×
×
Noi
Citite
Recomandate
Data
Luni, 23 octombrie 2017, 00:25
EUR (€)
-0.0035 ↘
4.5854 RON
USD ($)
+0.0087 ↗
3.8887 RON
• • •
UTC+UASCR = "continuitate la catedra" Puterii
Ion Iliescu, Cazimir Ionescu şi Petre Roman, imaginea unei vechi prietenii la catedra Puterii
Ion Iliescu, Cazimir Ionescu şi Petre Roman, imaginea unei vechi prietenii la catedra Puterii

Motto: „Doi la sută (2%) din populaţia ţării trăieşte din belşug. Ceilalţi se uită şi înghit în sec” (I.D. Sîrbu, iarna 1984)

România este ruinată din interior pentru a fi cucerită din afară. Cum se petrec distrugerea şi apoi invazia? Iată cele trei căi descrise acum cinci sute de ani de Niccolò Machiavelli: „Dacă ţările cucerite au fost obişnuite să trăiască libere şi după propriile lor legi, nu sunt decât trei mijloace pentru a le putea păstra sub ocupaţie.

Primul este de a le ruina în mod complet (a se vedea privatizările de tip „Oltchim” şi distrugerea deliberată a economiei româneşti, n.m). Al doilea este de a le coloniza cu altă populaţie (vezi aici migrarea masivă a românilor spre Occident şi îndemnul dat în acest sens chiar de preşedintele Băsescu! n.m.). Al treilea este de a le lăsa propriile lor legi, de a impune plata unui tribut (vezi împrumuturile externe, FMI etc., n.m.) şi de a însărcina un mic număr din cetăţeanii ei cu conservarea acestei posesiuni (vezi aici clasa politică, n.m.). Neputându-se menţine decât prin puterea şi protecţia ocupantului, aceşti guvernanţi sunt interesaţi să întrebuinţeze totul pentru permanentizarea stării existente. Şi fără îndoială că o ţară obişnuită să trăiască liber va fi mult mai sigur ţinută sub ascultare de către ocupant, atunci când acesta ar reuşi să găsească guvernanţi de încredere pentru el dintre propriii ei cetăţeni”.

Dacă la nivelul popular aceste scenarii gândite de trusturile de inteligenţă, care împart lumea, nu se văd, ziariştii şi istoricii de bună credinţă ar trebui să-i avertizeze pe cititorii intuitivi asupra a ceea ce se petrece în momentul de faţă cu repercusiuni în viitor.

Alegerile care se apropie cu paşi repezi vor dovedi din nou perpetuarea stării de tranziţie, orbită politică şi economică destinată României, prin conlucrarea diabolică dintre comuniştii „succesori” din interior, activişti bătrâni şi UTC-işti&UASCR-işti deopotrivă şi sferele de interese externe pentru exploatare ieftină de resurse minerale şi umane.

Această politică de tranziţie nu se mai termină pentru că a devenit scop în sine. Şi este scop în sine pentru că această tranziţie cu inflaţie monetară este cea mai fecundă metodă de jefuire a celor mulţi şi de îmbogăţire a celor puternici. Unii câştigă putere economică cu ajutorul puterii politice şi alţii deţin putere politică cu ajutorul puterii economice.

Problema de rezolvat nu este corectitudinea generală a Țării, ci este să furi cu forme legale şi să nu poţi fi tras la răspundere. Naţiunea e atât de imatură şi atât de superficială încât se pune semn de egalitate între acumulare de bogăţie şi capacitatea politică şi per a contrario semn de egalitate între cinste şi prostie. Iar „proştii”, şi ca atare mulţimile anonime, se mulţumesc cu ce văd şi cu ce aud. Pentru a cunoaşte voinţa din culisele scenei şi pentru a înţelege rândurile camuflate de cuvinte, trebuie inteligenţa cu numele de perspicacitate. Este exact ce lipseşte în România şi ce se practică în omenire.

