Tăriceanu: Stau şi mă întreb ce era în capul preşedintelui

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a criticat marți discursul președintelui Klaus Iohannis din Parlament, spunând că se aștepta ca “în aceste momente de criză politică” șeful statului să “găsească calea spre dialog, spre detensionare”.

”Sunt practic dezamăgit de discursul preşedintelui pentru că m-am aşteptat ca, în acest moment de tensiune şi de criză politică, preşedintele, cu înţelepciunea de care ar trebui să dea dovadă toţi liderii politici şi la care am făcut apel, ar trebui să găsească calea către dialog, de detensionare, pentru că e un interes care e mai presus de interesul partizan”, a declarat Tăriceanu.

În opinia lui Tăriceanu, preşedintele a venit să dea lecții Parlamentului, lucru pe care l-a calificat drept „inacceptabil”, şi l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru că a vorbit despre integritate.

”Stau şi mă întreb ce era în capul preşedintelui când vorbea de oameni integri la conducerea statului. În momentul în care tu însuţi eşti condamnat pentru modul în care ai obţinut nişte case, ai o problemă că n-ai restituit cei 300.000 de lei statului, pe care i-ai încasat necuvenit, nu se ştie dacă ţi-ai plătit impozitele pentru meditaţii, poţi să vii şi să dai lecţii Parlamentului sau altora? Mi se pare foarte, foarte nepotrivit. Cred că funcţia de preşedinte presupune o anumită experienţă politică, o anumită pregătire pe care, în mod evident, preşedintele pare să nu o aibă”, a afirmat Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.