Televiziunea lui Sebastian Ghiţă a început demolarea lui Dragnea

Klaus Iohannis + Liviu Dragnea = love. Vanghelie l-a ajutat pe Dragnea să ajungă lider interimar la PSD. Dragnea are piscină şi teren de tenis.

De când s-au înţeles Dragnea şi Iohannis să-l sape pe Ponta

Liberalii se pot duce liniştiţi în concediu. La munte, la mare, în ţară sau afară. Au câteva zile de relache. Din partea angajaţilor lui Sebastian Ghiţă. Care acum au început să lucreze – cu motoarele în plin – la demolarea lui Liviu Dragnea şi nu mai au timp să se ocupe şi de ei. Nu întrebaţi de ce au început această operaţiune. Să începem abrubt aşa cum a început şi domnişoara (cu aere de comisar) Ionela Năstase, fostă asistentă a unui pastor convertit la jurnalism. Vă prezentăm, în această seară, dovezi ale înţelegerilor mai vechi dintre Liviu Dragnea şi preşedintele Klaus Iohannis. Care este istoricul straniu al relaţiei dintre cei doi politicieni, relaţie care, atenţie, poate schimba balanţa puterii, aflăm imediat. Haideţi să vedem istoricul relaţiei Liviu Dragnea – Klaus Iohannis”. În timpul acestui intro, pe burtieră aveam fie „Dragnea – Iohannis: dovada inţelegerii pentru putere”, fie „De când s-au înţeles Dragnea şi Iohannis să-l sape pe Ponta

Şi se prezintă clasicul montaj manipulator de la care până şi oamenii „binomului” (vorba unui clasic în viaţă făcut vineri ţăiţei şi de Ion Iliescu şi de Radu Banciu) ar avea de învăţat. Ni se prezintă o declaraţie făcută de Dragnea pe 15 ianuarie a.c. într-un interviu televizat chiar de…Ionela Năstase. Care să vedeţi ce frumos îl întreba pe atunci: Cum l-aţi caracteriza pe Klaus Iohannis? Sunteţi om politic cu experienţă,de asemenea, şi domnia sa, chiar dacă a avut până acum experienţă doar în administraţia publică locală. Ce a răspuns Dragnea: „Mă abţin deocamdată, nu a început rău, din punctul meu de vedere. Dacă, din punctul meu de vedere şi din punctul nostru de vedere, dacă păstrează în continuare această atitudine, şi nu văd de ce nu ar face-o, de a colabora, de a avea o relaţie instituţională corectă cu guvernul şi nu numai cu guvernul, cred că va avea de câştigat şi dumnealui ca persoană, ca încredere, şi ţara”. Să nu credeţi că 15 ianuarie ar fi data începutului „relaţiei”, Dragnea-Iohannis. Aflăm imediat că „Liviu Dragnea a avut un partener în Klaus Iohannis încă din 2013 când ambii politicieni făceau parte din aceeaşi alianţă politică, USL. Mai mult, Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis au condus comisia mixtă în ceea ce priveşte descentralizarea, proiect pe care noul şef interimar al PSD vrea să-l reia astăzi, când speră, de asemenea, sprijinul preşedintelui. Deci ni se sugerează o colaborare veche şi fructoasă între cei doi. Între timp pe burtieră continuă să curgă Dragnea – Iohannis: dovada inţelegerii pentru putere”, şi „De când s-au înţeles Dragnea şi Iohannis să-l sape pe Ponta

Ce ne mai spune vocea din off: „Liviu Dragnea nu s-a abţinut să-i facă jocul preşedintelui atunci când Gabriel Oprea, în calitate de premier interimar, i-a triplat salariul preşedintelui printr-o ordonanţă de urgenţă controversată”, după care se prezintă trunchiat o declarţie de joi de la prânz a liderului interimar al PSD: „Este inadmisibil ca preşedintele României să nu aibă cel mai mare salariu din sistemul public din România. Nu mi se pare corect. Totuşi, are cea mai mare legitimitate pentru că este ales de popor, este şeful statului”. Numai că Dragnea a spus mai multe legat de acest subiect. Aici suntem la un vârf de manipulare. Se trage şi în Dragnea şi în Iohannis. Şi telespectatorului mai puţin citit i se inoculează că doar preşpedintelui i s-a triplat salariul. Niciun cuvânt că de fapt sunt 68 de demnitari în aceeaşi situaţie, inclusiv prietenul patronului, adică Victor Ponta, de la care de fapt a şi plecat ideea în luna martie a.c.

Elena Udrea, „sursă de informaţii”

Vocea din montaj ne mai dă o informaţie certă: „Liviu Dragnea a fost susţinut, în ultima perioadă, făţiş de oamenii lui Klaus Iohannis, ipoteză avansată şi de Elena Udrea”, după care urmează afirmaţia ex ministresei: „Îmi pare rău, PSD este în degringoladă în acest moment şi este evident că toţi cei care încearcă să preia conducerea fac un joc de salvare personală. Eu m-aş teme în locul celor din PSD să pun în fruntea partidului un om care este susţinut de opoziţie. Adică mă uit că domnul Liviu Dragnea este susţinut de Alina Gorghiu şi de Vasile Blaga. Este periculos pentru partid să încapă pe mâna unora care dau uşor interesul partidului pe cel personal”. Urmează o declaraţie neutră a Alinei Gorghiu şi concluzia vocii din off: Idei privind o apropiere între Liviu Dragnea şi PNL au fost şi pe o temă insistent promovată de liberali. Alegerile anticipate”. După care se revine în direct şi moderatoarea pune următoarea întrebare retorică: sunt doar simple coincidenţe sau putem spune, ca în popor, Klaus Iohannis + Liviu Dragnea = love?”. Evident pronunţând cu „o” cuvântul în limba engleză. Ce mai putem spune după ce a zis-o cu atâta foc.

