×
×
Noi
Citite
Recomandate
Data
Joi, 19 octombrie 2017, 13:47
EUR (€)
-0.0035 ↘
4.5854 RON
USD ($)
+0.0087 ↗
3.8887 RON
• • •
Au primit pedepse între de 5 şi 7 ani
Fraţii Cămătaru, condamnați definitiv în dosarul bătăii cu clanul "Sportivilor"

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat vineri pe fraţii Cămătaru la pedepse cu executare în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de violenţă, Nuţu Cămătaru primind 5 ani şi 5 luni de închisoare, în timp ce Sile Cămătaru a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani, transmite Mediafax.

În 2013, 54 de persoane din clanul Cămătarilor şi din cel al Sportivilor au fost trimise în judecată de DIICOT pentru şantaj, cămătărie, constituire de grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat şi de omor deosebit de grav.

În perioada 2008 - 2012, în spaţiul public, membrii celor două grupări rivale au provocat conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării "supremaţiei la nivel infracţional în Capitală" Situaţiile au avut drept consecinţă directă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a mai multor persoane.

Procurorii DIICOT au documentat şi un alt aspect al activităţii infracţionale a inculpaţilor, aceştia fiind suspectaţi că au săvârşit infracţiuni de violenţă, "generatoare de beneficii financiare substanţiale, în principal în material acordării şi recuperării unor împrumuturi de bani cu camătă".

(R.C.)Publicat Vineri, 12 februarie 2016
1672
 | 3
 | 3
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
IQ100
0
subtire...parca e o joaca pe roluri...
Publicat Sâmbătă, 13 februarie 2016
+Răspunde
Mischa
+10
Asta-i sejur la stațiune, nu puscarie! Bestiile astea n-ar trebui să mai vadă lumină zilei. Măcar de i-ar face scăpați de sub escortă și i-ar curăța!
Publicat Vineri, 12 februarie 2016
+Răspunde
Vasserman
+14
astia nu trebuie sa mai iasa din inchisoare!Cred ca au priceput si ei...
Publicat Vineri, 12 februarie 2016
+Răspunde
Recomandate
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
7 articole/ Actualizat Duminică, 08 octombrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Ilie Şerbănescu

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 16 octombrie 2017