×
×
Noi
Citite
Recomandate
Data
Marţi, 17 octombrie 2017, 21:34
EUR (€)
-0.0035 ↘
4.5854 RON
USD ($)
+0.0087 ↗
3.8887 RON
• • •
În intimitatea doamnelor, de-a lungul secolelor
Femeia senzuală, femeia îndrăgostită, o Venus şi o Madonă, un fel de regină a lumii
Berthe Morisot, Coafura
Berthe Morisot, Coafura

La Muzeul Marmottan-Monet din Paris, intimitatea este scoasă la lumina zilei.

Intimitatea femeii îngrijindu-se, în costumul Evei sau îmbrăcată, castă sau dezinhibată. O intimitate care a traversat secolele, din Evul Mediu până în zilele noastre.

Sub penelul pictorului, corpul se dezvăluie fără complexe în epoca medievală, este idealizat şi ireal în Renaştere, se disimulează îndrăzneţ sub bogaţia mediului înconjurător în secolul al XVII-lea. Un veac mai târziu, Boucher încântă spiritele libertine, dezvăluind scene licenţioase în două tablouri care, la fel ca Originea lumii a lui Courbet, erau acoperite în timpul lor cu pânze anodine.

Frantisek Kupka, Rujul

Cu Degas, apoi cu Bonnard, femeia apare senzuală, emoţionantă şi îndrăgostită. Apoi, odată cu trecerea anilor, frumoasele se afirmă, privirea lor îşi asumă cu orgoliu provocarea obiectivului fotografic al unor Erwin Blumenfeld şi Bettina Rheims. O istorie ce acoperă, în această expoziţie 500 de ani.

Capodoperele etalate, într-o scenografie remarcabilă, sunt în acelaşi timp documente istorice, oferind multe informaţii despre evoluţia moravurilor.

Baia, tapiserie flamandă din ciclul La Vie Seigneuriale, 1500

Ordinea este cronologică, totul începând cu o minunată tapiserie renascentistă din Olanda, urmată de un ansamblu de gravuri de Dürer, de Primaticcio, cu lucrări ale pictorilor Şcolii de la Fontainebleau, printre care merită amintit Clouet, cu opere de Georges de La Tour, François Boucher

Edgar Degas, După baie

Gabrielle d'Estrees şi Ducesa de Villards la baie. Anonim de la sfârşitul secolului al XVI-lea

Istoricul Georges Vigarello şi istoricul de artă Nadeije Laneyrie-Dagen au conceput o expoziţie ce urmăreşte toaleta în artă şi noţiunea de intimitate, care au fost diferite în funcţie de epocile libertine sau pudibonde.

Baia într-o încăpere specială, departe de privirile altora, n-a fost întotdeauna o realitate. Expoziţia reuneşte opere ale unor artişti importanţi pentru a povesti riturile igienei, spaţiile şi gesturile ei.

Francois Boucher

Pentru prima dată un asemenea subiect, unic şi de neocolit, face obiectul unei expoziţii. Muzee prestigioase şi colecţii internaţionale s-au asociat cu entuziasm acestei întreprinderi, împrumutând opere de primă mână dintre care multe nu au mai fost expuse în public. Peste 100 de tablouri, sculpturi, stampe, fotografii şi imagini animate permit un parcurs excepţional.

După Abraham Bosse, 1635

În a doua parte a parcursului expoziţional, vizitatorul descoperă evoluţiile temei, apariţia budoarului şi camerei de baie, cu scenele care i-au inspirat pe Manet, Berthe Morisot, Degas, Toulouse Lautrec.

Ultima parte a expoziţiei oferă imaginea familiară şi totodată deconcertantă a modernelor săli de baie, funcţionale, ce apar în pictură odată cu Pierre Bonnard. Spaţii în care, la adăpost de privirile altora, personajul se poate lăsa în voia visului.

