Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian prezintă Festivalul Poveşti pentru copii şi oameni mari

Aflat la cea de-a doua ediţie în Bucureşti, Festivalul Poveşti pentru copii şi oameni mari, organizat de Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian împreună cu Ministerul Culturii şi Biblioteca Naţională a României, vine în întâmpinarea publicului tânăr, reunind spectacole de teatru, concerte de colinde, ateliere şi expoziţii menite să inspire interesul şi să stimuleze curiozitatea copiilor pentru artele spectacolului. Evenimentul are o importantă componentă socială, adresându-se cu precădere copiilor din medii defavorizate sau cu dizabilităţi şi are drept scop facilitarea accesului acestora la activităţi culturale.

Astfel, în perioada 15-17 decembrie, copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani vor putea participa în mod gratuit la numeroase activităţi precum ateliere de mimă şi pantomimă, de caligrafie, de canto, de prezentare a instrumentelor muzicale sau de realizare a unor decoraţiuni de Crăciun, workshopuri de dans/ balet şi pot asista la concerte de colinde susţinute de Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti şi de solişti ai Teatrului de Operetă şi Musical Ion Dacian, dar şi la proiecţia filmului Veronica urmată de o sesiune de discuţii.

Păpuşile, un univers de descoperit

Totodată, Festivalul Poveşti pentru copii şi oameni mari găzduieşte în acest an şi câteva dintre cele mai îndrăgite spectacole de teatru, muzică, dans şi magie pentru copii. Alba ca Zăpada şi cei Şapte Pitici (Opera Naţională Bucureşti), Motanul încălţat şi Capra cu trei iezi (Teatrul de animaţie Ţăndărică), Momo sau povestea timpului furat (Teatrul pentru copii şi tineret Excelsior), Spectacolul de magie, ce va avea premiera în cadrul festivalului, sunt câteva dintre producţiile care vor fi prezentate micilor spectatori.

Pe toată durata festivalului, cei mici şi cei mari pot vizita şi expoziţii diverse precum Expoziţia de costume de Operetă, Expoziţia de jocuri vechi – Jocuri de altădată, Expoziţia de ilustraţie de carte pentru copii şi Expoziţia de desene Opereta prin ochii copiilor.

Copiii sunt aşteptaţi la ateliere interesante

Parteneri: Biblioteca Naţională a României, Teatrul Ion Creangă, Teatrul pentru copii şi tineret Excelsior, Teatrul de animaţie Ţăndărică, Teatrul de Magie.

Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian este o companie a Operei Naţionale Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.