Istoria ne învață că, pe timpuri, în vremea fanarioților, au existat tot soiul de taxe și impozite, unele mai ciudate decât altele, de la ,,fumărit“ și „vinărici“ până la „oierit“ sau „dințărit“. Veacurile au trecut, iar fanarioții și ceilalți asemenea lor au dispărut în bezna istoriei. Dar obiceiul de a institui taxe și impozite aberante a supraviețuit până în zilele noastre.
Toate partidele se laudă că vor reduce taxele și impozitele, ușurând astfel povara fiscală de pe umerii contribuabilului. Dar, odată ajunși la putere, politicienii uită ce au promis și, în loc să le împuțineze, inventează noi „biruri“, deseori unele mai stupide decât celelalte. În urmă cu vreo câțiva ani, în România existau 558 de taxe legiferate pe baza a 185 de acte normative. Prin Legea 1/2017, actualul Guvern a eliminat peste o sută de taxe, al căror cuantum, în general, este fie insignifiant, fie achitat foarte rar. În schimb, au fost păstrate mai multe taxe stupide, venite parcă direct dintr-o revistă umoristică.
Bani pentru apă chioară
În toate localitățile din România unde există canalizare publică, proprietarii sunt obligați să plătească și apa chioară. Sau ceea ce facturile numesc „apă meteorică“. De fapt, în spatele acestor vorbe pompoase, fără nicio legătură cu spațiul cosmic, se ascunde banala apă de ploaie. Apă despre care, chiar și atunci când se scurge, pur și simplu, în pământ, se presupune că, într-un fel sau altul, ajunge în sistemul public de canalizare. Bineînțeles că nu există niciun contor care să măsoare apa de ploaie.
Dar, cu toate acestea, familiile trebuie să achite această taxă pe apă chioară, calculată în funcţie de suprafaţa casei. În medie, este vorba despre circa 10 lei pe lună. Și este o taxă pe care, vrei, nu vrei, trebuie să o plătești, chiar și în anii secetoși în care, luni la rând, nu cade strop de ploaie.
Fără a avea o legătură directă cu apa, există și o „taxă pe șanț“. „Inventată“ de Consiliul Local Bacău, aceasta este colectată de la firmele de construcții: când realizează lucrări de săpături indiferent de scop, acestea trebuie să plătească 2 lei pe metru, în fiecare zi în care sapă.
Pentru autorităţile locale, banii nu au miros, indiferent cum au fost adunaţi
„Biruri“ la Constanța
Ani la rând, în afară de celebra „taxă de barieră“, firmele din Constanța și din stațiunile de pe litoral au avut de plătit și „taxa de liniște“, al cărei cuantum se calcula în raport cu suprafața ocupată de firma respectivă. Și nu erau bani puțini: ajungea până la 2.000 de lei pe an. Bani din care erau plătiți gardienii publici. Dar acest „bir“ specific zonei a dispărut, în urma unei sentințe pronunțate, pe 12 septembrie 2016, de magistrații Curții de Apel Constanța. O decizie în care se afirma că „este absurd și lipsit de orice fundament legal să se instituie o taxă pentru respectarea unor dispoziții prevăzute și sancționate prin legi speciale, iar organele care au anumite atribuții legale în acest sens trebuie să-și îndeplinească aceste atribuții“. La scurt timp după pronunțarea acelei decizii, Dumitru Babu, viceprimar al Constanței, a declarat: „Am pierdut toți banii?… Nu știu dacă-i pierdem, s-ar putea să-i punem la loc cu altceva, este relativ totul… E ca și cu taxa de mediu… azi unii o pierd, mâine se pune altă taxă care se plătește. Asta este situația… Nu pot să exprim acum un punct de vedere. Cert este că, anul trecut, am încasat peste 6,7 milioane de lei din taxa de liniște. Cum îi vom pune la loc, nu știu… găsim noi o soluție“. Desigur, vor găsi, că doar nu vor da bani din buzunarul lor. Sau poate că nici nu este nevoie: pe Litoral mai există și alte taxe stupide. Spre exemplu, localnicii care deţin locuri de cazare în staţiunea Mamaia trebuie să plătească o taxă pentru irigarea spaţiilor verzi de acolo. Cuantumul taxei este de 31 lei pentru fiecare 15 mp.