Francois Eisen, 1742

Henri de Toulouse-Lautrec, Madame Favre făcându-şi manichiura

Expoziţia începe, aşa cum aminteam, cu o tapiserie din patrimoniul Muzeului Cluny, intitulată Baia, din ciclul La Vie Seigneuriale, datând din jurul anului 1500. Ea reprezintă o femeie, cufundată până la talie într-un bazin, aflat în mijlocul unei grădini luxuriante. Femeia este înconjurată de muzicanţi şi de doamne de onoare care îi aduc bijuterii şi delicatese. Imaginar sau nu, acest spectacol al nudităţii într-un spaţiu deschis se întâlneşte cu sentimentul contemporan al intimităţii.

Şcoala de la Fontainbleau, Venus la oglindă

În secolul al XVI-lea, scenele de baie sunt publice. Nu este vorba de reprezentarea unui gest de igienă, ci de un ritual. O dovedeşte şi o Venus la oglindă, din colecţia Muzeului Ursulinelor de la Macôn, în care toaleta este văzută ca un dans. Poziţia corpului este coregrafiată. În pofida subiectului, personajul este cast. Este un nud “academic”. În aceste frumuseţi din secolul al XVI-lea există în acelaşi timp o Venus şi o Madonă, un fel de regină a lumii. A fost un veac în care erotismul, elegant, era acceptat în mod tacit.

Edgar Degas, La baie

Francois Clouet, Femeie la baie

Lucrurile au început să se schimbe la sfârşitul domniei lui Henric al IV-lea, după părerea curatorilor expoziţiei. În timpul lui Ludovic al XIII-lea şi al lui Ludovic al XIV-lea, vechile imagini au fost în mare măsură distruse, fiind considerate “zburdalnice”. Abia la mijlocul secolului al XVII-lea au reapărut imaginile libertine, pe care începutul secolului al XIX-lea, într-o întoarcere la pudibonderie le-a condamnat din nou.

Picasso, Femeie cu ceas

Scenele de baie au avut aproape întotdeauna un grad de pudoare. În Suzanna şi bătrânii de Veronese, Suzanna face baie în grădină, dar un văl o protejează de privirile indiscrete. Treptat însă, acest gen de scene se mută în interior, iar promiscuitatea dispare. Sunt acceptate din ce în ce mai puţini spectatori toaleta doamnelor. În asemenea măsură încât scriitoarea Madame de Genlis (1746 – 1830), amintindu-şi de descrierile unor asemenea scene din Scrisorile Doamnei de Sevigné (1626-1696), se întreba: “Cum a putut tolera aceste obiceiuri?”.

Francois Boucher, Scenă de interior

Salomon de Bray, 1635

Schimbarea de puncte de vedere s-a datorat poate şi rolului redus pe care apa îl ocupa în preocupările oamenilor. Ba chiar, mult timp, apa a fost considerată periculoasă pentru sănătate. A apărut obiceiul aşa-numitei “toalete uscate” ce consta în ştergerea corpului cu un prosop umed, sănătatea constând numai în folosirea consecventă a veşmintelor curate.

Fernand Leger, Femeie la oglindă

Manet, Nud coafându-se

Oricât ar părea de incredibil, reapariţia acestor scene de oarecare libertinaj a coincis cu momentul în care oamenii erau încurajaţi să facă baie.

Toaleta a fost mult timp un eveniment social. În scenele de baie cu invitaţi, apare întotdeauna un mobilier adecvat: masa de toaletă, periile de păr, care prilejuiesc pictorilor crearea unor scene de gen până la rococoul libertin, care presupune o formă de hedonism şi de erotism.

Nicolas Regnier, Vanitate sau Tânără la oglindă, 1626

Lucrările cele mai emblematice din secolul al XVIII-lea sunt patru panouri de François Boucher care sunt prezentate pentru prima dată împreună în expoziţie. Sunt imagini în aparenţă banale, de tinere femei care se distrează în buduoarul lor, dar există şi un panou, cu o scenă erotică având acelaşi subiect, pe care un colecţionar o arată, în mod obişnuit, numai prietenilor.