Comuniştii din România, pe care îi vedem mereu, din 1989 încoace, în calitate de „aleşi” pentru alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare, nu au nici o convingere, pentru că sunt duplicitari, pentru că sunt oportunişti şi pentru că înşală din obişnuinţă. Traseismul politic o dovedeşte şi mai ales rocadele dintre ei, prin schimbarea de fotolii ministeriale sau poziţii de putere transpartinică. Vezi aici transferul lui Meleşcanu de la PNL către SIE, PNL fiind în opoziţie politică. De aceea în toate şi mai ales în viaţa publică şi în activitatea politică nu există lipsuri şi erori, ci există numai vinovăţii descalificante. În raport cu legile sunt crime şi în raport cu Patria sunt trădări. În toate şi mai ales în viaţa publică şi în activitatea politică: nu-i suficientă cauzalitatea care justifică şi motivează şi mai trebuie finalitatea, care este raţiunea de existenţă şi misiunea de îndeplinit. Contrar celor spuse mai sus, atât „intelighenţia” de factură comunistă, de la gaşca GDS la optzecişti, cât şi decidenţii politici care vin din acelaşi trecut refuză deliberat mecanismul de salvare: acela de a se acţiona în baza deciziei, apoi să se decidă în baza gândirii şi să se gândească în baza informaţiilor despre realitate şi despre necesitate. Există numai realitatea lor şi necesitatea împlinirii ei. De aceea totul este grupat pe găşti de interese imediate şi de auto-protecţie pe termen lung, separat de corpul naţiunii, dar expoatându-l cu cinism pe acesta din urmă.

În România trecută de la comunism la capitalism au dispărut toate adevărurile cu excepţia unuia singur care excelează şi persistă. Acest adevăr unic constant şi stabil nu-i ignorat şi e unanim cunoscut atât de cei care trimit în jos minciuna, cât şi cei care primesc de sus minciuna. Acest adevăr este „România”. România este singura realitate care impune necesitate de idei şi de reacţii. Este adevărul de care se tem cel mai mult „succesorii” vechiului regim şi de aceea au făcut din tranziţie un scop în sine. Pentru ca România să nu devină realitatea unui adevăr a cărui necesitate imperioasă este înlăturarea imediată a „sucesorilor” din corpul naţiunii.

România este captiva „dialecticii”, a melanjului dintre minciună şi putere, dintre trădare şi forţă. Şerpuiala a fost agitată de anularea privilegiilor locative pentru „aleşii” dialecticii. Părinţii lor au pus umărul la distrugerea României Vechi iar pentru aceste servicii, dirijate de Comintern, au primit în primul rând locuinţe în cartiere inaccesibile proletarilor, apoi funcţii decizionale bine plătite. Pentru copiii şi apoi nepoţii lor au obţinut paşapoarte şi burse în străinătate, beneficii sociale şi pecuniare, aflate foarte departe de visele de mai bine ale muritorilor proletari.

Moştenirea dialectică este transmisă nu numai cu vilele de protocol, dar şi cu sferele de influenţă ale tatălui sau bunicului. Un exemplu este Walter Neulander, tatăl lui Petre Roman. Walter Neulander a fost la sfârşitul anilor ’30 agentul Cominternului la Paris, mai apoi a fost brigadist comunist în Spania, trimis cu misiunea de a fonda în Spania o republică sovietică spaniolă sprijinind cu toate forţele opoziţia militară anti-Franco. Idealul lor fiind înfrânt, franchiştii câştigând bătălia în războiul civil, Walter Neulander se refugiază în URSS. După război a fost „paraşutat” în România ca şeful direcţiei de propagandă al Armatei Române (încă regale) între 1945 şi 1948 şi apoi şef de personal tot în armata română, acum de factură nouă între 1948 şi 1950. Walter Neulander obţine gradul de general-maior al armatei române, în anul 1948. Tot atunci devine vicepreşedintele Asociaţiei pentru răspândrea ştiinţelor şi culturii între anii 1950 şi 1951. Între 1951 şi 1952 este ministru al Poştei şi Telecomunicaţiilor iar după moartea lui Stalin a lucrat în Ministerul Agriculturii. Cu venirea lui Nicolae Ceauşescu în 1965, Walter Neulander îşi românizează numele în Walter Roman. Walter Roman este membru CC al PCR între 1965 şi 1983, dar şi director al Editurii Politice între anii 1954 şi 1983. În anul 1983 moare. Fiul său, Petre Roman, a susţinut că tatăl său ar fi fost dizident, însă oare despre ce dizidenţă este vorba când Walter Roman moare fiind în funcţia de director al Editurii Politice şi având gradul de general-maior al armatei române!? Mai mult, Walter Roman alias Neulander, în perioada revoluţiei maghiare din 1956, a avut rolul de raportor ideologic, fiind trimis de conducerea Partidului în misiune de securist itinerant. Trimiterea lui s-a datorat faptului că era profund ataşat de idealurile sovietice şi considera revolta maghiară ca o reacţie hortistă. În raportul său, Walter Roman-Neulander arată greşelile pe care armata sovietică le-a făcut în înăbuşirea revoluţiei maghiare. Petre Roman alias Neulander a „moştenit” şi o bursă de studii în anii ’70 la Toulouse, dar şi o funcţie de redactor în redacţia ziarului „Liberation” al stângii franceze, unde foarte puţini intelectuali francezi veritabili de stânga aveau acces la o astfel de funcţie. Poziţie obţinută de Petre Roman în baza poziţiei lui taică-său, ca fost şef al Cominternului la Paris. Nu este deloc întâmplător astfel că el a devenit la 22 decembrie 1989, alături de Ion Iliescu preşedinte, cel dintâi premier al României eliberate de sub regimul comunist! Ce ipocrizie a sorţii, ca tocmai fiul unui cominternist să fie premierul celui dintâi guvern democrat al României postcomuniste. Există o clară filieră de subordonare a României, de factură cominternistă, pe axa Paris-Spania-Moscova-România.