Dacă, de obicei, excesul de viteză este pedepsit, Primăria Constanța a introdus taxa pentru vehicule lente: proprietarii acestui tip de vehicule trebuie să achite 40 de lei pe an. De fapt, este vorba despre vehicule utilitare, precum autoexcavatoarele, buldozerele, compactoarele autopropulsate plus multe altele, care prin însăși destinația lor presupun o viteză redusă de deplasare. De ce or fi trebuind taxate, din moment ce asemenea utilaje execută lucrări de amenajări publice, al căror beneficiar este, de obicei, primăria locală? Asta nu interesează pe nimeni, motiv pentru care taxa pentru lentoarea vehiculelor este încasată și de alte primării din țară.
Taxă pentru ora de însurătoare
În Galați, căsătoriile oficiate înainte de ora 19.00 se taxează cu 72 de lei. Dar dacă dorești să spui „Da!“ după această oră, taxa crește la 100 de lei. O taxă similară se achită și la Sibiu. Iar în Argeș, nuntașii trebuie să plătească 20 de lei pentru a fi lăsaţi să filmeze ori să facă poze în primărie, cu ocazia oficierii căsătoriilor.
Nici la Iași nu te poți căsători așa, la voia întâmplării. Ieşenii deciși să facă acest pas în viață trebuie să dovedească faptul că, anterior, au plantat un pom cumpărat musai de la primărie. Sau, în lipsa acestuia, să achite „taxa de pom“. După aceea, copăcelul trebuie plantat, în prezența unui angajat de la spațiile verzi, într-o zonă stabilită de autoritatea locală. Apoi, mirii trebuie să fotografieze pomul cu pricina, iar pe baza pozei, li se eliberează un certificat. Și abia după ce primesc „certificatul de pom“ ceremonia este oficiată, iar însurățeii primesc și certificatul de căsătorie, adevăratul motiv al prezenței lor în fața autorităților. Iar pentru că foamea de bani a primăriei este greu de ostoit, aceeași procedură trebuie îndeplinită cu ocazia înmatriculării unei mașini.
Și pentru că, în cazul cuplurilor înstărite, ceremonia nunții este însoțită și de focuri de artificii, primăriile nu ratează nici această sursă de bani. Astfel, la Timișoara, primăria a stabilit că firmele care oferă servicii pirotehnice trebuie să achite o taxă de 300 de lei pentru fiecare minut de spectacol cu artificii. Aşadar, pentru 10 minute, primăria câștigă 3.000 lei. De ce? Pentru că autorităţile locale susțin că oamenii ar fi deranjaţi de artificii. Păi, dacă ar fi așa, cei îndrituiți să primească banii ar trebui să fie doar cei care pot demonstra că într-adevăr sunt afectați, în niciun caz primăria.
„Ai, n-ai, dai!“
La Orşova, moartea este mai scumpă decât viața. Acolo, Consiliul Local a decis, cu ceva timp în urmă, să majoreze taxa pe locul de veci la 15 lei pe metrul pătrat. Astfel că, pentru un loc de veci cu două locuri, oamenii trebuie să plătească în jur de 80 de lei, în condițiile în care impozitul pentru un apartament cu două camere este de doar 60 de lei.
Moartea nu-i ieftină nici în Satu Mare, unde Consiliul Local a stabilit, în acest an, o taxă de 21 de lei pentru tras clopotul la înmormântările oficiate la cimitirul de pe strada Amațului.
În schimb, turiștii care aleg să se plimbe prin Parcul Natural Bucegi trebuie să achite o taxă de 5 lei. Dar tot atât trebuie să achite și părinții din Brăila care vor să-și dea copiii în leagănele din parcurile orașului. Pentru a traversa Dunărea peste vreunul dintre poduri, se achită o taxă de 10 euro. În schimb, șoferii care vor circula pe viitoarele autostrăzi ce se vor construi cândva, într-un viitor incert, vor trebui să plătească 5 euro pentru fiecare sută de kilometri.
Până de curând, românii erau obligați să achite, odată cu factura pentru lumină, și „taxa radio-TV“. O taxă pe care trebuia să o plătești indiferent dacă aveai sau nu aceste aparate. Ba, au existat și cazuri în care taxa respectivă a fost achitată și de către cetățeni orbi sau surzi, ori loviți de ambele infirmități. Dar, de curând, această taxă a fost desființată, iar datoriile istorice ale TVR, cifrate la peste 54 de milioane de euro, au fost achitate de la bugetul de stat. Așadar, din buzunarele noastre, indiferent dacă urmărim sau nu aceste posturi.
