Tate Modern a dansat sub bagheta lui Boris Charmatz

În 20 iunie, renumitul coregraf Boris Charmatz va evolua, alături de Dimitri Chamblas, în coregrafia À bras-le-corps, concepută de el în 1993, la Festivalul Uzès Danse.

Acest proiect coregrafic, pe muzica Capriciilor nr. 1, 10 şi 16 de Paganini, interpretate de Itzhak Perlman, a fost gândit de la început pentru a se adapta oricărui loc, de la o mânăstire dominicană la o sală de festivităţi sau la “cuşca” unei scene prestigioase sau banale. De asemenea, el poate fi dansat pe orice suprafaţă: parchet, beton brut, dale de piatră, linoleum negru şi alb şi chiar un teren campestru.

Anne Teresa De Keersmaeker şi Boris Charmatz în Partita 2

Energia celor doi dansatori pare marcată de dorinţa de putere, dar şi de ironia veselă, interpreţii aducând cu ei întreaga lor experienţă profesională şi de viaţă.

Interesul pentru creaţiile lui Boris Charmatz este cu atât mai mare acum, după extraordinara experienţă de la mijlocul lunii trecute de la Tate Modern din Londra

Frumoasele şi surprinzătoarele colecţii ale muzeului londonez au primit vizita dansatorilor profesionişti.

Timp de două zile, maestru de ceremonii a fost Boris Charmatz, directorul Centrului Coregrafic Naţional din Rennes, rebotezat de el Muzeul Dansului. Coregraful a pornit de la întrebarea: “Ce s-ar întâmpla dacă Tate ar fi un muzeu al dansului?”.

Dacă Tate Modern ar fi Muzeul Dansului

Rezultatul a tăiat răsuflarea publicului. În sălile acestei nave amiral a artei contemporane de pe malul Tamisei, locuri în care trebuie să rămâi liniştit, au început să se mişte trupuri pe un ring de dans efemer, care au transformat Tate chiar într-un muzeu al dansului.

Coregraful a “învestit” locurile, până în cele mai mici unghere ale muzeului, cu ajutorul a 90 de dansatori, dar şi al unor coregrafi şi al publicului.

20 de dansatori au imaginat, în diferite săli, o istorie a dansului, a tuturor dansurilor secolului al XX-lea, de la mişcările dezordonate ale lui Chaplin la acrobaţiile hip hop, de la baletele lui Marius Petipa la cele ale Marthei Graham.

Frederic Seguette evoluând în Shirtoloy de Jerome Bel la Tate

În Roman Photo, adaptat de Olivia Grandville pentru un grup de non-dansatori londonezi, 20 de voluntari au învăţat în câteva minute mişcările ilustrate în cartea fotografului David Vaughan, Merce Cunningham: Fifty Years, apărută în 1997, care retrasează coregrafiile dansatorului şi coregrafului american. “Ideea a fost de a induce efectul paginilor care se întorc, cu improvizaţii ale amatorilor încercând să reproducă mişcările din fotografii… Toată lumea poate să danseze, cel puţin în minte”.

Boris Charmatz este convins că dansul în muzeu este un teritoriu care va transforma disciplina coregrafiei şi, poate, va transforma şi muzeele.

În sala consacrată artei anilor ‘20-‘30, de exemplu, pe muzica pe care în acea epocă dansa Joséphine Backer, o tânără îi aducea acesteia un omagiu coregrafiat, o legătură în spirit prin intermediul trupului. Mişcările dădeau un înţeles suplimentar picturilor şi sculpturilor.

Roman Photo

Într-o altă sală, dedicată picturii abstracte a maestrului german Gerhard Richter, un bătrân actor al Teatrului No se mişca subtil, cu o vizibilă economie de mijloace.

În faţa unui perete pe care erau acroşate fotografii ale unor străzi din perioada interbelică, un coregraf îl mima pe Charlie Chaplin, povestind, pe fond muzical, unul dintre filmele lui.

În excelenta sală ce găzduieşte o pictură abstractă ce foloseşte tehnici mecanice de repoducere, aproape de pânzele unui alt star al pieţei de artă, americanul Christopher Wool, un tânăr rapper îşi torsiona cadenţat corpul.

Tobias Jackman dansând la Tate Modern

În sfârşit, în faimosul şi giganticul Turbine Hall, Boris Charmatz însuşi dădea o lecţie de dans unei mulţimi animate.

Potrivit mărturisirii sale, făcute presei, “Lucrăm ca şi cum am fi acasă: instalăm frânturi din colecţia noastră, unele dintre formatele noastre de expoziţie, ca şi cum ele ar face parte din instituţia Tate. Insuflăm o nouă viaţă prin spiritul unei forme de artă corporală (…) De fapt, ei nu ştiu încă, dar cazul seamănă cu Calul din Troia, vom rămâne aici, vom dormi. Chiar dacă ei nu-şi dau seama nu vom mai pleca niciodată”, a glumit Charmatz.

