Tehnocrația salvează România?

Majoritatea parlamentară care a trecut moţiunea de cenzură „PSD vs PSD“ s-ar putea să nu aibă nici o importanţă în privința desemnării noului prim-ministru şi învestirea noului guvern. Toate negocierile anterioare au avut drept scop doar demiterea lui Sorin Grindeanu, de aici înainte vor începe alte negocieri pe care le va purta premierul desemnat în vederea obţinerii unei majorităţi care să-i acorde votul.

Este bine ca aceste lucruri să fie înţelese şi de către cei care cred, în mod eronat, că la votul moţiunii de cenzură s-a verificat existenţa majorităţii PSD – ALDE şi, în acest fel, preşedintele ar fi obligat să ţină cont de ea! Nici pe departe!

În acest sens, iată ce scrie în art. 103 al Constituţiei:

„(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor“.

Deci, întrucît nici un partid nu deţine singur majoritatea în Parlament, de luni vor începe consultările preşedintelui cu toate partidele. În urma acestora, Klaus Iohannis va decide singur pe cine va desemna ca prim-ministru, iar acesta va avea la dispoziţie 10 zile pentru a obţine votul de încredere, perioadă în care va încerca să convingă partidele să-i acorde votul de încredere, care se va da tot în Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere.

Cu alte cuvinte, votul de la moţiune ţine de istorie, cel care va fi dat la învestire putînd fi cu totul altfel. Cei care au memorie bună îşi amintesc de situaţia de la sfîrşitul anului 2015, cînd Dacian Cioloş a fost premier desemnat, fără să fi fost propus de vreun partid în timpul consultărilor de la Cotroceni! După cum se ştie, deşi nu avea în spate nici o susţinere politică anterioară, Dacian Cioloş a reuşit să obţină în Parlament o majoritate care i-a acordat încrederea, din ea făcînd parte însuşi PSD! O confirmă declaraţia de atunci a lui Liviu Dragnea: „Am ales să punem stabilitatea României înaintea intereselor noastre politice. România are nevoie de un guvern în funcție. De aceea, CEx al PSD a decis să recomande un vot de învestitură pentru guvernul Cioloș“! De ce nu ar fi la fel şi acum?

Drept consecinţă, în acest moment, cînd guvernul Grindeanu a fost demis, totul este resetat şi se pun în mişcare procedurile constituţionale pentru învestirea unui nou guvern. În acest proces, doar preşedintele României decide cine va fi desemnat să încerce obţinerea votului de încredere în Parlament!

Doi tehnocraţi şi o consăteancă

Singurii care au anunţat că se vor duce la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru sînt cei din alianţa PSD – ALDE. Pe lista anunţată deja de presă sînt trei persoane: Florin Georgescu, viceguvernator al BNR, Nicolae Istudor, rector al ASE, şi Viorica Dăncilă, europalamentar PSD, care provine din organizaţia Teleorman a partidului, ca şi Liviu Dragnea!

Aşadar, primii doi sînt tehnocraţi, iar a treia este subalterna lui Liviu Dragnea de la Teleorman! Dacă o va nominaliza pe Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea va avea o mare problemă în faţa partidului, căci ar confirma criticile lui Grindeanu, care l-a acuzat că vrea să pună în fruntea guvernului o marionetă a sa, ceea ce, în acest moment, ar putea genera şi alte nemulțumiri în partid, căci soţul manager la OMW şi soţia prim-ministru nu pare a fi cea mai bună combinaţie!

Desigur, pînă luni, cînd PSD va merge la Cotroceni pentru consultări, este posibil să apară şi alte nume (după moţiune, Dragnea a anunţat chiar că se gîndeşte la patru variante dintre membrii PSD), însă este surprinzător că acest partid, care spune că are acum o majoritate în Parlament, se gîndeşte şi la varianta unui tehnocrat în fruntea unui guvern PSD – ALDE, ceea ce ar putea să fie un argument pentru Iohannis să nominalizeze într-adevăr un tehnocrat, dar unul pe care să-l decidă chiar dumnealui, nu Liviu Dragnea! Mai ales dacă preşedintele va invoca cele două nominalizări anterioare ale PSD, Sevil Shhaideh şi Sorin Grindeanu, care s-au dovedit a fi proaste!

Din nou pe mîna unui tehnocrat?

Nici misiunea preşedintelui Klaus Iohannis nu este mai uşoară în zilele următoare. Mult doritul „guvern al meu“, adică unul condus de PNL, este greu de pus în practică din cauza scorului foarte slab obţinut de liberali la ultimele alegeri. A forma un guvern condus de PNL ar însemna să apeleze la USR, PMP, UDMR şi minorităţi, la care să se adauge şi cîţiva parlamentari de scursură pentru a asigura o majoritate destul de şubredă.