Camuflajul numelui românesc a fost practicat după 1965, când Nicolae Ceauşescu îmbracă comunismul românesc în haina naţionalismului, când foarte mulţi proletcultişti îşi românizează numele. Veronica Schwefelberg devine Veronica Porumbacu, redactor la Radio în 1949 şi apoi şef secţie la Uniunea Scriitorilor între 1956 şi 1963; Aurel Leibovici devine Aurel Baranga; Florin Legrel devine Florin Mugur. Acesta din urmă debutează în suplimentul „Brigadier” al „Tânărului muncitor” şi apoi este redactor la „Cartea Românească”. Poate cel mai controversat personaj proletcultist trecut în tabăra democraţilor este cazul lui Oscar Rohlich. Oscar Rohlich este cunoscut astăzi sub pseudonimul Radu Cosaşu. Mult declaratul „mare european” de azi a debutat în 1952 cu volumul „Servim Republica Populară Română”. De bine ce a servit-o, domnul Oscar Rohlich alias Radu Cosaşu este redactor din 1993 la „Dilema” şi apoi la „Dilema Veche”, în serviciul mai tânărului său coleg Andrei Pleşu. Altfel, Oscar Rohlich alias Radu Cosaşu şi-a început activitatea proletcultistă la „Revista Elevilor” între anii 1948 şi 1949 şi începând cu anul 1949 îl găsim redactor la „Scânteia Tineretului”.

Privind prin filtrul acestor personaje, de la nomenclaturişti la proletcultişti, mulţi încă foarte activi şi azi sub falsa imagine a dizidenţei sau a democraţiei, aş putea concluziona că în decembrie 1989, dintr-o altă perspectivă a istoriei, comuniştii internaţionalişti au dat jos un comunist naţionalist, pe Nicolae Ceauşescu.

Niccolo Machiavelli a definit încă din secolul al XVI-lea procesul de distrugere în care se află România de azi prin trădarea şi jaful dreptei comuniste din interior. Unul dintre mijloacele prin care poţi păstra o ţară sub ocupaţie este „de a le lăsa propriile lor legi, de a impune numai plata unui tribut (datoriile externe - n.m.) şi de a însărcina un mic număr din cetăţenii ei (Mafia politică - n.m.) cu conservarea acestei posesiuni. Neputându-se menţine decât prin puterea şi protecţia ocupantului, aceşti guvernanţi sunt interesaţi să întrebuinţeze totul pentru permanentizarea stării existente. Şi fără îndoială că o ţară obişnuită să trăiască liber va fi mult mai sigur ţinută sub ascultare de către guvernanţi de încredere pentru el dintre proprii cetăţeni”.

Aşadar, trădarea din interior este cea mai eficientă armă de distrugere prin dizolvare a unui stat, a unei societăţi, a unei naţiuni. Ruinarea încrederii în viitor şi pulverizarea oricărei speranţe prin apartenenţa la mediocritate şi stupizi sociali, acesta este proiectul politic al dreptei de sorginte comunistă, în afiliere cu mafia transpartinică, alături de canalele marii finanţe de unde este alimentată şi de unde vin comenzile guvernării.