Evenimentul de la Tate Modern se explică şi prin interesul declarat al directorului instituţiei, Chris Dercon, care în vara anului 2017 va pleca la Berlin penzru a conduce o importantă instituţie teatrală, Volksbühne, pentru celelalte forme de artă.

Partita 2

Muzeele primesc adesea performance-uri. Dar iniţiativa de la Tate Modern, în colaborare cu teatul londonez Sadler’s Wells, a însemnat altceva. Ea a încercat să răspundă întrebării care traversează de 20 de ani activitatea coregrafului: “Cu ce ar trebui să semene muzeul nostru, cel al dansului, ce tip de clădire i-ar trebui şi ce ar urma să prezinte?”. Întrebare la care, din fericire, Charmatz nu are încă un răspuns bine definit.

“Când am fondat Muzeul Dansului am făcut-o aproape ca o reacţie la adresa celorlalte tipuri de muzee, la adresa acestor locuri, adesea magnifice, dar în care singura mişcare este cea a publicului care admiră operele statice”. Creaţia sa coregrafică ar fi un gigantic “think tank care ar reflecta constant conceputul unui muzeu al secolului al XXI-lea, un loc în care să nu existe numai expoziţie, dar şi performance-uri care să aducă un sens nou, care să pune întrebări adecvate”.

Spaţiul gigantic al Turbine Hall a găzduit lecţia de dans a lui Charmatz

Boris Charmatz nu este la prima relaţie cu un muzeu de artă. El a “învestit” deja Muzeul de Artă Modernă, MoMA din New York, în 2012, şi Tate Modern în 2013, dar atunci era vorba numai despre o singură operă, într-un spaţiu relativ limitat. De data aceasta Tate Modern i-a dat mână liberă.

În consecinţă muzeul a fost într-o continuă mişcare generală, în galeriile expoziţiilor permanente, în cele temporare, în acel moment fiind vorba despre magnifica expoziţie Sonia Delaunay, în Turbine Hall.

Acesta din urmă, un gigantic spaţiu monografic, a servit drept cadru unui “fel de retrospectivă a Muzeului Dansului”. Au fost prezentate principalele creaţii coregrafice ale lui Charmatz, A bras-le-corps (1993) cu Dimitri Chamblas şi Boris Charmatz, Roman Photo (2009), Levée des conflits (2010), în trei formule, prima avându-l solist pe coregraf, a doua deschisă tuturor, şi a treia, extinsă, situându-se între expoziţie coregrafică şi instalaţie.

A fost propusă şi opera lui mai recentă, Manger, care a avut premiera mondială în septembrie 2014, la Jahrhunderthalle din Bochum, fiind prezentată apoi la Ruhrtriennale – International Festival of the Arts şi la Teatrul naţional al Bretagne din Rennes, în acelaşi an.

Secvenţă din Manger

“Intersecţie a hranei, vocii, respiraţiei, gura este locul în care interiorul şi exteriorul, eu-l şi alteritatea se întâlnesc, se gustă… Preluând această metaforă ca motor coregrafic, Boris Charmatz circumscrie câmpul general al oralităţii: pastă mestecată, înghiţită, materia fizică devine mixtură proliferantă. Se mănâncă, se gustă, cântă… până la a invada întregul spaţiu”.

Manger este o piesă specială care se concentrează pe mişcările gurii. Dansatorii cântă şi mânâncă, la propriu, foi de hârtie albă. Versiunea de la Tate Modern a fost uşor modificată, dispersată, având în vedere distanţa dintre dansatori şi influenţa spaţiului imens asupra vocilor lor.

Spectacolul cu Manger a fost preluat apoi şi de Sadler’s Wells, alături de alte două creaţii, Aatt enen tionon şi Partita 2. Ultima a reprezentat şi o colaborare cu papesa dansului contemporan, belgianca şi cu violonista franceză Amandine Beyer, specialistă în muzica barocă.

Printre dansatori au existat, la Tate Modern, vizitatori şi turişti, pentru că muzeul nu a fost transformat în sală de spectacol, ci şi-a continuat activitatea specifică. În drumul lor, aceştia au putut atinge dansatorii, au avut ocazia să vorbească cu ei în cadrul unor ateliere risipite prin galerie… Spaţiul s-a transformat chiar în club de noapte temporar.

“Publicul a simţit sudoarea, mirosurile, tot ceea ce reprezintă munca mea de coregraf”, a explicat Boris Charmatz, care nu s-a temut că aceste lucruri pot desacraliza dansul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.