Tehnică aplicată în premieră în România

Doi pacienți cu coxartroză din România au fost primii norocoși care, la numai câteva ore de la operație, au putut merge. O femeie în vârstă de 76 de ani a suferit enorm din cauza bolii care i-a distrus articulația șoldului: capul femurului, rămas fără cartilaj, se sprijinea direct pe osul bazinului.

A tot amânat operația pentru că intervențiile de protezare totală a șoldului au risc mare de sângerare, iar pacientul trebuie să stea mult timp la pat. A trecut însă printr-o intervenție minim invazivă, cu un dispozitiv revoluționar, în premieră la noi. La numai 24 de ore de la operație și cu o incizie de numai 10 cm, femeia poate acum să meargă fără dureri. Operația a fost condusă de un chirurg renumit din Slovenia, iar zeci de medici au putut vedea dintr-o sală de curs intervenția în direct. Noile dispozitive folosite sunt rezultatul a peste 40 de ani de cercetări. În cazul unei operații efectuate corect, explică specialiștii, pacientul se va simți bine și cu o proteză de generație mai veche, iar protezele, în general, pot rezista și mai mult de 20 de ani.
În spitalele înscrise în Programul Național de Endoprotezare, dispozitivele sunt gratuite. Dacă spitalul are contract cu Casa de Asigurări, și operația poate fi gratuită. Medicii ortopezi estimează că 35.000 de români ar avea nevoie de proteze de șold, acesta fiind echivalentul populației orașului Tecuci, de exemplu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.