Foarte bine a descris această realitate scriitorul I.D. Sîrbu încă de la sfârşitul anilor ’80: “Tinere domn, (…) ne aflăm, pentru cel puţin cîteva sute de ani, în atanorul uriaş al Asiei pravo-trudnice. Ceea ce se fierbe acum în uriaşele cazane ale Istoriei, mutaţia ce are loc în măduva şi nucleul tuturor popoarelor intrate în horă reprezintă o schimbare atât de teribilă şi de uriaşă, încât să fii sau un mare idiot naiv, sau un demagog de vitrină şi latrină, ca să crezi că totul nu e decât un oarecare experiment social, perfect dirijat ştiinţific… Bagi într-o eprubetă un savant de tip american, un mecanic neamţ şi un şaman mongol – şi-ţi iese, la capătul cincinalului, un astronaut sovietic zâmbitor; amesteci un telal evreu de pe Lipscani cu un ţigan din Arad şi doi juveţi olteni, cobiliţari în toate, şi, după ce i-ai fiert bine în zece şedinţe şi câteva plenare bubuitoare, îţi ies, ca din pălăria scamatorului, câţiva propagandişti, doi directori şmecheri şi-ţi mai rămâne materie primă pentru cel puţin o duzină de băieţi frumoşi, severi şi licenţiaţi în drept… Transcrii Internaţionala pentru Coran şi instrumente afro-asiatice şi obţii câţiva împăraţi socialişti, poligami şi politruci… “ (I.D. Sîrbu, 2005).

Oferim mai jos câteva exemple ale unor personaje care au avut o altă credinţă şi o altă slujire în prima parte a vieţii, dar pe care au schimbat-o mai apoi, au modificat-o radical şi în final au dat-o uitării. Din „leninişti” au devenit „democraţi”; din „roşii” acum sunt „albaştri” şi europeni. Şi ţara este pe mâna lor. Şi acesta poate fi un răpuns legat de haosul şi dezastrul în care trăim.

Foarte interesant este cazul lui Adrian Năstase. Chiar uluitor. Oricum rămâne cea mai interesantă opinie pe care am citit-o în revista “Tânărul Leninist” iar studentul Năstase afirma: „Teoria marxistă este interesată de sensul evoluţiei societăţii socialiste şi de teoriile care o reflectă. Este evident că această societate s-a transformat în cei trei-patru sute de ani de existenţă, dar progresul uman împinge inevitabil acest sistem către dispariţie” (Adrian Năstase, “Ideologii occidentale la porţile viitorului”, “Tânărul Leninist”, nr.10, octombrie, 1972, p.14). Democratul şi europeanul de azi, acelaşi Adrian Năstase, nu a uitat de „leninistul” care a fost deoarece proiecţia sa despre capitalism din anii ’70 o trăim cu toţii astăzi, după mai bine de 20 de ani de la schimbarea de regim din 1989. În cazul României, Adrian Năstase a avut dreptate: capitalismul a dispărut iar domnia sa a participat la uciderea lui alături de alţii „tineri leninişti” din generaţia sa.

Adrian Severin, europarlamentarul dovedit penal, dar care joacă în continurae cartea inocenţei, îşi afirma vocaţia de propagandist în revista “Convingeri Comuniste”, cu prilejul festivalului naţional al Artei Studenţeşti, „dedicate Congresului X al UTC şi Conferinţei a IX-a a UASCR precum şi pregătirii Congresului educaţiei politice şi culturii socialiste” (Adrian Severin, “Convingeri Comuniste”, nr. 2, 1976, p. 2).

Dan C. Mihăilescu este cunoscut drept omul care aduce cartea, dar în tinereţa sa era omul care aducea versul. În revista “Universitatea Comunistă”, Dan C. Mihăilescu a publicat o poezie dedicată României socialiste şi conducătorului ei. Redăm aici un fragment: „(…) Mai ştiu că ai un voievod prea bun/ Precum părinţii noştri din vechime/ Că neamul nostru e la fel de drept/ Că nu voieşte răul pentru nimeni”. „Voievodul” din anul 1975 nu putea fi decât Nicolae Ceauşescu iar Dan C. Mihăilescu a publicat această „scrisoare” din poziţa de redactor-şef adjunct al revistei “Universitatea Comunistă” (anul VII, nr.25, februarie-martie 1975, p.5).

