×
×
Noi
Citite
Recomandate
Data
Sâmbătă, 21 octombrie 2017, 11:49
EUR (€)
-0.0035 ↘
4.5854 RON
USD ($)
+0.0087 ↗
3.8887 RON
• • •
Restituiri necesare
"Constantin Isachie, pictor al mondenităţii bucureştene"
Eleonora Botez Hagianoff
Eleonora Botez Hagianoff

La Palatul Şuţu este deschisă, până în 30 septembrie, o expoziţie cu titlul, paradoxal, justificat şi înşelător în acelaşi timp: „Constantin Isachie, pictor al mondenităţii bucureştene”.

Exact, pentru că artistul, din interes pentru portret, pentru prieteni sau pur şi simplu din raţiuni existenţiale, a abordat frecvent acest gen. Plimbarea prin expoziţie este, în parte, o întâlnire cu lumea unui moment istoric, de fapt cu elita unei epoci, fie că este vorba despre personalităţi artistice, ca George Georgescu sau Gala Galaction, de nume sonore ale armatei române, ca generalul Cihoschi, de figuri proeminente ale Bisericii romano-catolice către care pictorul s-a îndreptat într-un anume moment al existenţei sale. Alături de aceste personaje se află o galerie de femei frumoase sau numai elegante, în orice caz, aparţinând unei specii pe cale de dispariţie, dacă nu cumva dispărută chiar din societatea românească: o elită pentru care eleganţa nu însemna numai, iar uneori chiar nu în primul rând, vestimentaţia de casă mare, ci eleganţa manierelor, a gesturilor şi, putem presupune, cei care n-am cunoscut asemenea exemplare sociale, eleganţa minţii şi sufletului. Opresc privirile portretele Irinei Rădulescu Valasoglu, ale soţiei artistului, Letiţia, nepoata lui G.D. Mirea, cel dezinvolt al Eleonorei Botez Hagianoff, cel de căutată poză şi evocatoare ţinută al sculptoriţei azi uitate Henriette Cihoschi Veron, fiica generalului Cihoschi, sau al soţiei acestuia, Sophie Cihoschi, ori figura autoritară, ce completează cumva personalitatea lui Tutu Georgescu, cea bine cunoscută din cartea semnată de ea, „Aminiri dintr-un secol”, pentru a enumera numai câteva.

Casa lui Tefik, 1925

Din păcate, la acest capitol care a dat titlul expoziţiei, capitol „supravegheat”, în sălile devenite elegante ale Palatului Şuţu, de un sesizant „Autoportret”, lipsesc imagini ale câtorva personaje printre care, mai ales, „Portretul Reginei Maria”, care i-a pozat la un moment dat pictorului a cărui operă o aprecia.

Henriette Cihoschi Veron

Născut în 1888, având drept primă formaţie avocatura, pe care a şi profesat-o un timp, Contantin Popescu, care şi-a alăturat şi numele Isachie, şi-a descoperit pasiunea pentru pictură, urmând apoi cursurile „Şcolii de Arte Frumoase” din Bucureşti şi pe cele ale „Academiei Regale de Belle-Arte” din Florenţa. O bursă din partea statului român îi oferă şansa unei noi perioade de studii, de data aceasta la Paris, unde lucrările lui vor figura, în anii ’20, la Salon.

Peisaj la Mirceşti

Călătoreşte mult, în întreaga Europă, dar şi în Palestina. Mărturie stau în expoziţie numeroase peisaje din ţară sau de aiurea, multe dintre ele, expuse, mai ales înainte de război, la „Salonul Oficial”, la „Tinerimea Artistică” sau la sala „Ileana”.

Irina Rădulescu Valasoglu, 1948

Descoperim de data aceasta un alt pictor, îmbinând nevoia de transpunere imediată pe pânză a sentimentului în faţa peisajului cu o versatilitate plastică aproape deconcertantă. Isachie se dovedeşte capabil să redea impresionist reflexele luminii în apă, într-un „Peisaj din sudul Franţei” sau în transparentul „Peisaj din Mirceşti”, să surprindă (mai puţin impresionist) diferenţa dintre ceţurile pariziene şi cele londoneze, să trăiască aproape grigorescian sau andreescian un „Peisaj din Muscel”, să construiască arhitecturi sculptate de soarele puternic în „Biserica Învierii din Ierusalim”, să comunice pitorescul caselor umile sau impozante din Mangalia („Casa lui Tefik”) sau Balcic („Terasă la mare”), să ritmeze, aproape geometric, acoperişurile unui „Peisaj din Sighişoara”.