Un asemenea guvern eterogen, care să conducă ţara pînă în 2020, i-ar putea crea lui Klaus Iohannis mari probleme la alegerile prezidenţiale din 2019, cînd vizează să obţină al doilea mandat de preşedinte! Cîştigul ar putea fi mai mic decît pierderile cu un asemenea guvern, chiar dacă ar fi unul al PNL, cu susţinere parlamentară din partea celorlalte forţe, căci premierul ar trebui să stea la masă cu Traian Băsescu, cu Nicuşor Dan sau cine mai conduce acum USR, precum şi cu UDMR, ale cărei cereri au ieşit la iveală înainte de moţiunea de cenzură a PSD!

Cea mai posibilă variantă la care s-ar putea gîndi Klaus Iohannis, în cazul în care ar refuza oferta PSD, ar fi tot a unui „guvern tehnocrat“, la fel ca în 2015. Însă această variantă are neajunsurile sale, căci, după cum s-a văzut, în urma eşecului guvernului Cioloş, alegerile din decembrie 2015 s-au încheiat cu victoria uriaşă a PSD şi înfrîngerea catastrofală a PNL! În aceste condiţii, nu este exclus ca Iohannis să se gîndească de două ori înainte de a mai numi un tehnocrat în fruntea unui guvern, astfel încît să nu aibă emoţii la alegerile din 2019.
Totuşi, Klaus Iohannis nu poate să ignore interesul său electoral la viitoarele prezidenţiale, or, în acest caz, nu cred că-şi doreşte o ruptură brutală de PNL şi USR, fără de care s-ar putea să aibă surprize.

O analiză lucidă, la rece, ne arată varianta cea mai convenabilă pentru preşedinte: un premier tehnocrat care să conducă un guvern politic cu inserţii tehnocrate, astfel încît să găsească loc şi pentru cîţiva politicieni din partidele care ar vrea să-i susţină candidatura din 2019!

S-a sfîrşit criza politică sau abia acum începe?

În acest moment, Klaus Iohannis este stăpînul inelelor. Are la dispoziţie toate variantele:

  • să dea din nou PSD sarcina de a forma guvernul, deşi majoritatea pe care o clamează acum Liviu Dragnea se bazează pe votul minorităţilor;
  • să dea opoziţiei sarcina formării guvernului, cu imensul risc de a se trezi în faţa unui guvern eterogen şi a a unui PNL în care favoritul său, Cristian Buşoi, a pierdut preşedinţia în favoarea lui Ludovic Orban;
  • să desemneze un tehnocrat pentru a conduce un guvern semipolitic;
  • să desemneze un tehnocrat în fruntea unui al doilea guvern tehnocrat.

Pentru ca tabloul variantelor să fie complet, să menţionăm şi situaţia în care ar forţa desemnările, astfel încît să se ajungă la alegeri anticipate, variantă nedorită de nici un parlamentar, decît ca discurs politic ipocrit.
În consecinţă, această moţiune de cenzură „PSD vs PSD“ nu numai că nu a dus la sfîrşitul crizei politice, ci, din contră, a complicat şi mai mult lucrurile. Luni încep consultările preşedintelui cu partidele politice şi criza poate lua sfîrşit în cîteva zile sau se poate prelungi toată vara.

Începe însă şi vacanţa parlamentară, element care nu poate fi ignorat de nimeni, căci unii s-ar putea să nu renunţe la plajele însorite din ţinuturile exotice ale lumii. În acest fel, din nou, majoritatea parlamentară va fi pusă sub semnul întrebării. Şi de partea puterii, dar şi de partea opoziţiei!

PNL va încerca să formeze majoritatea parlamentară

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a declarat joi că formațiunea politică va face tot posibilul pentru formarea unei noi majorități parlamentare pentru a înlătura „gașca“ PSD de la guvernare și că PNL va vota împotriva oricărei formule de guvern care conține PSD în ea.

Orban a spus că PNL nu va purta nicio negociere cu PSD pentru formarea unui nou guvern și că va vota împotriva oricărei formule de guvern care îi va include pe social-democraţi.

„Vom vota împotriva oricărei formule de guvern care va conține PSD în ea. Vom face tot ce putem să evităm instalarea unui nou guvern PSD, vom încerca să formăm o majoritate parlamentară“, a declarat Orban. Acesta a adăugat că va avea discuții și cu ALDE. Formula preferată a PNL este cea a alegerilor anticipate, pentru că actuala configurație parlamentară este defavorabilă constituirii unei noi majorități.

Consultări de o zi

Potrivit scrisorii trimise de preşedintele României, Klaus Iohannis, președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, la Palatul Cotroceni, runda discuțiilor nu va dura decât o zi. Dacă pentru PSD – ALDE și PNL președintele a alocat o oră din timpul său, pentru USR, PMP, UDMR și minoritățile naționale, programul prezidențial nu prevede decât câte 30 de minute. Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane.

Cum să fie premierul

Portretul premierului PSD configurat de Liviu Dragnea: „Să fie un om corect, responsabil, care să nu fie aventurier, să aibă capacitatea de implementare a programului de guvernare, un om cinstit“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.