Omul de dreapta de azi Mihai Răzvan Ungureanu şi-a afirmat din adolescenţă adeziunea faţă de extrema stângă: „Hotărârile de însemnătate istorică adoptate de Congresul al XIII-lea al PCR, înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor forumului nostru, pun în faţa noastră, a elevilor utecişti, sarcini deosebite. (…) Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărârile Congresului al XIII-lea al PCR, din indicaţiile şi orientările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, din documentele suspuse aprobării Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi ne angajăm că vom depune toate eforturile (…) pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român” (Mihai Răzvan Ungureanu, cuvântare în calitate de delegat al Organziaţiei judeţene Iaşi a UTC, “Scânteia Tineretului”, 19 mai 1985, p.3).

Un alt „democrat” de azi, Teodor Meleşcanu, îşi sublinia public adeziunea de comunist, printr-o serie de articole publicate în presa vremii. Iată aici un fragment: „(…) PCR, personal tovarăşul Nicoale Ceauşescu, a adus preţioase contribuţii teoretice şi practice în domeniul dezarmării. Concepţia partidului şi statului nostru cu privire la obiectivele dezarmării, măsuri prioritare, căile şi modalităţile de realizare a lor, au fost definite cu claritate în documentele Congreselor al IX-lea, al X-lea şi al XI-lea, în cuvântrile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedintre RSR” (Teodor Meleşcanu, “Flacăra”, anul 26, nr.31(1156), 4 august 1977, p.30).

Prof.dr.inginer Walter Roman, tatăl lui Petre Roman, în calitate de „senior Leninist”, afirma despre generaţiile tinere că sunt „destinate să împlinească obiectivele stabilite de partid în opera de edificare a societăţii socialiste” (Walter Roman, “Imperativul culturii contemporane”, “Tânărul Leninist”, nr.8, august 1969, p.60).

Grigore Zanc (după 1990 filosof, scriitor, politician, senator PSD de Cluj în legislatura 2000-2004) spunea în august 1972: „Vrem să realizăm o societate în care personalitatea noastră să se poată manifesta plenar. Afirmaţia lui Marx şi Engels «numim comunism mişcarea reală care sprijină mişcarea actuală» mi se pare în acest sens extrem de semnificativă” (Grigore Zanc, “Spiritul critic”, “Tânărul Leninist”, august 1972, p. 13).

Sorin Roşca Stănescu afirma în 1985: „Secţiunea a 8-a, a celei de-a 29-a sesiuni a cercurilor ştiinţifice studenţeşti... au acoperit o largă paletă tematică, un loc important fiind consacrat analizei rolului şi locului tineretului patriei noastre în procesul de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, contribuţia Partidului Comunist Român, a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceausescu, definirii pe care Asociaţiile Studenţilor Comunişti trebuie să o aibe în procesul construirii României moderne, a României comuniste...” (Sorin Roşca Stănescu, „Preocupări ştiinţifice circumscrise anului internaţional al tineretului”, „Viaţa Studenţească”, anul XXIX, nr.20, 15 mai 1985, p.5).

Dar pentru a proba cu adevărat istoria oferim cititorilor, probele istoriei probă în oglindă, prin două texte scrise de acelaşi personaj, dar în circumstanţe diferite:

În articolul „Pulsul Prezentului”, tânărul absolvent de istorie Stelian Tănase a scris: „A trebuit să vină un Partid, o adevărată mişcare democrată, purtătoarea celei mai nobile idealuri de propăşire a poporului nostru (...). Şi dacă nişte calomniatori plătiţi, mercenari ai cuvântului, în slujba unor oficine de spionaj, reziduri ale războiului rece, cutează, ca nişte trădători de patrie ce sunt, să caute nod în papură din străinătăţile prin care au fugit (...) aceasta este pentru că un popor mic îşi afirmă cu vigoare dreptul la o existenţă demnă în rândul popoarelor lumii.(...) A fi revoluţionar, a fi comunist înseamnă a fi explorator îndrăzneţ al noului. Se spune pe drept cuvânt în Programul Partidului Comunist: (...) A trăi în contemporaneitatea românească înseamnă a trăi liber” (Stelian Tănase, „Pulsul Prezentului”, „Convingeri Comuniste”, nr.2, 1976, p.1 şi p.9)

