×
×
Noi
Citite
Recomandate
Data
Joi, 19 octombrie 2017, 13:46
EUR (€)
-0.0035 ↘
4.5854 RON
USD ($)
+0.0087 ↗
3.8887 RON
• • •
Christine Lagarde solicită Chinei mai multă claritate în privința politicilor sale economice

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, a cerut vineri mai multă claritate din partea Chinei privind politicile sale economice, după prăbușirea pieței bursiere, care a afectate piețele financiare globale, transmite AFP, citată de Agerpres.


"China demarează o reechilibrare istorică a modelului său de creștere, iar activitatea economică este moderată, la un nivel mai sustenabil. Cu toate acestea, reechilibrarea este un proces dificil, iar efectele ei se simt în întreaga lume, ceea ce întărește necesitatea unei clarificări suplimentare privind politicile Chinei, în special cele legate de cursul de schimb", a explicat șeful FMI, în timpul vizitei în Camerun.


Banca Centrală a Chinei (PBOC) a coborât joi cursul de referință al yuanului în raport cu dolarul cu 0,51%, până la 6,5646 yuani pentru un dolar, ceea ce reprezintă cel mai scăzut curs de schimb pentru moneda chineză după luna martie 2011. Este vorba, de asemenea, de cea mai mare depreciere înregistrată de moneda chineză după luna august a anului trecut, când Beijingul a decis o devalorizare surpriză a yuanului cu aproape 5% în decurs de o săptămână. Un yuan mai slab face exporturile chineze mai competitive pe plan internațional, dar scumpește importurile Chinei.


Deși mulți economiști spun că o depreciere graduală a yuanului era de așteptat, după ce alte state importante și-au depreciat monedele în ultimii ani, decizia Chinei a provocat temeri pe piețele financiare globale în legătură cu capacitatea Guvernului de la Beijing de a gestiona încetinirea creșterii economiei chineze.
Analiștii susțin că Banca Centrală a Chinei trebuie să-și explice mai bine intențiile privind yuanul.


"Așa cum am subliniat de câteva ori în ultimele săptămâni, această tranziție nu va fi ușoară, fiind afectată și de cererea mai scăzută pentru materii prime", a afirmat Christine Lagarde.


China este un consumator important de materii prime, iar încetinirea creșterii sale economice a afectat prețurile resurselor pe plan global. Cotația petrolului Brent a coborât miercuri sub pragul de 35 de dolari per baril, pentru prima dată după luna iulie 2004.
Directorul general al Fondului Monetar Internațional a avertizat că "fragilitatea" economiei mondiale va persista și în 2016.

(R.C.)Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
1677
 | 2
 | 9
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Romanul,fost manevrat si manipulat
0
Ce se baga baba,in ciorba PRC,care nu-i ciorba ei.
Publicat Duminică, 10 ianuarie 2016
+Răspunde
zaltukin
+2
Dom`le,da` eu nu mai inteleg nimica:pai,iadul capitalisist-Talpa Iadului,chiar,se ia de o tara comunista?!?! Pai,se poate!? Si,apoi,de ce o fecundeaza grija pe aceasta directoare?
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
lunetistu
-1
Tremurati ! Crivatul , ca si lumina , vine de la rasarit .
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
lunetistu
-1
Tremurati ! Crivatul , ca si lumina , vine de la rasarit .
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
Bălăceanca
+3
in ce calitate ? cumva China e datornica FMI ?
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
alex Platon
+6
Mme Lgarde ! China nu face parte din UE ca sa-i puteti da ordine !!!!China va primi ordine de la Dvs cind veti cnoduce UA(meaning uniuinea asiatica) .Va surprinde ca China vrea sa investeasca si in Europa ?
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
ILIE DE LA SCULARIE
+15
Babatia asta franceza (varianta anorexica a merkeloaicei) se baga si ea, precum musca in posteriorul calului, in treburile Chinei ! Probabil ca e cam indispusa pentru ca aia din China nu i-au cerut imprumuturi înrobitoare ... parca il si vad diseara si pe Basescu, la B(ețivanu')1tv, cum se zborseste si el la chinezi ...
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
nae girimea
+12
I-au bagat chinezii in ceata ? Pai tocmai asta era scopul ! Astept spectacolul totalei degringolade .
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
Calapod
+18
Cam târziu au înțeles iluminații dnei Lagarde cu ce adversari redutabili se luptă...S-ar putea să se înece în petrol toții marii lacomi ai lumii...Clarificările pe care le cer acum Chinei devoalează faptul că sistemul financiar occidental este depășit ,fiind incapabil să afle substraturile politicii Chinei și Rusiei.Câinele moare de drum lung și nu de grija altora...
Publicat Sâmbătă, 09 ianuarie 2016
+Răspunde
Recomandate
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
7 articole/ Actualizat Duminică, 08 octombrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Ilie Şerbănescu

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 16 octombrie 2017