Vanghelie l-a făcut lider interimar pe Dragnea

Acum, se ştie, şi jurnalistic şi fizic, Dan Diaconescu este istorie. Dar şi dacă ar fi printre noi, nu ar mai conta, pentru că este depăşit (cu mult) de amploaiaţii lui Sebastian Ghiţă. Întâi să vedem alte texte de pe burtieră: “Dragnea reface PSD cu Vanghelie, Năstase şi Iliescu”, şi Planul secret urzit în PSD pentru eliminarea lui Ponta”, după care urmaşa (în materie de jurnalism) a lui DD, ne spune: „vorbim şi de aliaţii cu probleme penale pe care Liviu Dragnea şi i-a luat pentru relansarea PSD”. Urmeză un nou montaj cu comentariu din off. „Liviu Dragnea şi-a anunţat echipa care îl va susţine la conducerea PSD. Şeful interimar al PSD se bazează printre alţii chiar şi pe cei cu probleme penale sau chiar condamnaţi. Adrian Năstase a fost readus în prim plan. El a fost condamnat la ani grei închisoare (se prezintă condamnările lui Năstase şi pentru ce a fost condamnat); Ion Iliescu are şi el probleme cu legea. S-a redeschis dosarul Mineriadei (se prezintă amănunte şi secvenţe de la mineriada din 1990). Nu în ultimul rând se pare că Liviu Dragnea a ajuns în fruntea PSD şi cu sprijin de la Marian Vanghelie (în montaj este prezentată o declaraţie a fostului edil de la „5” care spune că au ajuns şi alţii la vorbele lui mai vechi legate de Ponta). În sfârşit, montaju se încheie cu: „ Chiar proaspătul lider al PSD are un dosar şi o condamnare cu suspendare de la referendum”. Acum, trebuie să venim cu o constatare. Declaraţiile din montaj ale lui Dragnea nu băteau cu comentariul din Off. El spunea că trebuie utilizată experienţa lui Iliescu, Năstase, Alexandru Athanasiu, nu şi aducerea lor la nivelul deciziei în partid. Cât despre Vanghelie, nicio vorbă.

România TV a descoperit …apa caldă

Din „portretul” făcut lui Liviu Dragnea nu putea să lipsească şi „impesionanta lui avere”. Din nou un montaj, în mare filmat cu camera ascunsă. Numai că nu s-a prezentat nicio noutate. Pentru că despre averea lui Dragnea s-au mai făcut referiri. Şi ştiri. O grămadă. Şi s-au pus şi întrebări. Dar jurnalistic. Dar abia acum pentru cei de la România Tv au apărut semnele de întrebare. Semne de întrebare care au reieşit clar din tonul comentariului din off.

Este considerat şeful baronilor din partid, el este inşuşi un baron local, numai dacă ne uitam la impresionanta lui avere. Vila din Alexandria este in realitate un conac, construită pe 4 locuri de casa. Bugetar de ani de zile, baronul de Teleorman, Liviu Dragnea a reuşit să strangă o avere uriaşă într-unul din cele mai sărace judeţe din România”. Acum, se impune o întrebare: nu au ştiut angajaţii lui Sebastian Ghiţă că Liviu Dragnea a fost „bugetar de ani de zile”? Abia acum au descoperit. În montaj ni se mai spune că proprietatea lui Dragnea are o piscină „unde să se răcorească în orele toride de vară”. După care este prezentat şi un teren de tenis, „pentru că îi place să joace tenis”, spus pe un ton de parcă a-i place cuiva să joace să joace tenis ar fi ceva necurat. Se mai face referire în montaj şi la imensele suprefeţe de teren în intravilan deţinute de Dragnea, dar, dacă un total sub 1 ha înseamnă imens, atunci înseamnă că şi audienţa postului este una imensă. Aşa pe neobservate ni s-a mai spus că liderul interimar al PSD ar avea o omisiune în declaraţia de avere. Păi e corect aşa? La alţii (ca să nu spunem la altul) unde au fost omisiunii mari de tot ani de zile nu v-aţi uitat tovarăşi?

Amneziile lui Adrian Ursu

Cam cu o oră mai devreme ca fosta sa colegă să pronunţe „love” cu „o”, la Antena 3, Adrian Ursu interpreta o partitură similară: „Am văzut şi primul mare proiect, pe care îl realizează împreună şi anume legea salarizării demnitarilor. A fost primul anunţ făcut de domnul Dragnea, la sfârşitul zilei de astăzi şi anume că legea salarizării demnitarilor merge mai departe. O lege dorită de domnul Klaus Iohannis, precum ştim, aplaudată de domnul Klaus Iohannis şi promovată când era la tratament şi recuperare Victor Ponta la Istanbul, de către domnul Gabriel Oprea şi cabinetul fără Victor Ponta.Ca urmare, mi se pare bine, mi se pare un început promiţător al acestei colaborări pe mari proiecte, cum corect spunea domnul Liviu Dragnea. Mari proiecte pentru România”. Acum, poate că domnu’ Ursu nu stă pe roze la capitolul memorie, dar poate nu or fi chiar toţi telespectatorii Antenei 3 aşa uşor de păcălit. Pentru că, precum se ştie, chiar iniţiatorul ordonanţei, adică Victor Ponta a explicat clar, în direct şi la o oră de vârf la Antena 3, cu doar câteva zile înante, întreaga istorie a acestui act normativ şi ce a discutat la Bucureşti interimarul Oprea, înainte de publicarea în Monitorul Oficial. Este însă adevărat, la respectiva emisiune, Adrian Ursu nu era în platou.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.