Ţeapa cu rod

Într-o discuţie, un preot mi-a povestit că, imediat după anul 1989, a fost invitat în Republica Moldova, pentru a lua parte la sfinţirea unei biserici dintr-un sat. A fost cazat la o familie ceva mai înstărită şi, seara, a mers să vadă cimitirul. A găsit, la intrare, o platformă din ciment, ca un catafalc, pe care erau aşezate sicriele şi lângă care un propagandist rostea un discurs comunist, despre lupta de clasă, la care, evident, defunctul nu mai putea participa, dar care trebuia continuată, cu orice chip, de către cei rămaşi în viaţă. După înhumarea cadavrului, la cap era înfiptă o ţeavă, cu o stea în vârf. Cimitirul era plin cu ţevi metalice, nu exista nici o cruce. Furia comunistă a avut tot timpul să pătrundă peste tot, în toate ascunzişurile, până şi în acest loc, unde se doarme în veşnicie. În timp ce părintele privea, cu tristeţe, lanul de ţepe înstelate din jurul său, au venit la el câţiva săteni, care l-au rugat ca, în zori, să facă o mică slujbă pentru morţii lor, toţi îngropaţi fără preot. Părintele le-a spus ce anume trebuia pregătit pentru o astfel de slujbă. Dimineaţa, devreme, când a ajuns, cimitirul era plin cu oameni. Fiecare aştepta la mormânt, pregătit. Părintele încă se mai întreabă când or fi avut timp să se anunţe unii pe alţii şi să mai şi pregătească pâinea.

Chiar şi-un simplu observator ştie că, în mod ciclic, natura distrusă se reface, cu o forţă uriaşă. Zeci de ani comunismul a schilodit viaţa şi a bătătorit pământul sub picioare, cultivând şi protejând buruienile. O muncă grea, cu împliniri efemere şi sortită eşecului. Pentru că, din toată captivitatea fără de scăpare, la un singur semn, pe neaşteptate, viaţa izbucneşte, în toată setea ei.

În România, comunismul încă mai bătătoreşte la pământul acesta, care, de vreo 20 de ani încoace, nu ne mai aparţine nici măcar în drept. De sub tălpile lui străine ar trebui salvate, cu prioritate, două valori fundamentale care asigură oricărui neam existenţa şi continuitatea în istorie: biserica şi învăţământul.

În mod deliberat, de ani buni, cultura română este supusă celei mai nedrepte şi inacceptabile cenzuri, fiindu-ne interzisă nu pe bucăţele, cum se întâmpla înainte de anul 1989, ci în întregimea sa. Există o concurenţă acerbă între posturile de televiziune în a realiza emisiuni cât se poate mai imbecilizante. Parcă toţi se întrec în a atinge pragul cel mai de jos. Şi se tot coboară. Din memorie, un haiku spune că otrava ce-mi picură pe piept, curând, va pătrunde. Otrava inculturii a paralizat deja fiinţa noastră naţională, care nu mai are posibilitatea de a-şi manifesta voinţa proprie. Scopul a fost atins. Naţiunea română agonizează în incultură. Versurile lui Eminescu au fost înlocuite cu lamentaţiile năduşite ale manelelor sau cu glume atât de proaste, de dezgustătoare şi de interminabile, în behăitul unui public nevăzut, încât nu poţi să fii decât trist. Drept dovadă că nu ne mai oprim din cădere stau chipurile noilor eroi, tipărite pe coperţile caietelor şcolare. Unul dintre aceştia se numeşte Connect-R. Din decenţă, i-am verificat numele pe Internet, pentru a nu-l scrie greşit. Prin urmare, nu cunosc meritele unui asemenea personaj, care i-au îndreptăţit pe unii să-l considere învingător în faţa domnitorilor noştri dintr-o istorie de mai bine de 2.000 de ani sau a marilor noştri oameni de cultură. Însă oferta este cu mult mai generoasă. Mai există opţiunea caietului cu buze şi buric. Aceste imagini strecurate, în mod parşiv, pe un obiect banal, dar indispensabil şcolarului, care-l însoţeşte pe tot parcursul procesului său de formare, constituie una dintre nenumăratele modalităţi propagandistice de mutilare a viitorului, pentru a asigura persistenţa în eşec a României.

Cu toate acestea, nu mi-am pierdut niciodată convingerea că viaţa poate izbucni în orice moment, înlăturând, într-o singură clipă, tot răul care pare să nu se mai sfârşească. Un semn de bună-vestire este lava de tineri care, în ultima vreme, se revarsă pe străzi, în apărarea nu numai a patrimoniului natural şi cultural de la Roşia Montana, ci şi a demnităţii naţionale. Deşi au crescut într-o grădină plină cu bălării, în care brazda creştină a fost bătătorită şi acunsă bine sub buruieni, discernământul lor nu a fost deformat, în interesul vădit al unor vremelnici de a-i obliga fie să devină sclavi în propria ţară, fie să servească stăpânii prin alte ţări. Ei au înţeles că doar solidaritatea în ocrotirea valorilor naţionale, materiale şi spirituale îi eliberează din sclavie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.