De asemenea, există orașe în care firmele plătesc la primărie o taxă de 200 de lei pentru a li se aproba orarul de activitate şi încă 100 de lei pentru prelungirea acestei aprobări.
„Aici sunt banii dumneavoastră!“
Cândva, pe vremea când era ministru al Transporturilor, Traian Băsescu a lansat sloganul „Aici sunt banii dumneavoastră!“. În spatele acestuia a stat așa-zisa taxă de drum, pe care o plătește orice proprietar de mașină care circulă pe șoselele patriei. În schimbul acesteia ni s-a promis construirea a sute de kilometri de autostradă. Ulterior, taxa s-a preschimbat în actuala rovinietă. Se estimează că de la inventarea acestei taxe s-au colectat circa două miliarde de euro. Ceva mai târziu, tot pentru finanțarea construcției de autostrăzi, guvernul Ponta a introdus acciza suplimentară pe combustibil, de 7 eurocenţi/litru. Se estimează că și de pe urma acesteia s-a mai strâns încă un miliard de euro. Banii s-au adunat, dar în ceea ce privește autostrăzile, din sutele de kilometri promiși, ne‑am ales doar cu niște crâmpeie.
„Taxa pe viciu“
În 2006, legiuitorul a inventat așa-zisa „taxă pe viciu“, al cărei scop declarat a fost „combaterea consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi alcoolice, altele decât vinul şi berea“. Primul rezultat al introducerii acestei taxe a fost o scumpire masivă a țigărilor. Un alt motiv invocat atunci a fost finanţarea cheltuielilor din sănătate, care ar fi urmat să ducă la dezvoltarea sistemului sanitar și a programelor naţionale de sănătate. De asemenea, se avea în vedere și dezvoltarea unor programe de combatere a consumului de tutun și alcool. Spre exemplu, pentru anul 2017, Ministerul Finanțelor Publice prevede o taxă de 46,57 lei pentru mia de țigarete. Dar atunci, în 2006, singurele măsuri luate contra fumatului au fost câte un pumn de plasturi și de gumă de mestecat cu nicotină oferite fumătorilor care ajungeau într-unul dintre cabinetele medicale implicate în acel program. Obiectele respective nu aveau absolut niciun efect asupra fumătorilor care le-au testat. Iar în ceea ce privește dezvoltarea sistemului sanitar… vedem bine starea deplorabilă în care a fost și a rămas până în ziua de azi.
Taxele mici costă mult!
Cu doar câteva excepții, taxele menționate vehiculează sume de bani relativ modeste, fără o relevanță majoră pentru bugetul de stat. Dar, chiar și mici, aceste sume de bani trebuie administrate de cineva, în general, de un funcționar public. Un funcționar care trebuie și el controlat și verificat de alți funcționari, inclusiv de la nivelul Curții de Conturi, al corpurilor de control ale fiecărui ordonator principal, sau al organelor de control ale Ministerului de Finanțe. Oameni care primesc și ei salarii. Așadar, este vorba despre un lanț întreg de bir
ocrați, ale căror retribuții pot depăși lejer taxele modice pe care le administrează. Motiv pentru care un fost premier al României a și declarat, la un moment dat, că există taxe pentru care administrarea lor costă cu mult mai mult decât se adună din ele.
Primăria Bistriţa a inventat unul dintre cele mai stupide biruri: taxa pe umbra vitelor scoase la păşunat
Taxă pentru umbra cailor
Există zone din țară unde imprecisa localizare temporară „La Paștele cailor“ a fost completată cu mult mai concreta localizare spațială „la umbra cailor“. Cu atât mai mult cu cât aceasta aduce bani la bugetul local. În urmă cu vreo câțiva ani, primăria din Bistrița a inventat „taxa pe umbrire“.
Prin aceasta, proprietarii de cai ori alte vite scoase la pășunat sunt puși să plătească pentru umbra făcută de animale care pasc la marginile pădurii din Bistrița. În urma instituirii acestei taxe ciudate, proprietarii de animale care folosesc acele păşuni trebuie să achite la primărie câte 110 lei pe hectarul de pășune „umbrită“.
