Telemeaua Dorna „românească” se fabrică în Polonia

Directorul Direcției Sanitar-Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru, a confirmat duminică la emisiunea Viaţa Satului de pe TVR1 un zvon care circula de câţiva ani cum că brânza LaDorna, foarte bine primită de clienţii români se fabrică în Polonia.

”Am ajuns acum, de în bazinul Dornelor nu mai este nici o fabrică de lapte și vine lăpticul, brânzica de Dorna din Polonia. Deci toată zona Dorna nu mai are nici o făbricuță de lapte, nu se mai fabrică nici o brânzică din România, vine brânzică din Polonia. Asistentul meu a plecat în Polonia și i-a învățat pe ăia să facă brânză și acum vine brânză cu marca LaDorna și se vinde în toți munții Dornelor”, a declarat Dulgheru. Potrivit acestuia, efectul importurilor masive se vede în scăderea efectivelor de animale. ”Este un dezastru pentru viitorul muntelui și în județul Suceava și în România. Dacă în Suceava, acum trei ani erau 180.000 de bovine, în prezent efectivul a scăzut la 150.000 iar în următorii ani nu vom mai avea nimic”, a spus Dulgheru.

Proprietarul brandului LaDorna este grupul francez Lactalis, care în 2008 a cumpărat compania de la omul de afaceri Jean Valvis. În primii trei ani de activitate, a acumulat pierderi de 10,3 milioane de euro şi a redus cu peste 200 numărul angajaţilor. Din 2011 a început să închidă capacităţi de producţie şi a demarat un proces de rebranding, astfel încât LaDorna a devenit uşor-uşor President, recunoscut la nivel european. Există în prezent destule loturi de telemea care poartă ambele branduri. Această operaţiune de schimbare a numelui la unele produse s-a făcut în contextul în care LaDorna este unul dintre cele mai vândute brânzeturi, pe o piaţă de aproape 300 milioane de euro, unde se bat, alături de Lactalis, Hochland, Bongrain, FlieslandCampina.

În 2013, Lactalis au închis mai multe fabrici dar au ţinut să menţioneze că „numai numele se schimbă, reţeta rămâne aceeaşi“. Conform Ziarului Financiar, s-au desfiinţat secţia de fabricare a untului din fabrica din Vatra Dornei şi secţia de fabricare a produselor lactate şi a brânzeturilor din Dorna Cândrenilor, s-a oprit producţia de lactate şi brânzeturi din Târgu-Neamţ şi s-au desfiinţat două secţii de
prelucrare a laptelui din comuna Şaru Dornei. La acestea s-a adaugat închiderea fabricii de brânzeturi de tip cottage din Dorna Arini, echipamentele fiind mutate în Polonia. Pe ambalajul telemelei LaDorna este scris doar distribuitorul, Dorna Lactate, şi nu apare nicio indicaţie referioare la locul şi compania producătoare.

La finele anului trecut, Dorna Lactate a continuat procesul de reorganizare a activităţii, renunţând la mai multe depozite şi centre de colectare a laptelui din mai multe zone ale ţării.
Printre locaţiile pe care conducerea a decis să le închidă se află depozitul din Bacău, două din Braşov şi unul din Pieleşti (jud. Dolj), se arată într-un document din Monitorul Oficial.
În plus, compania a decis să renunţe şi la trei centre de colectare a laptelui din judeţul Suceava (localităţile Vatra Moldoviţei, Moldoviţa şi Suliţa). În schimb, producătorul La Dorna a hotărât să deschidă alte două centre de colectare în Ciocăneşti şi Sadova, două localităţi din acelaşi judeţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.