să spun mai recent și în perioada comunistă au existat momente în care s-au făcut grațieri. Au fost grațiați inclusiv în anii ’80. (…) După 1990, în democrația nouă din România, am avut în 1998 din câte știu o lege sau o ordonanță de grațiere și amnistie și în 2002. Deci, nu este un lucru inedit și nu cred că ar trebui să privim cu atâta ură și cu atâta intransigență un lucru care mie mi se pare că trebuie discutat calm. Trebuie, sigur, ascultate părerile asociațiilor profesionale, trebuie luat avizul CSM. Pe orice subiect în societate pot să apară dispute. Nu mi se pare grav că există dispute, mie mi se pare grav că atunci când unii fac declarații consideră că dețin adevărul absolut și încearcă să arate cu degetul către Guvern și să învinovățească acest Guvern”, a declarat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă în opinia sa este oportună emiterea unui act normativ care să vizeze grațierea pentru anumite fapte, Tăriceanu a replicat: „Consider că, până la urmă, chiar și cei care au fost condamnați și sunt astăzi în închisori și ispășesc o pedeapsă sunt totuși oameni. Acestor oameni nu le putem încălca demnitatea. Cred că și cei care sunt condamnați au dreptul la propria demnitate și la propria imagine. Dacă au încălcat legea, au primit o pedeapsă. Nu cred că este nevoie să aplicăm pedepse suplimentare față de ceea ce spune legea. Condițiile, din ceea ce am văzut în ultima perioadă, în închisori sunt dramatice și semnalele și criticile pe care le avem de la diverse organisme internaționale vorbesc foarte clar de această problemă”.

Președintele Senatului a punctat că Guvernul are dreptul să „legifereze prin ordonanțe în anumite domenii”.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat că MJ a finalizat marți elaborarea a două acte normativ care vizează grațierea pentru anumite fapte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.