×
×
Noi
Citite
Recomandate
Data
Miercuri, 18 octombrie 2017, 10:17
EUR (€)
-0.0035 ↘
4.5854 RON
USD ($)
+0.0087 ↗
3.8887 RON
• • •
Uitatele Şcoli de Arte ale Havanei

În 1961, Fidel Castro şi Che Guevara jucau golf la Country Club din Havana şi discutau dspre modul în care Cuba ar putea investi în cultură. La puţin timp după acel moment, a fost elaborat planul de a construi noi şcoli de artă naţionale pe parcursul de golf abandonat.

Acest complex a rămas complet numai în mintea arhitecţilor săi, cubanezul Ricardo Porro Hudalgo şi italienii Vittorio Garatti şi Roberto Gottardi.

Declarat Monument Naţional al Cubei, şi propus pentru a intra pe listele UNESCO, complexul trebuia, potrivit dorinţei lui Fidel Castro, să servească formării tinerilor provenind din America Latină, Africa şi Asia. Un centrul cultural în care să se poată studia, gratis, principalele discipline artistice.

Ricardo Porro, care se afla la Caracas, unde preda desenul la Şcoala de Arhitectură a Universităţii Centrale a Venezuelei, a fost chemat de guvernul cubanez să conducă lucrările. Erau primii ani ai Revoluţiei, încă plini de optimism, iar şcolile trebuiau să fie un simbol al realizărilor noului guvern.

Şcolile de Artă din Havana au fost considerate o experienţă extraordinară a arhitecturii din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi reprezintă una dintre rarele opere arhitecturale dezvoltate în Cuba, la începutul puterii comuniste.

Proiectul a fost încredinţat celor trei, tineri pe atunci, arhitecţi, care urmau să proiecteze şoli de dans contemporan, arte vizuale, teatru, muzică şi balet, deci cinci pavilioane, pe un teren cu o vegetaţie luxuriantă.

Arhitectura nu poate fi judecată la fel de uşor ca ideile politice. Din această provocare a rezultat o capodoperă şi valoarea ei constă în intenţia de a redescoperi rădăcinile culturale cubaneze, de a inova în interiorul tradiţiei.

Porro a conceput Şcolile de Dans Modern şi Arte Plastice, singurele care au fost realizate atunci şi care sunt restaurate astăzi. Cea de muzică şi de balet au fost proiectate de Garatti, cea de artă dramatică, de Gottardi.

Deşi fiecare arhitect a avut o libertate deplină a concepţiei, toţi s-au bazat pe câteva ipoteze comune. Astfel că, în pofia diversităţii de stil, ansamblul are o unitate extrem de fină şi de complexă.

Cei trei arhitecţi au căutat să-şi integreze edificiile în peisaj, respectând pe cât posibil mediul natural înconjurător, care este spectaculos, iar la final, fiecare dintre ei a recurs la pasarele acoperite pentru a lega diferitele părţi ale fiecărei şcoli, strategie despre care Porro recunoştea că este o reinterpretare a amintirilor sale despre oraş.

De asemenea, toţi arhitecţii şi-au adaptat modelele la formele structurale din cărămidă, ceea ce a dus la o frumoasă înlănţuire de bolţi catalane şi de domuri de-a lungul complexului. Este un ansamblu arhitectural cu o geometrie organică, a cărui formă liberă, expresivă şi inedită a rezumat o serie de metafore culturale, o fuziune a codurilor modernităţii, tradiţiei coloniale şi caracterului frust al culturii negre, într-o scenă “suprarealistă”.

Nu există în construcţii nici oţel, nici ciment, care au fost înlocuite cu cărămizi şi cu plăci de lut ars, mult mai uşoare şi practic indestructibile.

Fiecare şcoală este structurată ca un mic oraş ce se învecinează cu o pădure prin care te poţi plimba. Din exterior, ele par nişte sculpturi. Alei scurte, pieţe, patio-uri şi galerii organizează spaţiul într-o reţea organică. Dispunerea clădirilor Şcolii de dans este ghidată de idee de explozie, în jurul marii săli care constituie centrul edificiului.

Probleme de ordin economic şi politic şi forţa cu care s-a impus realismul socialist sovietic au dus la oprirea proiectului în1965, şi la exilul în Franţa al lui Porro.

Dar un proiect de o asemenea anvergură nu poate rămâne pentru totdeauna invizibil. În utimii 40 de ani s-au făcut eforturi constante de către cei trei arhitecţi pentru a menţine interesul pentru această arhitectură vizionară.

În Italia s-a născut Comitetul Vittorio Garatti pentru “tutelarea Şcolilor Naţionale de Arte, imposibil de despărţit una de cealaltă, un unic organism împreună cu parcul în care au fost constuite”, în timp ce la MoMA din New York, Latin America in Construction: Architecture 1955–1980 a reînnoit relaţiile cu World Monument Fund, organizaţie nonprofit interesată de conservarea siturilor istorice din lume.

În 1991, John Loomis, istoric californian al arhitecturii, a fost să vadă ce a mai rămas din Şcoli. El a fost surprins de “realismul magic al arhitecturii şi al peisajului”. În anii 90, a publicat o carte care a reabilitat arhitectura revoluţionară cubană, intitulată Revoluţia formelor. Şcolile de Artă uitate din Cuba.

În decembrie 1999, cei trei arhitecţi au fost invitaţi să revină laHavanapentru a termina lucrările. Banii lipseau însă, iar prioritatea oraşului era constituită de hoteluri turistice şi de clădiri de locuinţe.

Până la restaurarea ansamblulu original al Şcolilor de Arte din Havana, în ciuda dezastrului economic al Insulei, Bienala de la Havana de anul trecut a încercat să împrăştie tentaculele uitării cu performance-uri şi expoziţii de succes cum ar fi Unfinished Space, Espacios inacabados, de Benjamin Murray şi Alysa Nahmias, sau prezentarea unor documentare ca Un Sueño a Mitad.

Victoria AnghelescuPublicat Vineri, 24 iunie 2016
5584
 | 3
 | 0
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Recomandate
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
7 articole/ Actualizat Duminică, 08 octombrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Ilie Şerbănescu

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 16 octombrie 2017