Terasă la mare

Indiferent că este vorba despre o margine a Bucureştiului, pe care pictura lui Isachie ne-o prezintă aşa cum nu o mai putem vedea astăzi, de o umilă „Casă muntenească cu pridvor”, de norii plutind deasupra Gibraltarului, de o exuberantă „Grădină mediteraneană”, de un peisaj scoţian sau de „Pomii înfloriţi din Muscel”, cu accente japonizante, Constantin Isachie găseşte întotdeauna mijloacele cele mai apropiate de transpunere pe pânză a fragmentului de natură asupra căruia i se opreşte privirea.

Generalul Cihoschi, 1919

Indiferent de motiv, de viziunea plastică preponderentă, toate aceste peisaje vădesc o excepţională cunoaştere a meşteşugului, o siguranţă a ochiului şi a mâinii.

Biserica Învierii din Ierusalim, 1926

Pictura românească, şi nu numai, cunoaşte o adevărată invazie şi chiar inflaţie de flori. E nevoie de sensibilitate specială şi de măiestrie autentică pentru a salva genul de eticheta „pictură de gang”. Isachie le are pe amândouă. Florile lui, fie că este vorba despre trandafiri, garoafe, gladiole sau atât de frecventatul liliac, se încheagă din măiestrite tuşe cu grade diferite de împăstare, din alăturări savante de alburi şi griuri sau de rafinate nuanţe ale unei aceleiaşi culori, dezvăluind ochiului avizat capacitatea artistului de a recrea realitatea cu propriile unelte.

Tutu Georgescu, 1952

Tot aşa cum transparenţe şi împăstări, treceri subtile de la incolor (dacă putem spune aşa) la strălucirea obiectelor albastre sau la pasajele gradate de la roşu profund la ocru printr-o suită de roşuri şi brunuri legate de umbrele aruncate de obiecte, ca în „Natură statică cu fructe, flori şi carafă de vin”, creează, de multe ori, naturi moarte comparabile cu exemplare remarcabile ale genului din pictura olandeză.
Expoziţia de la Palatul Şuţu este potenţată de atmosfera sălilor pe care curatorii Mihaela Varga şi Marian Constantin au ştiut să o înfiripe din materialul textil ce acoperă panourile, din lăsarea la vedere a oglinzilor. Totul capătă o preţiozitate care invită vizitatorul şi serveşte excelent operele expuse cu aleasă grijă pentru alăturarea lor pe simeză.

Natură moartă cu flori, fructe şi carafă de vin

Un CD, creat de „Editura Maiko”, ar putea servi de exemplu organizatorilor de expoziţii. Profesionale articole semnate de Adrian Majuru, Gabriel Badea-Păun, Mircea Deac, Mihaela Varga, amintiri, unele inedite, împărtăşite de Eugenia Antonescu, Gabriela Eremia, Ioana Cantuniari Marcu, Minodora Ursachi, persoane care l-au cunoscut pe artist, şi, mai ales, aplicatul capitol documentar refac pentru publicul contemporan un artist mai curând intrat în uitare după cel de al Doilea Război Mondial.

Peisaj din Sighişoara

Cu lucrările ei, provenite de la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Peleş, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Municipal Câmpulung, Muzeul de Artă Târgovişte, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi şi 14 colecţii particulare (Mihai Astratinei, Simona Băsturescu, Ioana Cantuniari, Constantin Cernat, Ştefan Grimberg, Familia A. Rădulescu, Arcadia Hinescu, Dorin Mihalache, Karlfried Patzelt, Sorin Rădulescu, Ioana Raţiu-Răileanu, Bogdan Stănculescu, Şerban Stănescu şi Magdalena Veron), expoziţia este unul dintre necesarele acte de restituire a unor artişti prea multă vreme neglijaţi.

Victoria AnghelescuPublicat Luni, 07 iulie 2014
7684
 | 15
 | 0
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Recomandate
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
7 articole/ Actualizat Duminică, 08 octombrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Ilie Şerbănescu

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 16 octombrie 2017