×
×
Noi
Citite
Recomandate
Data
Sâmbătă, 21 octombrie 2017, 02:37
EUR (€)
-0.0035 ↘
4.5854 RON
USD ($)
+0.0087 ↗
3.8887 RON
• • •
Invocând rațiuni de securitate
SUA, decizie privind programul Visa Waiver

Statele Unite ale Americii au anunțat introducerea de noi restricții de călătorie pentru cetățenii țărilor incluse în programul Visa Waiver, de exceptare de vize, în contextul temerilor în creștere legate de terorism, transmite Agerpres, care citează Xinhua.

Potrivit unui comunicat emis joi de Departamentul pentru Securitate Internă, din rațiune de securitate, persoanele care au călătorit recent în Libia, Somalia ori Yemen nu vor fi eligibile pentru scutirea de viză.

"Adăugarea acestor trei țări demonstrează atenția continuă acordată de Departament amenințării reprezentate de luptătorii străini", se precizează în comunicat. Cetățenii vizați de noile restricții vor putea totuși să depună cerere de viză prin procedura obișnuită de imigrație.

Începând de luna trecută, Departamentul pentru Securitate Internă solicită ca rezidenții țărilor din programul Visa Waiver să obțină viză pentru deplasarea în SUA dacă au călătorit ori au fost prezenți în Iran, Irak, Sudan ori Siria după data de 1 martie 2011.

În prezent, programul facilitează intrarea fără viză în SUA a 20 milioane de vizitatori anual, din 38 de țări partenere.

Programul Visa Waiver a fost revizuit după atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris, administrația și Congresul SUA temându-se că, în versiunea anterioară, aceasta ar constitui un risc pentru securitatea internă.

Publicat Vineri, 19 februarie 2016
2158
 | 1
 | 2
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Revoltat
+7
Cer instituirea vizei și pentru cetățenii ricani, pe bază de interviu. Să spună dece vin în România, ce vor să facă și cât stau. Destul ca ne-au ocupat cu trupe! Nu mai vrem ghitenstaini în instituțiile statului! Să se ducă acasă, sau la Țel Aviv!
Publicat Vineri, 19 februarie 2016
+Răspunde
Nicu I
+9
Ca sa ne invatam minte... sa-i tot lingem !
Publicat Vineri, 19 februarie 2016
+Răspunde
Recomandate
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
7 articole/ Actualizat Duminică, 08 octombrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Ilie Şerbănescu

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 16 octombrie 2017