Acelaşi Stelian Tănase scria pe 28 decembrie 1989 astfel: „(...) Curajul unora mă copleşeşte. Unii m-au auzit vorbind la BBC, sau au ascultat la Europa Liberă despre protestul unor scriitori împotriva cenzurii şi mă îmbrăţişează. Un muncitor scoate din sacoşă un termos cu ceai, şi-mi oferă. N-am băut nicicând un ceai mai bun şi nu cred să mai beau vreodată. Mă uit la şuba lui de om cu viaţă grea şi ma întristez. Cât ne-a trebuit să ne găsim puţină fraternitate şi încredere! Cât rău ne-a făcut tuturor! De un sfert de secol n-am mai cunoscut nimic din ce este omenesc” (Stelian Tănase, „România Literară”, anul XXII, nr.52, 28 decembrie 1989, p.12).

Deşi au promovat austeritatea marxistă, au trăit în opulenţă. Deşi se erijau în protectori ai clasei muncitoare, au exploatat-o în beneficiul lor. Deşi hrăneau visuri de mai bine pentru oamenii obişnuiţi, au coborât viaţa lor la nivelul obişnuinţei de a trăi într-un coşmar tras la indigo. Pentru cei mulţi au interzis „ocupaţiile burgheze” precum echitaţia, golful, jocurile de societate, plecări în străinătate etc., însă ei le consumau fără restricţii. În timp ce proletariatul se chinuia să prindă o viză de Bulgaria să treacă Dunărea la Ruse, ei deţineau paşapoarte şi călătoreau fără oprelişti. Progeniturile lor şi clienţii ideologici primeau burse în Occident, în timp ce copiii proletariatului nu puteau trimite o banală scrisoare în străinătate fără verificări riguroase. Totul se decidea într-un singură unitate poştală, din Bucureşti, vizavi de Sala Palatului. În timp ce noi făceam foamea optzecistă, ei se bucurau de serviciile Gospodăriilor de Partid. Şi dacă aveai cutezanţa să ceri drepturi egale în statul muncitorilor şi ţăranilor, ei, toţi aceşti stăpâni ai vieţii tale, îţi arătau penitenciarul, lagărul de muncă, după ce treceai prin filtrul torturii fizice. Ei, toţi aceştia, sunt astăzi stăpânii politici ai României, de peste 20 de ani.

Dacă nu lustrezi la vremea potrivită un slujitor fervent al unui regimul dictatorial tocmai încheiat, acesta se va erija instantaneu în mare democrat şi cunoscător al strategiilor de economie capitalistă. Dar ei nu sunt decât nişte propagandişti de profesie, strategi ai haosului, ai apelor tulburi, pregătiţi să-şi aranjeze social beizadelele şi neamurile. Treptat, societatea se va polariza într-un strat foarte restrâns, transpartinic, al câtorva familii de vechi nomenclaturişti, care vor avea tot iar ceilalţi, vor deveni sclavi pe plantaţia celor dintâi, întreţinându-le fărădelegile, traiul opulent prin ţări exotice şi belşugul unei vieţi îndelungate.

Altfel spus, „cadavrele neîngropate la timp încep să întinerească!”.