Secolul al XIX-lea inventează exigenţa intimităţii, ca o cucerire a autonomiei persoanei.

Pierre Bonnard, Nud în cadă

“Spun, cu mare prudenţă, că această dinamică merge în sensul unei recunoaşteri a individului şi a libertăţii sale, Afirmaţia ar fi următoarea: Nu-mi aparţin decât mie. De fapt, am găsit un loc unde nu exist decât pentru mine şi care îl exclude pe celălalt. Această capacitate de a se izola complet este şi cea a Doamnei Bovary, prin intermediul lecturii. Cu aceste momente de absolută solitudine, fie intelectuală, fie fizică, apare forul imtim. La sfârşitul drumului eşti incredibil de singur”, afirmă George Vigarello în Connaissances des Arts.

Theophile Alexandre Steinlen, Baia

Odată cu Degas, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se produce o altă revoluţie, aşa cum demonstrează o foarte frumoasă lucrare din colecţia Koons, prezentând o femeie singură care ridică braţele pentru a-şi aranja toaleta.

Cadrajele strânse, perspectiva de sus, figurile întoarse, primatul corpurilor şi sugerarea mirosurilor şi tactilului caracterizează picturile lui Degas. El pictează gesturi delicate, trecătoare ale intimităţii. Femeile pictate de el sunt grăbite să plece la lucru. La Bonnard, în schimb, lucrurile stau altfel. Marthe, partenera lui, pare să-şi petreacă timpul în baie. Bonnard a învăţat multe de la Degas, dar relaţia cu acest subiect a picturilor sale simboliste este foarte diferită. Apare un abandon al personajului pictat cu totul nou.

Wladyslaw Slewinski, Femeie pieptănându-se

Este momentul în care se intră într-o nouă etapă. Secolul al XX-lea inventează “destinderea” şi sala de baie, în care poţi rămâne timp îndelungat.

Din punct de vedere formal, totul se schimbă însă cu Picasso, care experimentează o mie şi una de modalităţi de a picta nudul feminin. Provocarea, în acest caz, constă în a trata trupul cu limbajul specific secolului al XX-lea. Înaintea lui Picasso, Cézanne a modernizat corpurile nimfelor care se scaldă în mijlocul naturii. Răspunsul lui Kupka la aceeaşi provocare este un portret care i-a inspirat pe pictorii fovi: o femeie care se fardează cu un roşu intens, prea intens. Férnand Léger, întorcându-se din război, în 1920, pictează Femeie la oglindă. Viziunea acestor trupuri care se ocupă de ele însele îl uluieşte. Ea devine simbolul unei bucurii de a trăi pe care credea că n-o va regăsi niciodată. Dar Léger tratează subiectele într-un stil modern: culori primare, forme geometrice.

Bettina Rheims, Femeie cu sutien Chanel, 1996

În zilele noastre, sensul intimităţii s-a schimbat. Asistăm la o explozie a spaţiului intim, noi forme, care însoţesc o provocare culturală. Femeia în intimitate, spionată şi pictată de privirile masculine, se întoarce asupra ei înseşi. “Am libertatea trupului meu. Mă veţi privi numai dacă şi aşa cum vreau eu”.

O expoziţie interesantă şi emoţionantă, la Muzeul Marmottan-Monet, prin urmărirea construirii viziunii moderne, care domneşte şi astăzi, asupra unui subiect în care satisfacţia estetică nu este lipsită de o urmă de voyeurism.

Magdalena Popa BulucPublicat Joi, 05 martie 2015
7131
 | 10
 | 0
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Recomandate
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
7 articole/ Actualizat Duminică, 08 octombrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Ilie Şerbănescu

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 16 octombrie 2017