Tăriceanu: Lupta anticorupție nu trebuie să lase victime colaterale

Lupta împotriva corupției nu trebuie să lase victime colaterale, iar cercetarea unui întreprinzător nu trebuie să distrugă afacerea sa, a afirmat, marți, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la conferința „Modelul economic românesc în cadrul UE: Provocări – oportunități – priorități”, organizată la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că Parchetul ar trebui să reducă numărul de infracțiuni prin mijloace de prevenție.

„Aplicarea unui model economic românesc necesită și aplicarea unor componente care țin de emanciparea mentalităților, de reformă în domeniul educației, dar și de o nouă atitudine a clasei politice, atașată interesului național”, a spus președintele Senatului, potrivit Agerpres.

În opinia sa, acest model „obligă la o eliminare a blocajelor instituționale”.

Blocajul din prezent, a afirmat președintele Senatului, este cauzat și de „înțelegerea arbitrară” a abuzului în serviciu sau a conflictului de interese. „Din păcate, astăzi, la nivelul administrației, există un astfel de blocaj, de teama asumării răspunderii care ar putea să atragă repercusiuni în plan personal, printr-o înțelegere arbitrară a abuzului în serviciu sau a conflictului de interese”, a spus el.

„Cred că suntem campioni mondiali absoluți în interpretarea arbitrară a abuzului în serviciu și a conflictului de interese. Avem un scor care depășește suma tuturor țărilor europene în ceea ce privește anchetele și, probabil, și condamnările pe aceste două direcții”, a evidențiat Călin Popescu-Tăriceanu.

El a subliniat că lupta anticorupție nu trebuie să aibă „victime colaterale”, anume afacerile celor cercetați.

„Părerea mea este că lupta împotriva corupției nu trebuie să lase victime colaterale. Acțiunea de cercetare asupra unui întreprinzător nu trebuie să distrugă afacerea sa. Delațiunea nu trebuie ridicată la rang de spirit civic, iar oamenii de afaceri români nu trebuie să devină ținte ale unor acțiuni represive arbitrare, însoțite de tot felul de dezvăluiri defăimătoare și de filmări cu cătușele la mâini”, a declarat președintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu a adăugat că își dorește ca magistrații să reducă numărul de infracțiuni prin mijloace de prevenție.

„Îmi doresc să vină ziua în care Parchetul, în rapoartele sale, în loc să se laude cu numărul mare de persoane anchetate, trimise în judecată și eventual condamnate, să vină să ne spună că, prin mijloacele de prevenție a redus în mod semnificativ numărul de infracțiuni, de persoane trimise în judecată”, a mai spus Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.