Adrian MajuruPublicat Miercuri, 18 septembrie 2013
8845
 | 69
 | 1
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
@chioru, #4
+1
Nu uita ca inaintea lui basescu, au mai fost 2 banditi la Cotroceni! Toti sunt tradatori, impreuna cu toata clasa politica, dovedita antinationala de trecerea timpului.
Publicat Joi, 26 decembrie 2013
+Răspunde
Irina
+7
Si cotidianul cui ii este aservit? Criminal articolul, de multe ne-am cam prins si singuri, ceea ce nu e rau. Dar daca io zic aici sau in alta parte jos toata clasa politica actuala, sar câțiva Speriați ca vreau anarhie. In sensul de haos percep ei anarhia. Asa ca ne agitam degeaba. Old habits die hard, si majoritatea va alege aceleași personaje spălate si revopsite. Pt ca le e teama de schimbarea adevarata, pt ca nu cred in ea, pt ca baltoaca e calduță încă...
Publicat Sâmbătă, 28 septembrie 2013
+Răspunde
sandu aura
+6
Da, D-le Majuru aveti dreptate caci in psalmul 11 scrie asa: " caci atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni
Publicat Vineri, 27 septembrie 2013
+Răspunde
ilie
+11
SUPERB SUPERB SUPERB ARTICOLUL RESPECT
Publicat Vineri, 27 septembrie 2013
+Răspunde
straninatatea
+12
Toata conducerea tarii este corupta isi bat joc de toata po *editat* tia ,toti batranii si copii caci restul a plecat in strainatate.Domnilor din conducerea tarii nu pot sa cred ca puteti sa fiti atit de nesimtiti hoti o sa vina o zi cand veti plati pentru tot ce a-ti facut ca sa distrugeti tara
Publicat Joi, 26 septembrie 2013
+Răspunde
ady
+17
Revolutia a fost facuta de brukner brucan si neulander petre roman la ordinul ,,aliantei israelite universale,,cine vrea sa inteleaga politica si economia prima data trebuie sa citeasca ,, PROTOCOALELE ,,INTELEPTILOR (de fapt satanisti daca citesti ),, SIONULUI,, impreuna cu actualizarea lor PROTOCOALELE DE LA TORONTO,,daca se poate editia cu comentariile lui ioan mota este fabulos ... macar din curiozitate....veti avea mari surprize doar citind aceasta carte veti intelege de ce guvernantii si presedintii i-au atitea decizii aberante impotriva popoarelor lor, evident vor aparea unii agenti ,,orbi,, care vor spune ca sunt false dar ce exemplu mai bun vreti decit realitateaPrin lovitura de stat din 1989 s-a reinstaurat stalinismul, jaful asupra ţării, genocidul anti-românesc. *editat* mea bolşevică a ascuns steagul roşu al Cominternului şi a ridicat steagul negru al globalizării vestice. Fiul torţionarului Leonid Tisminetski (Tismaneanu) ne dă lecţii de democraţie şi anti-comunism.despre dinescu ce sa mai zicem ca a fost premiat cu soacra.Dinescu, inventator de „inteligenţă artificială“ alături de soacra sa prof. Elena LOGHINOVSCHAIA - Consilier C.C.M.M.M, cetăţean al fostei URSS
Publicat Marţi, 24 septembrie 2013
+Răspunde
ady
+13
- romanii si nu doar ei merita sa fie sclavii *editat* lor, brasovenii dupa ce petrica neulander roman a considerat industria romaneasca drept fiare vechi si a facut sa se are cu plugul peste industria brasoveana acum este votat parlamentar de cartierul ,,tractorul,, incredibila prostia brasovenilor neulander petrica roman dupa ce si a scos buzunarele pe dos si a zis ca nu mai are bani in fata fabricii tractorul si a puso pe chituci acum e deputat de cartier ,,tractorul,, nesimtirea celor care administreaza ramasitele uzinei tractorul se vad in continuare, sediul uzinei tractorul lumineaza falnic nonstop mai ceva ca empire state buildingcu ce bani se plateste risipa inutila de energie si care e scopul pt ca daca iar interesa de imaginea uzinei s ar apuca mai bine sa construiasca tractoare asa cum era prevazut in caietul de sarcini
Publicat Marţi, 24 septembrie 2013
+Răspunde
rxctps
+10
Asa un ghesheft comunismu'asta,dar Revolutia si mai si!
Publicat Luni, 23 septembrie 2013
+Răspunde
trist
+28
Trist, foarte trist dar absolut adevarat!Si ma cuprinde o imensa sila de toata clasa politica din Romania! Cat tupeu trebuie sa aiba toti acestia amintiti in articol si multi altii neamintiti inca,sa iasa ,ca paduchii in frunte,pe scena politica romaneasca?Mult si mare tupeu! Orinde in tara asta,dupa lovitura de stat din `89,tot fostii activisti si propagandisti PCR au ramas in fruntea localitatilor. Iata de ce era imperios necesar sa fie adoptat acel punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara:LUSTRATIA! Dar cine era s-o faca?Doar ei,viermii,au fost primii care-au scos capetele in `89!
Publicat Miercuri, 18 septembrie 2013
+Răspunde
un naiv
+18
Eu cunosc cel putin inca doua cazuri: mihai sion, e-n poza de sus, si corbu, redactor sef adj la scanteia. Ar fi interesant sa li se ia urma.
Publicat Miercuri, 18 septembrie 2013
+Răspunde
Recomandate
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
7 articole/ Actualizat Duminică, 08 octombrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Ilie Şerbănescu

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 16 octombrie 2017