Tăriceanu: Kovesi face ce a învățat de la tatăl ei

Călin Popescu Tăriceanu a lansat un nou atac la adresa Laurei Codruța Kovesi, asta după ce Victor Ponta a susținut că i s-a cerut să-l denunțe pe liderul ALDE și să devină martor protejat. Tăriceanu susține că șefa DNA se comportă astfel pentru că este fiica unui procuror comunist și face ce a văzut acasă.

„Cât timp copiii procurorilor comunişti vor conduce, la asta să ne aşteptăm. Şi mă refer direct la doamna Kovesi. Ce a învăţat acasă, asta face în meserie. Tatăl doamnei Kovesi a fost un procuror comunist, asta face şi doamna Kovesi acum. E o atitudine de umilire a unui fost premier să spună aşa ceva. E o atitudine demnă a lui Ponta pe care o apreciez şi o salut”, a declarat copreședintele ALDE la RTV, citat de stiripesurse.ro.

Acesta a susținut că s-a ajuns să se trăiască în teroare în România, pentru că instituțiile de forță au acumulat extrem de multă putere: „Eu nu mai fac eforturi să înţeleg astfel de abuzuri şi de excese. Sunt instituţii de forţă care au acumulat extrem de multă putere şi comit asemenea abuzuri. Nu îi afectează doar oamenii politici, dar şi elitele intelectuale sau oamenii de afaceri. Se trăieşte în teroare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.