Tot legată de cai este și o taxă care se colectează încă din 2006: fiecare proprietar de cal trebuie să achite 5 lei pe an pentru fiecare exemplar cabalin din ogradă. Suma nu este mare, dar este adunată de la câteva zeci de mii de posesori de cai, iar banii respectivi ajung în conturile Autorității Hipice Naţionale. În plus, proprietarii de animale plătesc și o taxă pentru calitatea nutreţului. Dar banii pot fi scoși din buzunarele contribuabilului și prin alte mijloace. Tot la Bistrița, dacă vrei să-ți faci o a doua ușă la casă, trebuie să plătești 240 de lei. Iar dacă ai un spațiu comercial situat la parterul unui bloc și ai nevoie de o scară de acces, trebuie să achiți lunar „taxa de scară“, în valoare de 95 de lei.
Taxe și impozite fără număr!
În urmă cu doar câțiva ani, contribuabilul român trebuia să achite, în total, 558 de taxe și impozite, instituite prin 185 de acte normative, emise atât de la nivel central, cât și de autoritățile locale. Dintre acestea, 74 erau de natură fiscală, iar restul de 484 erau taxe și tarife nefiscale. Spre exemplu, Ministerul Mediului percepea 102 taxe și tarife, Ministerul Administrației și Internelor – 50; Ministerul Economiei – 41; Ministerul Agriculturii – 37; Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – 40; Ministerul Sănătății – 35; Ministerul Justiției – 30; Ministerul Muncii – 23; Agenția Sanitar-Veterinară – 29.
La data de 1 februarie a.c, a intrat în vigoare Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care Guvernul Grindeanu a decis eliminarea a 102 taxe. Printre taxele eliminate prin acest act normativ se numără taxa auto pentru autovehicule (timbrul de mediu), taxa pentru cazierul fiscal și cel judiciar, taxele extrajudiciare de timbru, taxa radio-TV, atât pentru persoane fizice, cât și juridice, taxa de examinare pentru obținerea permisului de conducere pentru autovehicule, diverse taxe consulare. Cu toate acestea, numărul taxelor din România a rămas încă foarte mare.
Se întâmplă și la case mai mari
Bineînțeles că România nu este singura țară unde există și se percep „biruri“ care de care mai stupide. Ba, mai mult, în alte țări, autoritățile locale au inventat taxe și impozite față de care ale noastre pot fi considerate niște veritabile etaloane ale gândirii economice și administrative.
Taxa pe grătar. Începând cu anul 2007, administrația locală din regiunea valonă a Belgiei a instituit taxa pe grătarul instalat în aer liber. Astfel că acolo amatorii de grătar trebuie să achite o taxă de 20 de euro. Motivul invocat a fost că o astfel de distracție agravează încălzirea globală. În acest sens, specialiștii belgieni au calculat că un grătar care fumegă o seară întreagă produce între 50 și 100 de grame de gaze cu efect de seră. Iar pentru a fi sigure că niciun contravenient nu va scăpa nepedepsit, autoritățile locale survolează cu elicopterul zonele de interes turistic. Dar cu siguranță că belgienii nu țin cont de faptul că motoarele elicopterelor produc mult mai multe gaze cu efect de seră decât banalele grătare pe care le vânează.
Veneția: taxa pe umbră. Începând cu anul 1993, guvernul italian a decis ca, în Veneția, toți comercianții care montează copertine pentru umbră să achite o taxă de circa 10 euro pe sezon. Motivul ar fi că umbra copertinelor împiedică razele solare care, în condițiile de acolo, asigură un echilibru atmosferic mai bun.
Taxa pe moarte. În Seattle, familia unei persoane decedate trebuie să achite o taxă de 50 de dolari.
Taxă pentru flatulențele vacilor. În anul 2003, crescătorii de vite din Noua Zeelandă au fost la un pas de a fi obligați să plătească o taxă pentru flatulențele vacilor pe care le dețin. Motivul invocat a fost că erbivorele emit pe sub coadă circa jumătate din gazele cu efect de seră, agravând astfel încălzirea globală. Inițiatorii acestei taxe au susținut că vitele cu pricina încalcă prevederile Protocolului de la Kyoto. Dar în cursul dezbaterilor pentru adoptarea legii fermierii au declanșat o serie de proteste vehemente. Proteste în urma cărora autoritățile au renunțat la proiectul lor, astfel că vitele pot să pârțâie nestingherite, fără a provoca pagubă în buzunarul stăpânilor.
Așadar, noi, românii, putem răsufla uşurați: în privința taxelor stupide se poate și mai rău decât pe meleagurile mioritice.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.