Telejurnalul TVR, în Australia

Telejurnalul TVR 1 va putea fi urmărit de românii din Australia, începând cu 25 noiembrie 2014. Principala emisiune de ştiri a canalului TVR 1 va fi difuzată online de televiziunea australiană SBS, în baza unui acord încheiat cu Televiziunea Română, anunţă TVR într-un comunicat de presă.

În prima etapă, postul australian va înregistra şi distribui zilnic online Telejurnalul de la orele 16.00 şi 20.00, accesarea fiind posibilă atât de pe site-ul general, cât şi de pe cel al emisiunii radio în limba română, deja existentă. Negocierile dintre televiziunea publică română şi televiziunea australiană SBS vizează şi difuzarea Telejurnalului pe canalul TV, acest lucru urmând să fie realizat în perioada următoare.

Acordul dintre TVR şi SBS prevede şi posibilitatea ca TVR să introducă pe timpii alocaţi şi alte emisiuni decât cele informative, precum cele de promovare culturală sau turistică, în limba română, cu subtitrare în limba engleză.

SBS – Special Broadcasting Service – este un post public de radio şi televiziune din Australia, cu acoperire naţională. Misiunea Radioteleviziunii SBS este de a reflecta caracterul multicultural al societăţii australiene, prin asigurarea informării despre viaţa şi activitatea comunităţilor etnice. Emisiunile SBS sunt difuzate în peste 60 de limbi, programele de ştiri şi current affairs fiind prezentate cu titraj în limba engleză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.