Teatre bucureştene, nevoite să-şi întrerupă activitatea

Am primit la redacţie anunţurile a două teatre bucureştene privind suspendarea spectacolelor.

Teatrul Nottara” suspendă spectacolele pe o perioadă nedefinită

Începând cu data de 23 noiembrie, Teatrul Nottara a fost nevoit să suspende organizarea de spectacole şi evenimente în cele două săli aflate pe Bd Magheru nr. 20 din Bucureşti, având în vedere că imobilul în care erau situate are bulină roşie.

Decizia vine ca urmare a promulgării Legii nr. 282/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 806 din 19 noiembrie 2015, de completare şi modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.

Sfârşit de spectacol la Teatrul Nottara

Cu o istorie bogată, de aproape 70 de ani de activitate teatrală neîntreruptă, dintre care 55 în imobilul din Bd. Magheru, Teatrul Nottara face parte din patrimoniul nostru cultural şi trebuie să îşi continue activitatea. Managerul teatrului, Marinela Ţepuş, a declarat: „Teatrul Nottara este şi va rămâne un simbol pentru comunitatea bucureşteană. Asigurăm publicul că teatrul a depus şi va depune, la toate autorităţile competente, absolut toate diligenţele necesare pentru rezolvarea de urgenţă a acestei situaţii, solicitând Primăriei Municipiului Bucureşti, în subordinea căreia ne aflăm, inclusiv punerea la dispoziţie a unui alt spaţiu, în vederea susţinererii temporare a reprezentaţiilor noastre. De asemenea, considerăm că este absolut necesară realizarea unei noi expertize a clădirii, cu mijloacele moderne ale anului 2015. Există multe semne de întrebare legate de modul în care a fost realizată prima expertiză, pornind de la faptul că în dosar este trecut anul 1935 ca fiind an de construcţie, deşi clădirea a fost construită în 1945, după cutremurul din 1940, când s-au schimbat normele de construcţie”.

Este necesară găsirea de urgenţă a unei soluţii pentru a rezolva această situaţie şi a păstra identitatea culturală a teatrului. De asemenea, hotărârea de a suspenda evenimentele nu afectează doar Teatrul Nottara, ci şi pe toţi cei pe care teatrul îi găzduia. În sălile de pe Bd. Magheru aveau loc frecvent spectacole ale altor trupe, lansări de carte, aniversări ale unor mari actori şi multe alte evenimente culturale, care acum nu vor mai fi posibile.

Persoanele care au cumpărat bilete la spectacolele care erau programate în perioada următoare sunt aşteptate la agenţia de bilete din Bd. Magheru nr. 20 pentru a recupera contravaloarea acestora.

Întreruperea activităţii “Teatrului Foarte Mic”

Teatrul Foarte Mic

Conducerea Teatrului Mic anunţă că, începând din 24 noiembrie, activitatea de spectacole programată la Teatrul Foarte Mic se întrerupe. Decizia a fost luată în urma publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 282 din 18 noiembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20 / 1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.

Clădirea în care funcţionează Teatrul Foarte Mic este pe lista imobilelor expertizate tehnic şi inclusă în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public. Deşi intrarea se face prin Bulevardul Carol, nr. 21, adresa de funcţionare a Teatrului Foarte Mic, clădirea apare în lista sus menţionată cu adresa Str. Jean – Louis Calderon, nr. 2.

Noul program al spectacolelor urmează a fi stabilit şi comunicat în scurt timp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.